24 august 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ARTISTUL DUMITRU CAULEA, DESEMNAT CU PREMIUL”TEIUL DE AUR”

19 iunie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Cea de-a XVII-a ediţie a Premiilor Eminescu „Teiul de Aur” și „Teiul de Argint”, fondate de scriitoarea Elena Condrei, directoarea Editurii "Geea” din  Botoșani, au reunit, sâmbătă, români cu dragoste de Eminescu, Limbă şi Neam. La eveniment au fost prezenţi şi maeştrii Corului „Dragoş Vodă” al Societăţii „M. Eminescu” din regiunea Cernăuţi, dirijorul căruia, artistul Dumitru CAULEA, a fost desemnat cu Premiul „Teiul de Aur”.

 Festivitatea de decernare a Premiilor a avut loc la 16 iunie curent, în sala „Eminescu” a Hotelului „Rapsodia” din Botoşani, după  oficierea  unui serviciu divin în Biserica Uspenia, sfânt locaş de închinare, unde a fost botezat Eminescu.  Printre laureaţii care s-au învrednicit de prestigioasele Premii se află şi bucovineanul nostru, maestrul Dumitru CAULEA, dirijorul Corului „Dragoş Vodă” al Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, care a fost desemnat cu Premiul EMINESCU şi MEDALIA ,,TEIUL DE AUR” (muzică), de asemenea, şi  Gheorghina  GUŞULEI,  dirijoarea Corului „George Enescu”  din Dorohoi, România, originară din Ropcea, raionul Storojineţ.

 Premiul EMINESCU, DIPLOMĂ ÎN RANG DE EXCELENŢĂ şi MEDALIA ,,TEIUL DE AUR" pentru publicistică le-a obţinut Vasile ŞOIMARU din Chişinău, Republica Moldova,  de asemenea, poetul, istoricul  şi academicianul basarabean Nicolae DABIJA  (literatură) etc. Scriitoarea Lucia Olaru Nenati s-a aflat printre personalităţile de vârf, onorate cu înmânarea Premiilor Eminescu.

În cadrul manifestării, după cum scrie publicista şi scriitoarea Doina Cernica, a fost lansat volumul de dialoguri Elena Condrei – Ioan Țicalo „Trei destine astrale: Eminescu, Creangă, Veronica”, prezentat de scriitorul Ion Filipciuc. Sprijinită  financiar de Primăria Municipiului Botoșani și de Consiliul Local al Municipiului Botoșani, instituția privată a Premiilor Eminescu „Teiul de Aur” și „Teiul de Argint” reprezintă, după cum a accentuat la deschidere dl Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, un admirabil exemplu de tenacitate în susținerea unei idei scumpe, a oportunității și  necesității pluralității de manifestări pentru Eminescu.

Adresăm şi noi, colaboratorii ziarului „Zorile Bucovinei”,  sincere felicitări dirijorului şi artistului  Dumitru Caulea, absolvent al Conservatorului din Bucureşti, care a înălţat Corul „Dragoş Vodă” la o nouă treaptă în accesiunea profesională,  urându-i zbor cât mai înalt spre Olimpul muzicii.

Felicia NICHITA-TOMA