20 septembrie 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA IZVORUL CU APĂ VIE A LIMBII ROMÂNE, ÎN CASA MARE A „ZORILOR BUCOVINEI” (VIDEO)

1 septembrie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Neasemuit de bogată este limba noastră, încât ne simţim nemaipomenit de timizi când trebuie să ne exprimăm dragostea, îngrijorarea, durerea pentru graiul matern. Cu limba română în ţinutul nostru bântuit de vitregiile istoriei se întâmplă cam aşa cum şi cu credinţa. În timpul de faţă, când suntem liberi de a împărtăşi orice religie, când s-au înălţat zeci şi sute de noi lăcaşe de închinare şi bisericile sunt pline de lume, oamenii nu sunt mai buni ca în timpurile de prigoană a credinţei. Astăzi deşi avem zeci de societăţi ce-şi asumă responsabilitatea pentru perenitatea limbii române, în Ucraina situaţia devine tot mai dramatică, vorbitorii de limba română pomenindu-se în faţa unei adevărate catastrofe. Fiecare poartă o parte de vină, însă referindu-mă la ziarul nostru, pot spune cu mâna pe inimă că păstrarea, apărarea, promovarea limbii române întotdeauna a fost, este şi va fi obiectivul prioritar. Mai ales acum, când suntem constrânşi făţiş, prin legile statului, lupta pentru limba română este crezul existenţei noastre. Drept mărturie stă şi faptul că la acest 31 august, Ziua când în România, Republica Moldova, dar şi pretutindeni unde există respiraţie românească, se aduc omagii Limbii Române, numai redacţia „Zorilor Bucovinei” şi Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, ambele conduse de dl Nicolae Toma, au lansat către conaţionali chemarea de a ne cinsti graiul matern în acelaşi freamăt de suflet cu fraţii de pretutindeni.

Anunţul-invitaţie a fost publicat în câteva numere ale „Zorilor Bucovinei” şi cine a dorit să fie alături de noi a răspuns cu mult drag chemării de a perpetua şi îmbogăţi tradiţia sărbătorii, ajunse deja la a patra ediţie. Bunăoară, maestrul-dirijor, Dumitru Caulea, ne-a sunat scuzându-se pentru coriştii ocupaţi la serviciu, care şi-au delegat dirijorul să reprezinte întregul cor regional „Dragoş Vodă”, alături de „Fetele din Bucovina”. Aşadar, nimeni n-a primit o invitaţie specială, noi, ziariştii, considerând că purtăm în permanenţă în paginile ziarului un dialog de suflet cu cititorii.

Nu-i vreme de pierdut

După salutul de bun venit adresat oaspeţilor dragi, fraţi întru zbaterea pentru cuvântul matern, gazda şi moderatorul evenimentului, Nicolae Toma, ne-a ridicat în picioare la un minut de reculegere pentru cei păstraţi în memorie ca model de servire limbii române – colegii noştri de redacţie, cei trei redactori Vasile Leviţchi, Ion Chilaru, Gheorghe Mihalcean, jurnaliştii Dumitru Covalciuc, Ion Creţu şi toţi ceilalţi plecaţi în eternitate; reputatul savant şi patriot Grigore Bostan, neuitatul profesor de română Vasile Bizovi din Boian, viguroşii luptători pentru românitate din Basarabia, Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Doina şi Ion Aldea Teodorovici...

