17 octombrie 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

IANCU FLONDOR, ARTIZANUL UNIRII

2 august 2018 р. | Categorie: Noutăţi

La 3 (16) august se împlinesc 153 de ani de la naşterea Marelui Bărbat al poporului nostru – Iancu FLONDOR, nobilul cavaler care ne-a zidit o cetate de lumină pe aceste ţinuturi marcate de sacrificii, rămânând pentru totdeauna să-şi doarmă eternitatea la Storojineţ, în cripta familiei sale din curtea  Bisericii  „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” (Maidan), acolo unde au fost readuşi, într-un mormânt simbolic şi martirii români – victime ale deportărilor staliniste.

În ziua naşterii ilustrului  român, personalitate rămasă în memoria noastră ca o făclie ce ne luminează drumul în viitor, ziarul „Zorile Bucovinei”, Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, organizează, la 3 august a.c., un pelerinaj la mormântul lui Iancu Flondor din curtea Bisericii  „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Storojineţ, unde, la oara 12.00,  preacucernicul părinte Vasile Covalciuc, protopop de Storojineţ, va oficia un serviciu divin.

Îi invităm pe conaţionalii ataşaţi de valorile neamului să fie alături de noi la acest înălţător eveniment românesc.

Organizatorii