09 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

PRIMA ÎNTÂLNIRE A NOULUI CONSUL GENERAL AL ROMÂNIEI LA CERNĂUŢI

25 iulie 2013 р. | Categorie: Noutăţi

Prima întâlnire oficială, noul Consul General al României la Cernăuţi, dna Eleonora MOLDOVAN, a avut-o cu reprezentanţii societăţilor naţional-culturale româneşti din ţinut, care s-a desfăşurat la sediul misiunii diplomatice române, unde timp de două ore a avut loc o discuţie sinceră, amicală, ca între vechi  prieteni, deoarece noul conducător al Consulatului General al României la Cernăuţi, a absolvit Universitatea de aici, şi-a început cariera diplomatică anume în vechea urbe de pe malurile bătrânului Prut.

Discuţia a început, la propunerea dnei Eleonora Moldovan, cu comemorarea regretatului om de cultură Gheorghe Jernovei, şeful Catedrei de Filologie Română şi Clasică a Universităţii „IU. Fedkovyci”, în memoria căruia cei prezenţi au păstrat un minut de reculegere, Despre rolul şi importanţa în cultura bucovineană ale căruia s-au referit docentul universitar Lora Bostan, scriitorii Simion Gociu, Dumitru Covalciuc, Vasile Tărâţeanu ş.a. Soţia savantului dispărut, Mariana Jernovei, a mulţumit reprezentanţilor Consulatului, tuturor celor prezenţi pentru sprijin şi susţinere în clipele grele ale despărţirii, a dat citire unui mesaj al regretatului, pe care el l-a ţinut în Portland, SUA.

A urmat reprezentarea, de către dna Consul General, a noii sale echipe – adjunctul Ionel Ivan, Ministru Consilier, consulul Corneliu Cibotaru, responsabil al Biroului de vize, şi dna Vasilica Tudor.

A avut loc lansarea plachetei de versuri „Ştergând lacrimile singurătăţii” a poetului Ilie Tudor Zegrea, apărută la sfârşitul anului 2012, la Centrul editorial şi informativ „Мїсто” din centrul nostru regional. Scriitorul Simion Gociu, în rolul de critic literar, a citit un eseu despre noua apariţie editorială, iar autorul  a recitat câteva versuri din culegerea respectivă.

Dna Eleonora Moldovan  s-a referit şi la noua procedură de acordare a vizelor, introdusă recent de Consulat ce prevede o solicitare pe e-mail  a doritorilor, cu menţionarea numărului de telefon mobil, iar reprezentanţii misiunii diplomatice în scurt timp îi vor comunica persoanei respective ora şi ziua când urmează să se prezinte la consulat cu documentele necesare, fapt ce va perfecta mai operativ şi mai bine organizat activitatea misiunii diplomatice române.

Propuneri din partea asociaţiilor naţional-culturale din regiunea Cernăuţi au făcut  Arcadie Opaiţ, preşedintele Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului, Vasile Bâcu, Dumitru Covalciuc, Lora Bostan, membri ai prezidiului Societăţii „Mihai Eminescu”, Ilie Popescu, preşedintele Societăţii Regionale „Golgota”, Nicolae Toma, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi.

Membrii colectivului ziarului „ZORILE BUCOVINEI” şi cei ai Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi îi doresc dnei Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, noii sale echipe, succese şi forţe inepuizabile de muncă în activitatea diplomatică, orientată la îmbunătăţirea relaţiilor româno-ucrainene, întru binele şi prosperarea românilor bucovineni.

T. NICOLAE

Foto de Nicolae HAUCA