Privindu-ne prin oglinda lacrimii pentru regretaţii temerari, care ne-au lăsat poruncă să stăm zid neclintit în faţa demolatorilor de limbă şi identitate naţională, distinsul nostru invitat, ministrul consilier Ionel Ivan, adjunct al şefului misiunii diplomatice a României la Cernăuţi, ne-a întrebat de ce suntem atât de trişti. Tot dumnealui a nuanţat că tinerii românaşi, gătiţi în frumosul port românesc, înviorează optimist atmosfera. Într-adevăr, sesizarea diplomatului a înseninat bolta casei noastre mari, devenită neîncăpătoare la fiecare eveniment festiv organizat de redacţie. Ne-au picurat balsam la rană şi mesajele de felicitare, încurajare şi susţinere din partea Consulului General al României la Cernăuţi, dna Eleonora Moldovan, şi Ambasadorului României la Kiev, Cristian-Leon Ţurcanu, date citirii de dl Ionel Ivan. Cu deosebit respect, domnul ministru consilier a mulţumit organizatorilor, „Zorilor Bucovinei” şi Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi. Felicitări speciale au fost adresate Liceului „Mihai Eminescu” din Carapciu, decorat cu prilejul sărbătorii Limbii Române, de preşedintele României, precum şi tuturor celor care contribuie ca limba română, vorbită de circa 29 de milioane de oameni, să fie o adevărată sărbătoare a identităţii şi unităţii poporului nostru: „Acum au fost înmânate trei premii pentru românii din Ucraina, dar sperăm că seria acestei recunoaşteri publice şi politice va continua”. Felicitând cadrele didactice, părinţii, elevii care încep anul şcolar în limba română, diplomatul a accentuat asupra imperativului pregătirii tinerei generaţii, depăşirii situaţiilor dificile, în special la Catedra de Filologie Română şi Clasică, rămasă, pentru prima dată, fără studenţi în anul I.

Că ne confruntăm cu numeroase probleme nu e o noutate, ele fiind mereu prezente în paginile ziarului nostru. Totuşi, după cum a aprofundat redactorul-şef Nicolae Toma, nu e de prisos să le punem în discuţie, deoarece în Patria istorică nu se cunoaşte îndeajuns situaţia reală a românilor din nordul Bucovinei, deşi societăţile noastre au trimis numeroase demersuri şi adresări diferitelor instanţe din Ţară.

Despre marea greşeală ce se comite în prezent în Ucraina prin reducerea la minimum a instruirii în limbile materne ale minorităţilor a vorbit profesorul şcolar Dorin Misichevici, ilustrându-şi spusele cu exemple concrete din istoria şcolii din Voloca, unde instruirea e în limba maternă, şi celei din Valea Cosminului, ucrainizată din perioada sovietică. Copiii care nu învaţă în limba lor nu reuşesc în cariera profesională. Acest lucru îl demonstrează şi alte şcoli ucrainizate din satele cu populaţie românească. „Bătălia pentru limbă e cea mai principală la momentul de faţă”, este convins acest profesor cu o bogată experienţă pedagogică şi de viaţă, „însă ne mai încurcă valuta forte – cei 30 de arginţi”.

Profesorul Octavian Voronca, activistul Societăţii „Mihai Eminescu”, a continuat pe aceeaşi undă, atrăgând atenţia că „nu e vreme de pierdut” şi trebuie să folosim cât mai eficient răgazul îngăduit de noua lege a învăţământului, care prezintă primejdie de moarte pentru limba română. Ca matematician, dl Octavian Voronca a operat cu cifre, precizând că limba română este a opta în lume după volumul de cuvinte, iar operele lui Mihai Eminescu au fost traduse în 150 de limbi. Merită atenţie şi propunerea dumnealui de a convoca un congres al românilor din regiune, la care să se discute problemele limbii române, să răsune voinţa întregii comunităţi şi să se traseze obiectivele pentru a rezista articolelor 7 şi 5 ce ne distrug ca naţiune.

Corespondenta noastră netitulară, Eugenia Balan-Ciocoboc şi-a prefaţat poezia consacrată limbii române, cu fiorii durerii, dar şi sentimente de mândrie pentru rezistenţa de la Tereblecea. S-au întreprins încercări de a transforma Şcoala Medie cu limba română de predare într-o filială a şcolii ucrainene. Însă, directoarea Leontina Panciuc n-a cedat în faţa presiunilor, menţinând flacăra graiului matern în această străveche vatră românească.

