19 februarie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

VĂ INVITĂM, LA 31 AUGUST, LA ZIUA LIMBII ROMÂNE

21 august 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Începând cu anul 2015, data de 31 august a fost declarată Ziua Limbii Române şi sărbătoare naţională în România. Noi, ziariştii de la „Zorile Bucovinei”, am lansat de mai multe ori în paginile ziarului iniţiativa ca şi românii din Cernăuţi să-şi sărbătorească „floarea sufletului etnic al românimii” (cum ne-a numit-o Mihai Eminescu), cu tot neamul împreună, adică la 31 august, organizând  la redacţie manifestări cu această ocazie.

Vineri,  31 august, îi invităm pe toţi prietenii ziarului nostru, pe toţi românii care îşi iubesc, preţuiesc şi nu-şi trădează graiul matern, la ora 11.00, să fim împreună în această zi la redacţia ziarului „Zorile Bucovinei”, cu bucuriile şi durerile limbii noastre mult pătimite în anii de înstrăinare de Patria mamă,îmbrăcaţi în inestimabilele şi veritabilele noastre haine naţionale, o mărturie sinceră că ne iubim şi ne  preţuim Limba, Neamul, Tradiţiile, Portul Popular.

Organizatorii:

„Zorile Bucovinei”,
Societatea  Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi