17 noiembrie 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CEI DIN ÎNVĂŢĂMÂNT NE-AU JUCAT DIN NOU FESTA

12 mai 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Din iniţiativa Departamentului Învăţământ şi Ştiinţă al ARS,  în incinta bibliotecii Centrului „Tineretul Bucovinei”, cu participarea lui Pavlo Hobzei, locţiitor al ministrului Învăţământ şi Ştiinţă al Ucrainei, au avut loc consultări ale conducătorilor societăţilor naţional-culturale româneşti din ţinut în chestiunile implementării art.7 al legii Ucrainei „Cu privire la Învăţământ” ce, practic, ne scoate limba maternă din şcoală,  şi discutarea art.5 al proiectului de lege „Cu privire la învăţământul mediu  general”, la care a fost prezent şi Jean-Marie Woenrling, expert independent al Consiliului Europei, care a recunoscut că a fost invitat la întâlnire de Ministerul Învăţământ şi Ştiinţă şi, în calitate de expert independent, n-are mandat hotărâtor, ci doar poate să transmită informaţia acumulată Consiliului Europei. Cel puţin, expertul CE a fost sincer cu cei prezenţi. Totuşi, sperăm, concluziile lui vor fi juste, vor lămuri situaţia în privinţa legislaţiei ucrainene ce adesea e adoptată la cerinţa/ dorinţa celor de la conducere şi în defavoarea minorităţilor naţionale, în cazul de faţă, a românilor autohtoni.  

P. Hobzei a lămurit necesitatea acestor consultări cu mediul sociativ al comunităţii româneşti din nordul Bucovinei prin faptul că sunt la cerinţa şi conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia. De fapt, consultările respective cu liderii societăţilor nonguvernamentale româneşti ar fi trebuit să aibă loc înainte de publicarea art.5 al proiectului noii legi ce, de fapt, dezvoltă art.7 al primului act normativ şi reprezentanţii ministerului chiar ar trebui să ţină cont măcar de unele din aceste propuneri. Dar astfel suntem duşi cu zăhărelul, minţiţi că totul se face în folosul şi spre binele copiilor şi nepoţilor noştri, care, cică, cunoscând la perfecţie limba de stat, cea ucraineană, ar putea deveni savanţi, diplomaţi, De parcă în trecut şi chiar în prezent,  în majoritatea localităţilor româneşti din nordul Bucovinei asemenea specialişti cunoscuţi în toată lumea sunt o noutate. La urma urmei, unele sate româneşti în această direcţie pot fi luate drept exemplu de urmat de alte localităţi ucrainene. Şi aici e un specific bucovinean  – lumea cunoaşte şi vorbeşte în câteva limbi ale etniilor conlocuitoare. Aşa că, domnilor miniştri, cum se spune prin părţile noastre, mulţumim  „grija părintească” faţă de urmaşii noştri, dar lăsaţi-ne în legea noastră, căci ne vom descurca noi  ce e mai bine pentru copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri. Oare există vreo  naţiune în lume care nu-şi doreşte binele urmaşilor săi? Atunci de ce camuflaţi această „grijă” prin ucrainizarea forţată a şcolilor româneşti?

Printre altele, conducătorii asociaţiilor non-guvernamentale româneşti, prezenţi la întâlnirea respectivă şi care şi-au expus părerea în această privinţă – Aurica Bojescu, Nicolae Şapcă, Iurie Levcic, Nicolae Toma, Eugen Patraş, Arcadie Moisei, Vasile Tărâţeanu, Ilie Zegrea, Marin Gherman, Vitalie Zâgrea – au fost unanimi în câteva concluzii – cu toţii înţeleg că limba de stat, cea ucraineană, trebuie cunoscută de cetăţenii Ucrainei, indiferent de naţionalitate, însă mai rezultativ ar fi ca ea să fie studiată în baza limbii materne, în cazul de faţă, a limbii române, ce este şi va rămânea Biblia noastră.