Din cele relatate de profesorul de română, Nicolae Mintencu, Învăţător Emerit al Ucrainei, precum şi de directorul-adjunct Maria Onofreiciuc, se vede că nu e simplu şi uşor de a rezista nici la Voloca. Orele de română se reduc la minim. Totuşi, la insistenţa conducerii şcolii s-a reuşit ca în clasa I să se ţină 5 ore de limba română, în loc de o singură oră, cât prevedea programa şcolară. „Depinde mult de părinţi, profesori şi directorul şcolii. Omul deseori este silit să renunţe la ceva scump sufletului pentru bunurile materiale. Dar noi nu ne vindem sufletul. Anul acesta opt absolvenţi pleacă să-şi continue studiile la Suceava. Sperăm că se vor întoarce şi vor duce românismul mai departe”, crede distinsul profesor, rapsod şi animator al vieţii culturale, Nicolae Mintencu.

Publicistul şi criticul literar Ştefan Broască, vicepreşedinte al Societăţii ştiinţifico-pedagogice „Aron Pumnul”, a fost de aceeaşi părere, relevând că „trădarea limbii române a început de la cei cu bani mulţi, care îşi dădeau copiii la şcoli ucrainene, crezând că odraslele lor vor ajunge miniştri”. Lansând chemarea „Să nu ne mâncăm unii pe alţii pentru fleacuri”, a reliefat că principala atenţie trebuie acordată şcolii, „ultimul bastion al limbii române, după care începe neantul”. Nelipsit în mijlocul nostru, Porfir Ciocalău a povestit din experienţa vieţii sale, mărturisind că nu se lasă batjocorit de nimeni când e vorba de demnitatea sa de român: „Nu trebuie să ne certăm, dar să apărăm ce-i al nostru. Dacă ne vom lăsa, ne vor scoate româna şi din biserică. Ştiu că în declaraţia Vecei Bucovinene de la 2 noiembrie 1918 scrie că românii au dreptul să facă cum vor ei. Să le punem în faţă acest document. Pe unde am umblat prin lume, şi la Polul Nord, şi în Vietnam, am auzit cântece româneşti”.

„Măcar pentr-un cântec, haideţi să ne strângem”

Sculaţi voi gospodari,/ Sculaţi compatrioţi/ Sub flamura lui Ştefan/ De-i mai sunteţi nepoţi./ De mai aveţi copii,/ De mai aveţi trecut,/ Treziţi-vă la viaţă,/ Nu-i vreme de pierdut!// Măcar pentr-un cântec,/ Haideţi să ne strângem,/ Să ne amintim cine-am fost şi suntem”.

Ar fi fost de-ajuns să ne fi adunat măcar pentru acest cântec, interpretat în premieră de Dumitru Caulea la „Zorile Bucovinei”. Îi mulţumim pentru cântec, pentru cuvintele frumoase rostite la adresa ziarului, pentru suflul românesc ce-l răspândeşte în jurul său. Îndeosebi, eu am avut extraordinara bucurie de a auzi acest cântec al Unirii, ce răsuna în căminele studenţeşti din Chişinău cu 40 de ani în urmă. Semnificativ este că Dumitru l-a cântat sub chipul semeţ al lui Ştefan cel Mare ce domină spaţiul redacţiei noastre. Preluat de la formaţia „Apropo”, pe versurile lui Cătălin Josan, în interpretarea maestrului Dumitru Caulea cântecul a răsunat ca o revendicare a dreptului la istorie şi limba maternă. Liric şi înălţător au dat glas emoţionantului imn al scrisului latin, „Fetele din Bucovina”, sub bagheta Liminiţei Demianic, revărsându-şi vocile Mariana Tâbuleac, Veronica Predie şi Natalia Proţiuc, adevărate Cosânzene în minunate broderii româneşti.

Faţă de românii de la Voloca rămânem necontenit datori cu un cuvânt de recunoştinţă, pentru că se menţin aşa cum le-a menit Dumnezeu să fie. Deşi aveau şi alte invitaţii în acea zi, Ion Botnar a venit cu câţiva instrumentişti din orchestra sa (Ion Nichita, Florin Penteleiciuc) şi fiul său Vlăduţ în calitate de vocalist. Cât de mult ţin la graiul străbun au mărturisit elevii Alexandru Dan şi Andrea-Sofia Onofreiciuc – prin versurile lui Grigore Vieru şi Alexe Mateevici.

