20 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ECOUL POEZIEI RĂSUNĂ-N VECHILE HOTARE! ROMÂNIA VA FI O ŢARĂ MARE!

20 mai 2018 р. | Categorie: Noutăţi

UN POET CU SUFLET CÂT O ŢARĂ

ECOUL POEZIEI RĂSUNĂ-N VECHILE HOTARE! ROMÂNIA VA FI O ŢARĂ MARE!

Scrie poetul român de talie europeană Mihăiţă Macoveanu, trăind poezia cu sufletul, cutezător şi dârz spunându-şi crezul vieţii şi lucrurilor pe nume. L-am descoperit, navigând în lumea virtuală a Internetului. Or, sufletele înrudite au o atracţie magnetică în afara timpului, vârstei, locaţiei.  Adevărul e că am rămas fascinată de poezia-i înveşmântată în profundă simţire românească şi iubire de Ţară, conştientizând că ne arde acelaşi dor… de vremurile  de glorii, stinse într-un măreţ  apus de soare,  răsăritul căruia unduieşte în oglinda poeziei patriotice a lui Mihăiţă Macoveanu, „un trubadur frumos şi incorigibil în demersul său de a schimba o lume cenuşie şi plicticoasă, în una ipotetic desăvârşită”, cum l-a numit Melania Cuc. De altfel, poezia patriotică ocupă un segment definitoriu în creaţia poetului.

Dincolo de orice vis himeric, mi-am mai îmbogăţit palmaresul prieteniei cu un amic. Ba greşesc, mi-am câştigat doi prieteni – Poetul şi Cântăreaţa, după cum personal se definesc. Or, când doi  artişti de excepţie îşi împletesc destinele, se naşte o explozie de frumos, emoţii copleşitoare ce ne stăpânesc totalmente simţirile. Suflete perechi, despre povestea lor de dragoste şoptesc în armonii divine, prin cadenţa versurilor lirice,  rimele, acordurile sublime ale compozițiilor muzicale, excepţionalele lor recitaluri de Poezie şi Muzică, susţinute nu doar în Ţară, ci pretutindeni la ţărmul românismului,  unde bate o inimă de Român: „Prieteni, vă sărut, din cea mai frumoasă poveste de dragoste din câte s-au cunoscut!  Poetul și Cântăreața vă înseninează viața! Vă iubim mai mult decât vă puteți imagina! Poetul și Cântăreața vă îmbrățișează pe toți, de la malul mării.. .Mergem la Cernăuți, mergem la Chișinău, ca și când am merge la Constanța  ori la București. O țară avem: România! România va fi o țară Mare, când toți românii vor fi români”. Astfel, iubirea lor, îngemănată în cântec şi poezie, vine să ne umple sufletul din prea-plinul lor har divin, cu care au fost înzestraţi de Muza Euterpe.

Revenită Acasă din Germania, ţara în care îşi desfăşoară activitatea de muziciană de peste 20 de ani, cunoscuta cântăreaţă de jazz şi musical, Mădălina Mantu, de care  Mihăiţă Macoveanu s-a îndrăgostit şi împreună cu care a demarat un proiect unic în spaţiul românesc – „Poetul şi Cântăreaţa”,  cântă pe versurile trubadurului iubit de românii de pretutindeni pentru creaţiile-i patriotice, limbajul select  şi muzicalitatea versurilor.

M-a pălit norocul să mă număr şi eu printre prietenii virtuali ai distinşilor artişti, iar nu demult, „în semn de necondiţionată prietenie”,  cu promisiunea că îmi va transmite şi placheta de versuri „ROMÂNIA VA FI O ŢARĂ MARE”, cum numai va vedea lumina tiparului, dedicată eroilor neamului, am primit un dar împărătesc de la poet, în poşta electronică, ultimul volum de versuri,  „VENIŢI, CĂ ROMÂNIA MOARE!” ce a văzut lumina tiparului la Editura „Eminescu”, în care prinde aripi o zbatere de speranţă şi ideal, creionând în mod firesc portretul autorului atât prin sugestii, cât şi prin mesajul lirico-patriotic al conţinutului.  