În al doilea rând, ar trebui de încetat cu experimentele cu limba română  - studierea a aşa-zisului curs integrat, când literatura română se studiază concomitent cu literatura universală, în detrimentul numărului de ore ale primei, neţinându-se cont că e vorba de diferite perioade, diverse curente literare, nemaivorbind de situaţii social-economice. Sau, de pildă, în ultimul timp a devenit „la modă” introducerea prin diferite metode voalate a bilingvismului în şcolile româneşti, cică, predarea în cadrul unei lecţii a două limbi – românei şi ucrainenei – ar contribui la dezvoltarea multilingvismului. Într-adevăr, dacă e aşa şi nu se încearcă să ne lipsească pe ascuns de limba maternă, de ce la experimentele date n-ar participa şi şcolile cu limba ucraineană de predare? Printre altele, majoritatea conducătorilor asociaţiilor au vorbit în limba ucraineană, amintind însă faptul că n-au studiat nici un obiect în actuala limbă de stat la şcoală sau la instituţii ale învăţământului superior. Atunci, în anii totalitarismului, în pofida evenimentelor tragice pentru toate popoarele fostei uniuni, nimeni n-a atentat asupra acea ce are mai scump fiecare popor – limba maternă,  dovadă fiind chiar limba română, în care se studia toate obiectele. Conducătorii de atunci înţelegeau că e periculos să interzici sau să limitezi o limbă, iar cei actuali la fiecare pas uită de acest adevăr ori recurg la asemenea metode pentru a sustrage atenţia populaţiei de la numeroasele probleme existente ce din zi în zi devin mai acute – corupţia, mita,  ce au cuprins diverse domenii de activitate şi s-au înrădăcinat în diverse organe de stat –  judecătorii, procuratură, poliţie, medicină etc.  Pentru o ţară ce doreşte să devină membră a Uniunii Europene e prea puţin să declare doar că îndeplineşte aceste cerinţe, dar urmează să le traducă neabătut în fapte.

Am ştiut şi suntem nevoiţi să constatăm: dialogul liderilor românilor din ţinut cu autorităţile a fost, de fapt, un dialog cu surdo-muţii, căci nici de data aceasta n-am fost auziţi şi înţeleşi.  Ei, adică reprezentanţii Ministerului Învăţământ şi Ştiinţă al Ucrainei, au dorit să dovedească CE că se consultă cu reprezentanţii comunităţii româneşti din ţinut, însă, în realitate, îşi realizează scopul – să elimine limba română din învăţământul mediu şi cel superior.

 Sunt convins că nu vor reuşi, însă urmează să le spunem deschis cea ce credem despre aceste legi, dar să nu ne ascundem după propria noastră umbră, cum au făcut-o directorii de şcoli din raioanele cu populaţie majoritară românească, care au luat apă în gură la întâlnirea respectivă, în încheierea ei apropiindu-se de reprezentanţii societăţilor naţional-culturale româneşti cu un fel de scuze: „Aţi vorbit foarte bine şi astfel ne-aţi scutit pe noi să ne spunem părerea ce coincidea cu a voastră. Bravo vouă!”. Să nu uităm că asemenea părere nu o dată ne-a jucat festa şi nu suntem convinşi că nu vom fi nevoiţi să suferim cu toţii în consecinţa unei asemenea poziţii de struţ. Din păcate, va fi prea târziu să ne mai plângem sau să dăm vina pe altcineva. 

 Dar oare noi, românii din nordul Bucovinei istorice, avem nevoie de asemene dialoguri formale şi făţarnice ce nu rezolvă problema, ci o aprofundează? Chiar dacă P. Hobzei ne-a „liniştit” că nimeni nu ştie cum va fi votată noua lege în parlament, că asemenea întâlniri  vor mai urma, ne-am convins de acum că ele nu ne aduc nouă, românilor băştinaşi, nici un folos, doar că de fiecare dată aflăm câte ceva nou privind planurile reprezentanţilor MÎŞU care nu scapă prilejul să inventeze ceva nou pentru a pune cruce pe limba română în învăţământul ucrainean.   

T. NICOLAE