19 septembrie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA VOLGOGRAD EROII ROMÂNI ŞI-AU GĂSIT LINIŞTEA, IAR LA CERNĂUŢI ÎNCĂ N-AU DREPTUL LA MORMINTE

22 iulie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Jurnalistul român Theodor Jumătate, şef al Departamentului Internaţional la Gazeta Sporturilor, în perioada campionatul mondial de fotbal a transmis zilnic reportaje de la de la Moscova. Însă nu corespondenţele sale sportive mi-au atras atenţia. Aflat la Volgograd, interesul jurnalistului a mers mai departe de tematica campionatului. El relatează cum a ajuns la Rossoşka, un sat situat la 40 kilometri de Volgograd, chemat de ecoul celei mai mari tragedii româneşti: ”150 mii de soldaţi români sunt îngropaţi la cimitirul din Complexul Memorial al bătăliei de la Stalingrad. E un loc trist şi dureros, cu trei cimitire: al soldaţilor sovietici, cel german şi, din 2015, cel românesc, în cealaltă parte”, scrie Theodor Jumătate.

Jurnalistul nu se aprofundează în întrebarea de ce au ajuns românii tocmai la Cotul Donului şi la Stalingrad? E o întrebare care ne priveşte mai mult pe noi, românii rămaşi în teritoriile răpite de Stalin în rezultatul pactului Ribbentrop-Molotov. Mulţi ”deştepţi” spun astăzi că Armata Română trebuia să se oprească la Nistru, alţii foarte patrioţi se revoltă că în 1940 am fost cedaţi fără un foc de armă... Dar cei 150 mii de morţi la Stalingrad oare nu pentru eliberarea pământurilor româneşti şi-au dat viaţa?! Ce-l mâna pe ţăranul român să îngheţe în tranşee, să doarmă flămând şi gol sub plapuma zăpezii atât de departe de casă, dacă nu gândul că îşi va salva fraţii de ciuma comunistă. Hitler i-a aruncat pe români, mai slab înarmaţi şi mai prost pregătiţi decât trupele germane, în cel mai infernal foc al războiului. O întreagă armată a III-a a fost nimicită, n-a rezistat mult nici armata a IV-a, nemţii cu aliaţii fiind forţaţi să capituleze. Din 250 mii de ostaşi români, mai mult de 150 mii au rămas în pământul de acolo, iar supravieţuitorii au fost luaţi prizonieri în Siberia.

Primind de la prieteni mesajul să aprindă o lumânare la cimitirul militarilor români, jurnalistul Theodor Jumătate descrie drumul său spre acel loc de veşnică tristeţe. Autorul articolului scrie că cimitirul ostaşilor ruşi e mai bine aranjat, dar şi celelalte două (german şi românesc) sunt destul de îngrijite. A întâlnit acolo patru adolescenţi care îngrijeau de Complexul Memorial. Unul dintre ei, Timur, în vârstă de 14 ani, care vorbea cel mai bine engleza, i-a spus sincer că mai întâi se ocupă de cimitirul rusesc, apoi de cel german şi cel românesc. E un fenomen firesc ca fiecare popor să se preocupe mai întâi de toate de eroii săi şi e impresionant că nişte tineri, încă copii, au grijă şi de mormintele celor care au tras cu focul armei în bunicii lor. După 75 de ani de la marea tragedie, şi învingătorii, şi învinşii îşi dorm alături somnul de veci.

Am scris aceste rânduri cu gândul la Complexul Memorial al ostaşilor români şi victimelor represaliilor staliniste din perimetrul cimitirului evreiesc din Cernăuţi, care nici până în ziua de astăzi n-a fost legalizat. La Volgograd, oraş din Rusia atât de îndepărtată de valorile europene, se poate să odihnească în pace osemintele eroiilor români de război, iar la noi, în oraşul toleranţei exemplare pentru Europa, cum numesc autorităţile ucrainene Cernăuţiul, ostaşii români care şi-au apărat Patria, dar nici oamenii paşnici victimizaţi de regimul totalitar nu au dreptul la câţiva metri pătraţi în cimitir.

Maria TOACĂ