22 iunie 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

MEDICUL ŞI-A DUS SORA LA CASA DE NEBUNI

15 aprilie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

În această lume nimic nu este sigur în afară de naştere şi moarte. Oricât de frumos n-ar răsări soarele, la finele zilei tot va trebui să apună. La fel şi omul, când se trezeşte cu soarele vieţii la apus,  şi-a dat seama că a uitat să trăiască. În lumea aceasta nebună există o mulţime de lucruri de neînţeles, de nepătruns chiar şi pentru mintea cea mai luminată.  A şocat şi cazul cu medicul ce şi-a închis sora în spitalul de psihiatrie.

Nu demult, m-a sunat o doamnă, vecina fraţilor, înşirându-mi din fir în păr trista şi zguduitoarea poveste a fratelui ce şi-a „asigurat şi protejat” astfel sora de „bătrâneţe şi singurătate”.

Cei doi fraţi – Lucia şi Tudoran – au crescut şi au fost educaţi într-un mediu social adecvat. Când, în 1944, părinţii Costache şi Maria, originari din raionul Storojineţ, s-au refugiat în Ţară după „eliberarea” ţinutului de către iscoadele sovietice, fiica Lucia avea doar un anişor. Iar în toamna aceluiaşi an pe lume a apărut şi fiul Tudoran.  Oameni descurcăreţi şi nu săraci, Costache şi Maria se ocupau cu comerţul, s-au acomodat lesne vremurilor, stabilindu-se cu traiul într-un oraş nu departe de frontieră. Şi-au cumpărat un apartament de lux în centrul oraşului, căci nu duceau lipsă de bani, iar cu timpul şi-au construit şi o frumoasă casă cu două nivele la periferia municipiului.

Şi-au educat şi instruit bine copiii, străduindu-se să nu le lipsească nici iubirea lor şi nici cele necesare pentru o viaţă demnă şi frumoasă. Spre regretul părinţilor, care doreau ca odraslele să le moştenească şi să le continue afacerea, fiul şi-a ales profesia de medic, iar fiica – de profesoară.

Atunci părinţii au convins-o că profesia de dascăl nu e profitabilă şi va trăi mereu în lipsuri materiale. La îndemnul lor fata a absolvit şi o facultate de economie, însă în treburile financiare ale soţilor nu se prea implica. Era prea blândă din fire şi bună la inimă, de aceea se ocupa mai mult de treburile casnice.

Astfel au trecut anii, fiul Tudoran a devenit un foarte bun specialist, medic recunoscut, iar fiica Lucia le ajuta părinţilor. Nu s-au căsătorit, dar locuiau separat – fiica cu părinţii în apartament la bloc, iar fiul – în casa cea mare şi frumoasă, construită de părinţi, care i-au mai cumpărat şi o locuinţă în oraş. Ce-i drept, în tinereţe, medicul se mai mângâia din când în când cu o femeie, cu care nu se ştie din ce cauză nu s-a căsătorit.

Părinţii s-au zbătut ca peştele pe uscat ca să le asigure copiilor un trai îndestulat. Aveau de toate, nu duceau lipsă de nimic. Părea că totul e bun şi bine, dar părinţii îmbătrâneau şi erau îngrijoraţi că odraslele nu aveau familii, moştenitori.  Au închis ochii cu această nelinişte în suflet.

Timpul însă cerne rapid nisipul din Clepsidra vieţii, fraţii ajungând şi ei în toamna vieţii. Nu se cunosc cauzele, însă medicul a făcut ce i-a stat în puteri şi şi-a închis sora într-un spital de nebuni, motivând că astfel îi „asigură bătrâneţea” şi „o protejează de singurătate”, întreaga-i avere lăsându-i  prin testament femeii ce i-a mângâiat tinereţea.

În anii petrecuţi la casa de nebuni, unde îşi duce existenţa Lucia, fratele aproape că uitase de soră, cu excepţia a câteva vizite, după cum afirmă vecina lui ce mi-a povestit cazul. Dar nici nu a prea avut când s-o viziteze, căci, în scurt timp, medicul a decedat.

Nici moştenitorii averii lui Tudoran şi a Luciei nu se îngrijesc  de femeie, s-o ia, în sfârşit, acasă. Mai bine zis, au uitat şi ei de existenţa ei.

T. FELICIA