20 septembrie 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA HERŢA – ÎNTR-O LACRIMĂ DE RUGĂCIUNE PENTRU MARTIRII NEAMULUI

18 iunie 2018 р. | Categorie: Golgota neamului

Luna iunie 1941 a fost cea mai neagră şi dramatică din istoria noastră, când, cu 77 de ani în urmă, în noaptea de 12 spre 13 a avut loc marea deportare a românilor din teritoriile istorice ale României, victimizaţi în Siberia, Karelia, Kazahstan. O rană sângerândă în inimă ne-a rămas şi măcelul din noaptea de 7 spre 8 februarie de la Lunca, Ţinutul Herţa, când Prutul a clocotit cu sângele nevinovat al românilor înstrăinaţi de Patrie printr-un gard de sârmă ghimpată, înfiptă în inima Bucovinei răpite şi cedate, care au fost seceraţi de mitralierele grănicerilor sovietici doar pentru că doreau să trăiască liberi în Ţara lor.

Duminica precedentă ne-am aplecat inimile în faţa sfinţilor noştri, la monumentul represiunilor staliniste  de lângă Biserica „Sfântul Spiridon” din Herţa, iar clopotele sfântului locaş de închinare a bătut cu dangătul  Învierii pentru toţi românii martirizați, fie la Lunca sau la Fântâna Albă, în Siberia, Kazahstan sau Onega.

Ne-a adunat din nou într-o lacrimă de rugăciune la altarul de jertfă şi durere al neamului dl Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” a Românilor din Ucraina, care arde mereu tămâia neuitării în candela memoriei  martirilor şi care la 17 iunie curent, cu susţinerea dlor Adrian Medvedi, şeful Secţiei de Cultură Herţa, şi Alexandru Platonov, preşedintele filialei Herţa a Societăţii „Golgota”, cu binecuvântarea părintelui Nectarie, parohul Bisericii „Sfântul Spiridon” din Herţa, care a oficiat o slujbă de pomenire în acest templu al evlaviei, a organizat un parastas de pomenire a martirilor, seceraţi de gloanţele călăilor sovietici în Lunca Prutului, deportaţi în „siberii de gheaţă”.

„Cele mai sfinte sunt rădăcinile, copacul viguros nu-l dai jos, trebuie să-l sapi de la rădăcină, aşa au încercat să facă şi cu românii. Suntem din ce în ce mai orfani,  rădăcina credinţei, limbii noastre se străduiesc să ne-o smulgă, dar unde este Dumnezeu, este biruinţă. Deci, cu noi este Dumnezeu. Suntem în anul celui mai triumfal eveniment din istoria poporului nostru – Centenarul Marii Uniri –  şi trebuie să fim uniţi ca niciodată. Am fost şi eu anul trecut la protest, când ne-am adunat în faţa Administraţiei Regionale pentru a ne apăra Limba, şi am fost întrebat: „Vreţi şi voi să fiţi separatişti, vreţi război?” Nu. Vrem să ne păstrăm limba noastră. Dorim un singur lucru -  copii să înveţe în limba română. Dragii mei, să lăsăm totul la o parte şi să ne unim, aşa a zis şi Ştefan cel Mare şi Sfânt. Să ţinem mereu aprinsă candela Credinţei, Limbii şi Neamului, căci avem cu ce ne mândri: suntem din neamul lui Ştefan ce a stat, stă şi va sta de strajă credinţei noastre. Nu avem dreptul să ne distrugem, căci pentru aceasta şi-au jertfit viaţa părinţii şi buneii noştri care au fost deportaţi, dar niciunul nu şi-a înstrăinat copiii de rădăcini, păstrându-şi ce au avut şi avem mai sfânt – credinţa, neamul, limba”, a menţionat părintele Nectarie.  

Octavian Bivolaru, cel care veghează nemurirea eroilor, organizând parastase de pomenire în memoria celor osândiţi fără vină pe drumul morţii şi neîntoarcerii, a adresat mulţumiri părintelui Nectarie pentru înălţătorul serviciu divin în memoria celor masacraţi în Lunca Prutului, deportaţi în neagră străinătate, care au şi care nu au morminte, pentru frumoasa predică ce cheamă la neuitare, la păstrarea limbii române, concretizând că doar într-o singură  noapte de 12 spre 13 iunie din Ţinutul Herţa au fost deportaţi 1663 de români, tragedii evocate în „Cartea Durerii”, de cercetătorul Petru Grior.

Mulţumind celor prezenţi la parastas că şi-au sacrificat ziua de odihnă de duminică pentru a-i comemora pe martirii Herţei, pe eroii neamului, pioase omagii le-a adus martirilor Adrian Medvedi, şeful Secţiei de Cultură Herţa care a conştientizat că ne aflăm în luna îndoliată pentru poporul român, tragedii ce nu trebuie uitate şi urmează să facem totul ca ele să nu se mai repete.  

Patria istorică, spre care îşi îndreptau aspiraţiile românii dornici de libertate, apăsaţi de ciobota bolşevică, pentru a se salva de regimul ostil şi barbar, a fost reprezentată de diplomatul român Aurelian Rugină, consul la Consulatul General al României la Cernăuţi, care a evocat jertfa românilor întru credinţă, neam şi libertate, mulţumind tuturor pentru efortul de a continua tradiţia de a-i comemora pe fraţii noştri care au suferit mult în primii ani de instaurare a regimului totalitar bolşevic: „Sunt numeroase cărţi ce povestesc despre ororile prin care au trecut românii, când în acea neagră noapte au fost ridicaţi, încărcaţi în vagoane pentru vite şi transportaţi luni întregi aproape fără apă, fără mâncare, înfometaţi,  li se dădea doar câte un peşte sărat,  fiind duşi ca să nu se mai întoarcă niciodată. Ororile sunt imposibile de descris şi trebuie să trăim în aşa fel, încât să cultivăm spiritul creştin al toleranţei, al înţelegerii reciproce, ca asemenea tragedii să nu se repete niciodată”.

