17 octombrie 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

2018 - Anul European al Patrimoniului Cultural

31 mai 2018 р. | Categorie: Noutăţi


În cadrul întâlnirii cu noul Consul General al Poloniei la Vinnița, Damian Tsyartsinsky, care a avut loc la sediul misiunii diplomatice  române la Cernăuţi,  dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, adjunctul său, dl Ionel Ivan, ministru consilier, au specificat că România și Polonia au o lungă și bogată tradiție a cooperării într-o varietate de domenii, atât bilateral, cât și la nivel european, internațional, Polonia fiind un partener important al României. Au fost puse în discuţie, de asemenea,  teme de actualitate ale agendei europene.

În cadrul parteneriatului, pe care l-au dezvoltat  cele două misiuni consulare, Consulatul General al României la Cernăuți și Consulatul General al Poloniei la Vinnița, vor implementa proiecte culturale de promovare a valorilor europene în Ucraina, la Vinnița și Cernăuți. România celebrează în anul 2018 Centenarul Marii Uniri, iar pentru Polonia sărbătorirea centenarului 1918-2018 este un eveniment de aceeași importanță istorică -  recucerirea independenței.

De altfel, Comisia Europeană a declarat anul 2018 Anul European al Patrimoniului Cultural, pentru a încuraja societățile de a descoperi și explora patrimoniul european, de a crește conștientizarea pentru istoria și valorile comune și de a consolida apartenența la diversitatea culturală din spațiul european.

Diana TOMA