29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

14 universități din România sunt prezente la Târgul Internațional de Educație de la Kiev

25 aprilie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Cristian Leon Turcanu, Ambasadorul României în Ucraina a participat la deschiderea Târgului Internațional de Educație de la Kiev unde 14 universități de prestigiu din România își prezintă oferta educațională viitorilor studenți din Ucraina. Specializările oferite sunt dintre cele mai variate: inginerie, muzică, medicină, agronomie, afaceri, limbi și literaturi străine – studii de licență și masterat în limbile română, engleză, franceză sau germană.
Standul României, cel mai mare de la Târgul Internațional de Educație, a reunit: Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași , Universitatea Aurel Vlaicu din Arad , Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Româno-Americană , Universitatea ”Stefan cel Mare”, Suceava , Universitatea Tehnică Cluj-Napoca , Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, Universitatea „TRANSILVANIA”  din Braşov, Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Științe Agronomice şi Medicina Veterinară din București.