„Mihăiţă Macoveanu, român cu inima aşa mare, stau şi-ţi citesc de fiecare dată versurile ce scrii şi aud prin ele o strigare! Un zgomot straniu se aude şi caut în zadar, nu e nimic în cale, e inima din pieptu-mi ce bate tot mai tare la fiecare vers citit şi... doare! Aş vrea să fie versuri de iubire, de bunăstare şi împliniri, îmi pare rău că în a ta scrisoare e adevăr, şi lacrimi, şi martiri... De aceea strig la rândul meu: ROMÂNI, „VENIŢI, CĂ ROMÂNIA MOARE!” (Adriana Zimmermann).

Adevărul e că împărtăşim convingerea,  atâta timp, cât există asemenea poeţi patrioţi precum  Mihăiţă Macoveanu, „ROMÂNIA NU MOARE”,  „ROMÂNIA VA FI O ŢARĂ MARE”!

Felicia NICHITA-TOMA

Foto din arhiva Poetului şi Cântăreţei

P. S. Având acceptul Domniei Sale, dau publicităţii câteva din versurile cu ecou naţional, dar şi liric, al distinsului poet Mihăiţă Macoveanu.

VENIŢI, CĂ ROMÂNIA MOARE!

Nu mai privi de jos la toţi,
Că ei, de fapt, sunt marii hoţi.
Aici îţi sunt ai tăi copii şi glia,
Române, vino în România!
Îţi plângi în somn fraţi şi surori,
Pentru străini, alţi cerşetori…
Veniţi acas’, cu mic, cu mare,
Veniţi, că România moare!

Avem o ţară aşa frumoasă,
Noi cerşim din casă-n casă,
Avem şi munţi, avem şi mare,
Noi n-avem de mâncare!
Te plâng şi râuri, şi poteci,
De câte ori de-acasă pleci,
Nu-ntinde mâna la stăpân,
Ridică-te, că eşti român!

Când vor dori să umilească,
Să vină-n Ţara Românească.
Nu mai întoarce, iar, obrazul,
Eşti fiul lui Mihai Viteazul!
Te-au ruşinat destul, de azi,
Vom face armate din vii brazi.
Nu-i mai lăsa să te doboare,
Eşti fiica lui Ştefan cel Mare!

Avem o ţară aşa frumoasă,
Noi cerşim din casă-n casă,
Avem şi munţi, avem şi mare,
Noi n-avem de mâncare!
Te plâng şi râuri, şi poteci,
De câte ori de-acasă pleci,
Nu-ntinde mâna la stăpân,
Ridică-te, că eşti român!

Şi de vreodată-ţi va fi greu,
Te rog, adu-ţi aminte:
În sufletul tău porţi mereu
A dacilor sorginte!
Române, vino în România,
Te-aşteaptă ai tăi copii şi glia…
Veniţi acas’, cu mic, cu mare,
Veniţi, că România moare!

Avem o ţară aşa frumoasă,
Noi cerşim din casă-n casă,
Avem şi munţi, avem şi mare,
Noi n-avem de mâncare!
Te plâng şi râuri, şi poteci,
De câte ori de-acasă pleci,
Nu-ntinde mâna la stăpân,
Ridică-te, că eşti român!

03.11.2012

O ŢARĂ AM

Dacă îţi îngropi ţara, meriţi să mori încontinuu

O ţară am, îi spun acasă.
Ca ea nu-i alta mai frumoasă.
Mi-e dor, în fiecare zi,
De munţi, de mare, de câmpii.

Mi-e dor de casa de pe culme,
Ascunsă între păduri de lume,
De pita făcută-n cuptor, afară,
De tot, de mirosul acela de ţară.

Doar amintiri mă poartă-n gând,
Pe patul florilor plecate-n vânt.
Când am să vin, potecile din sat
Am să le bat în lung şi-n lat.

O ţară am, îi spun acasă,
Unde aveam un colţ de masă.
N-aveam de toate, asta-i bună,
Eram săraci, dar împreună.

M-a dus peste oceane viaţa,
Unde nu-i rouă dimineaţa,
Nici ceaţa de pe dealul meu,
Unde fugeam de toate eu.