La un pas de a deveni şcolăriţă, Veronica Andrieş ne-a amintit cu câteva strofe de poezie de toamna anului trecut, când am pichetat Administraţia Regională de Stat, scandând să nu fie scoasă limba română din şcoli. Atunci cea mai mică protestatară, a recitat aceleaşi versuri – „Limba mea română, floarea mea cerească”, cerând să nu fie împroşcată cu ură şi venin.

În ciuda atâtor aspre încercări, nu-şi vând sufletul românii de la Ceahor, fiinţe foarte vulnerabile când cineva loveşte în demnitatea lor naţională. „Ascultaţi durerea noastră”, ne-a solicitat un pic de afecţiune profesoara universitară, dr. doc. Veronica Hriţcu, prezentându-şi colegele din ansamblul „Viorele” – Silvia Berţic, Veronica Lucaşciuc, Veronica Verezub, Viorica Semeniuc, Ştefania Ştefanovici, Veronica Gabor, susţinute de acompaniamentul instrumentiştilor, conducătorul artistic şi şeful casei de cultură, Vitalie Gabor, fiul său, acordeonistul Marian şi vestitul muzicant Gheorghe Andoni cu originala-i tobă. Ajungând pentru prima dată la sărbătorile noastre, „Viorelele” şi instrumentiştii din Ceahor” ne-au înrourat cu lacrimile bucuriei Tricolorul din inimi, mai ales că au venit cu vestea bună: la şcoala din Ceahor, cu contribuţia primarului, se studiază limba română, ca a doua limbă străină. Băştinaşii ştiu că româna nu e străină pentru ei, însă din marea dorinţă ca tinerii să cunoască limba strămoşilor înghit acest nod amar. Dna Veronica Hriţcu a relatat un detaliu interesant şi îmbucurător: în timpul de faţă în multe familii din Ceahor se vorbeşte cu copilaşii în română. În unele case, copiii mai mari nu cunosc limba, iar cu nou-născuţii părinţii vorbesc româneşte. Şi la biserică gospodarii de frunte ai satului au grijă ca liturghia să răsune mai mult în română decât în ucraineană. Căci, după cum a răsunat şi în cântecul „Viorelelor” – „Sus pe malul Nistrului”, aşa-i dat de Dumnezeu, ca fiecare neam să-şi aibă locul său. Solista Ştefania Ştefanovici (Morar) înainte de a cânta soarta „sorei lume”, a dezvăluit că, trăind la Ceahor, mai mult a cântat româneşte decât a vorbit în limba maternă. Cântecul i-a fost mângâierea, alinarea, compensându-i dorul de limba mamei.

Cu un dulce-amar suspin pentru Bucovina „floare aleasă” ne-a melancolizat artista Maria Dovghei, îmbogăţind buchetul de daruri şi haruri aduse de consătenii săi voloceni. Ne-am bucurat s-o avem printre noi pe îndrăgita interpretă Elena Calancea, care ne-a promis că de acum nu va lipsi de la manifestările „Zorilor Bucovinei”, iar data viitoare va veni şi cu cântecul. Şi doamna Gheorghina Pascal a dorit doar să-i admire pe cei tineri.

Ca nicicând altădată, datorită ceahorenilor, pentru care cântecul e leacul de boala grea a dorului de limba maternă, sărbătoarea a finalizat cu o horă mare-mică, în care s-au prins tineri de la 6 ani până mai puţin tineri, cum sunt Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, Ion Broască, preşedinte Societăţii medicale „Isidor Bodea”. Pe Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii „Mihai Eminescu”, nu l-au văzut în horă, dar a fost prezent la sărbătoare.

Posibil că, citind aceste rânduri, cei care n-au fost cu noi în hora limbii române vor rămâne cu impresia că am petrecut cu mare veselie. Însă ne-au adunat mai mult problemele şi durerile, despre care trebuie măcar să vorbim întruna. Dacă vom tăcea, vom rămâne ca şi morţii din morminte. Tinerii prezenţi la sărbătoarea noastră ne inspiră credinţa că avem pentru cine curăţa şi lărgi drumul limbii române.

Maria TOACĂ

Video şi foto: "Zorile Bucovinei"

Pentru poze mai multe accesaţi Facebook Zorile Bucovinei