I-am avut alături pe reprezentanţii ARS, dnii Myroslav Medvidi şi Alexandru Grigorişin, Eugenia Cimborovici-Teodoreanu, preşedinta Fundaţiei „Gheorghe Asachi”, Herţa, Minu Pavalachi, reprezentant al ARS Herţa, membrii Societăţii „Golgota” Ion Timciuc, profesorul Ion Gaină, Elena Repciuc, Aliona Rauţ, reporterul Nicolae Paulencu etc.

Valoarea sacrificiului celor ce s-au jertfit pentru viaţă mai bună, pentru fericirea de a trăi liberi în Ţara lor a fost evocată de Alexandru Platonov, preşedintele filialei Herţa a Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina: „Recent am citit un articol într-o sursă de informare în limba ucraineană că în noaptea de 12 iunie bucovinenii au fost deportaţi. Se aducea dovezi că au avut de suferit mai multe naţionalităţi. Adevărul e că ele toate nu alcătuiau nici un sfert din numărul românilor deportaţi, ceea ce demonstra că  românii erau cei care încercau să se opună, care încercau să-şi menţină modul de viaţă şi erau împotriva noii orânduiri staliniste, barbare. În Siberia, Kazahstan, alte locuri, a fost deportată floarea neamului românesc. Se încearcă şi azi să ne asimileze, să ni se interzică limba, dar, totuşi, trebuie să ştim să ne apărăm credinţa şi identitatea, căci numai aşa vom reuşi să dăinuim”.

 Am aprins o lumânare şi ne-am rugat pentru odihna sufletelor chinuite ale  eroilor noştri, crucificaţi pe drumul Golgotei neamului românesc, numele cărora a rămas cioplit în piatra neuitării şi în inimile noastre, ale celor care, nu doar din auzite, ştim ce înseamnă jertfa pierderii, fiindcă, aproape că n-a existat  familie în nordul istoric al Bucovinei, unde să nu fi fost cineva deportat, dus pe drumul morţii în neagră şi crudă străinătate ca să i se piardă urma. Nu sunt mai faste pentru noi, românii cu dor de ţară, nici timpurile actuale, când ni se fură sufletul - Limba Română, când ar trebui să ne unim în jurul unui singur deziderat – păstrarea identităţii.

La datoria noastră de români, conștienți de propria identitate, s-a referit Nicolae Toma, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, redactorul-şef al ziarului „Zorile Bucovinei”: „Identitatea noastră naţională se bazează, în primul rând, pe credinţă şi limbă, sunt sigur că cei care s-au sacrificat pentru aceste sfinte idealuri ne privesc din ceruri şi se bucură că nu i-am uitat. Spre regret, chiar în anul Centenarului Unirii, după cum spunea şi părintele Nectarie, nu suntem uniţi, cum ar trebui să fim. Să ne amintit întotdeauna şi să nu uităm de aceşti eroi, care s-au sacrificat pentru continuitatea neamului”.

” Este binevenit că asemenea slujbe de pomenire a martirilor neamului, drumul Golgotei cărora a început  la 28 iunie 1940,  au loc constant, aproape în toate localităţile româneşti, unde sunt înălţate monumente în memoria lor”, a relevat Octavian Voronca, membru în conducerea Societăţii „Golgota”,  referindu-se la sângeroasele masacre de la Lunca din noaptea de 27 spre 28 ianuarie şi 7 spre 8 ianuarie 1941, propunând să se păstreze un moment de reculegere în memoria eroilor neamului şi a ostaşilor căzuţi în luptele din estul Ucrainei.

Jertfa martirilor sacrificaţi pentru credinţă şi libertate a fost elogiată şi de Ştefan Broască, vicepreşedintele Societăţii „Aron Pumnul”, care a evocat tragedia unor membri ai familiei sale, deportaţi fără vină în neagră străinătate, de unde la puţini le-a zâmbit norocul să se întoarcă la baştină, soartă vitregă, împărtăşită de aproape fiecare familie de român din nordul istoric al Bucovinei noastre multpătimite, menţionând că nu trebuie să uităm nici de bărbaţii voinici, români în floarea vieţii, care au fost „vânaţi” de eliberatori în 1944 şi duşi în lagărele morţii de pe ţărmurile lacului Onega pentru a fi nimiciţi, ca să nu mai aibă cine protesta împotriva regimului barbar şi asupritor ce ne-a răpit liniştea, libertatea şi Ţara.

Vasile Rauţ, prim-vicepreşedinte al Societăţii „Golgota”, a ţinut să specifice că eroii neamului s-au sacrificat nu pentru bogăţii materiale, ci spirituale, fiindcă doreau să-şi educe copii în graiul strămoşesc,  să muncească şi să trăiască la  sânul Patriei, doreau să se simtă stăpâni la ei Acasă.

Aceleaşi aspiraţii împărtăşim şi astăzi, să ne educăm copiii şi nepoţii în spiritul identitar, în Graiul strămoşilor – Limba Română, să fim respectaţi, dar nu intimidaţi că suntem  „separatişti” şi „ocupanţi”, la noi, Acasă. Oare atât de mult cerem?

Felicia NICHITA-TOMA

Foto şi VIDEO: Nicolae PAULENCU, „Zorile Bucovinei”