Mi-e dor de plaiul românesc,
De graiul neaoş, strămoşesc,
De ochii mamei cu speranţe,
Mi-e dor să-l iau pe tata-n braţe.

Mai e puţin, emoţii am, e drept,
Îmi tremură şi inima din piept
Şi mă imploră să o las afară,
Să verse şi ea lacrimi pentru ţară.

O ţară am... fraţi, un întreg popor.
Îi plâng printre străini de dor.
Prin ale mele vine am mândria
Că sângele mi-e pur, de România.

13.03.2013

O ŢARĂ DE NEBUNI

Neghiobilor, ne amăgiţi întruna…
O droaie de inculţi şi de bolnavi,
Ne-aţi dat cu bogdaproste, sărut-mâna,
Născuţilor din noi, nume de sclavi.

Voi, ce priviţi cu-atâta nepăsare
Din tronuri împletite de minciuni,
Voi ne trataţi cu ură şi trădare,
De am ajuns o ţară de nebuni!

O ţară fără urmă de pământ,
De nu-şi încap în piele derbedeii,
O ţară sfântă, fără niciun sfânt
Mai lăudat, precum sunt fariseii.

Şi moartea-i minunată, interlopi,
Cum v-a cuprins pe toţi nemernicia!
Şi moartea, şi groparii sapă gropi…
Se umple de morminte România!

Bandiţi cu state vechi, acolo-n ceruri,
Vă lăfăiţi cât mai aveţi un vad!
Bandiţi cu chipuri de atâtea feluri,
Aveţi o rezervare pentru iad!

Pedeapsa vi se coace şi e cruntă,
Şi pe măsura celor ce-aţi făcut.
Pedeapsa e prea bună şi măruntă
Pentru aceia, mulţi, ce aţi tăcut.

Un ştreang, din ăla tare, să vă ţină,
Vă dăruim, la zi aniversară,
Biletul de adio, fără vină,
Şi ţara iar să se numească ţară!

14.05.2014

CÂNTĂ CUCU STRĂINAT

Cântă cucu străinat

Pe-un puiuţ verde de brad.

N-are apă, nici grăunţe,

Doar amar şi suferinţe.

Doamne, fii bun şi milos,

Unde-i codrul tău frumos?

 Că-n pădurile de ieri

Sunt doar cioturi şi dureri.

Nici izvoare nu mai sunt,

S-au ascuns pe sub pământ.

 Nu au mai putut răbda

Omul rău şi fapta sa.

Omule, visezi la rai...

Niciun pic de suflet n-ai!

 Tu nu vezi că nu mi-i bine?

Viaţa te transformă-n câine!

 Vulturii roiesc, n-au stare,

De m-ar strivi între gheare,

Şi urcă, şi se coboară,

De cu zi şi până-n seară.

 Lupii, cete altădată,

 Flămânziţi de biata soartă,

Urlă... cine să-i audă,

Omule cu carne crudă?

 Pădure, dragă pădure,

Cu frăguţă şi cu mure,

Cheamă-ţi moţii tăi la sfat

 Din mormântul cel uitat.

Cântă cucu străinat

Pe-un puiuţ verde de brad.

N-are apă, nici grăunţe,

Doar amar şi suferinţe.

 22.01.2014

O LACRIMĂ DE DOR

La umbra salciei pustii

Alergi în fiecare zi

 Şi laşi o lacrimă de dor

Să crească-n colţul ochilor.

Mă cauţi cu părul vâlvoi,

Unde fugeam de lume noi,

Nu pot veni să îţi mai cânt,

 Să-mi vindec rana din cuvânt.

 Aş bate drumul pân’ la stele,

Cu tine în braţele mele,

Să-ţi văd ascunsă, între şoapte,

 Sclipirea ochilor în noapte.

Tu nu mă vezi, eu nu mai sunt

Decât o adiere în vânt,

Te rog mă iartă, nu-i uşor,

Adio, dar deja mi-e dor!

Departe ţine-te de mine

Şi şterge lacrima ce vine,

Voi veni, prin al tău gând,

În vizită, din când în când.

28.01.2013