29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„ANUL ŞTEFAN CEL MARE” CONTRA CENTENARULUI MARII UNIRI?!

21 septembrie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Istorici, politologi, publicişti, cinstiţi şi realişti, bat alarma, făcându-ne vigilenţi la faptul că în timpul de faţă în Republica Moldova aşa-numitul curent „moldovenismul” revine în actualitate. De fapt, el nici n-a dispărut, existând în permanenţă din momentul ocupării Basarabiei şi nordului Bucovinei. Totuşi, în prezent, inventatorii şi susţinătorii fervenţi ai „moldovenismului” se întrec în fantezii care de care mai perfide, recurgând la metode mascate sub fardul înaltului patriotism. Ca instrumente de amăgire a oamenilor naivi, care cred doar ceea ce aud din gura conducătorilor, sunt luate simbolurile sfinte ale poporului, figuri de referinţă ale naţiunii noastre.

Şi deoarece pentru neamul românesc din Basarabia Domnitorul Ştefan cel Mare a fost şi rămâne apărătorul de toate nevoile, guvernanţii de astăzi au transformat figura viteazului Voievod într-un mijloc de manipulare cu poporul, speculând pe seama dragostei oamenilor simpli pentru cel care a apărat pământul străbun, lăsând moştenire urmaşilor o ţară mare şi mândră. Cu chipul lui Ştefan Vodă în faţă, adversarii unioniştilor din Basarabia vehiculează ideea că „moldovenii ar fi o etnie separată, complet diferită de români”. Acest „moldovenism” este susţinut şi aplaudat fierbinte şi în Ucraina, îndeosebi în regiunea Odessa. Interesul politicienilor ucraineni este de a scinda unitatea uneia dintre cele mai numeroase comunităţi din Ucraina, cea românească, dictonul latin „Divide et impera” (dezbină şi cucereşte) fiind însuşit de minune şi pus neabătut în aplicare de la 1991 încoace, indiferent de principiile mai mult ori mai puţin democratice, promovate de conducătorii statului ucrainean.

În Republica Moldova tulbură apele interesul celor însetaţi de putere, râvnitori de tron, care aproape se visează cu sceptrul lui Ştefan cel Mare în mână, uitând că Domnitorul a ţinut Crucea mai sus decât toate însemnele puterii.

Ca să le întunece minţile oamenilor cu mai puţină carte, iată ce propagă unii „cărturari”:„Noi nu facem altceva decât să indicăm că trăim pe teritoriul care era pe timpuri parte a statului moldovenesc, iar acum acest stat s-a format ca stat independent. Aici nu a fost alt popor, de la Ştefan cel Mare până în prezent”. Aceste cuvinte aparţin unui  absolvent al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Corneliu Popovici, consilier în domeniul educaţiei al preşedintelui Republicii Moldova Igor Dodon.

De fapt, nu e surprinzător că anume în acest an, 2018, în inimile comuniştilor, socialiştilor, descendenţilor acestora deghizaţi sub alte flamuri, s-a deşteptat o dragoste atât de pătimaşă pentru Ştefan cel Mare şi Sfânt. Cei care în perioada sovietică insistau ca statuia monumentală a Domnitorului să fie mutată la periferie, ca să nu-l umbrească pe Lenin, astăzi l-au luat de idol pe Ştefan cel Mare, excelând în declaraţii de iubire şi închinându-i coroane somptuoase. Deşi nu e o dată aniversară, autorităţile din Republica Moldova au decis să marcheze cu mare pompă cei 514 ani de la moartea lui „Ştefan Cel Mare, Domnitor al Moldovei” (1457-1504), declarând 2018 „Anul lui Ştefan cel Mare”. Potrivit aceluiaşi Corneliu Popovici, programul de acţiuni consacrate „Anului Ştefan cel Mare” are drept obiectiv consolidarea societăţii moldoveneşti: „Pentru a opri scindarea identitară, este necesar să întreprindem măsuri de consolidare a societăţii în jurul unor personalităţi istorice. Un simbol care poate să coaguleze societatea noastră este personalitatea lui Ştefan cel Mare”.

A fost un moment în istoria modernă a Moldovei, când „moldovenism” propagat intens în perioada sovietică a eşuat. În 1989- începutul anilor 90, când s-a revenit la limba română şi Istoria Românilor, părea că nu mai există drum înapoi, că s-a sfârşit pentru totdeauna cu aberaţiile despre două limbi, două popoare. Însă, în perioada 1994–1998 s-a instaurat guvernarea agrariană (formaţiune politică formată din preşedinţi de colhoz), care a recurs din nou la moldovenizare, introducând în Constituţia Republicii Moldova articolul 13, conform căruia limba de stat este limba moldovenească. În 2001–2009, perioada guvernării lui Vladimir Voronin, moldovenismul a revenit cu o putere şi mai mare, fiind reluate vechile metode de contrafacere a istoriei. Politica lui Voronin s-a axat pe Ştefan cel Mare ca exponent al Istoriei Moldovei, opusă Istoriei Românilor.

Nu e întâmplătoare nici decizia preşedintelui I. Dodon de a dedica acest an figurii lui Ştefan cel Mare. Nefiind nici o dată semnificativă din istoria lui Ştefan cel Mare, e clar că scopul iniţiativei sale este de a zădărnici manifestările consacrate Centenarului Marii Uniri, de a confrunta cea mai monumentală, mai îndrăgită figură istorică din Basarabia, dar şi în România, cu cel mai măreţ eveniment din istoria românilor. În orice caz, dacă aceşti demolatori de istorie ar nutri credinţa, curajul, dragostea de popor şi moşie, care ne sunt cunoscute de la Ştefan cel Mare, am admite că aberaţiile lor, în special delirul privind „Moldova Mare”, sunt doar o nevinovată rătăcire. Însă, aceşti oameni cunosc destul de bine istoria şi adevăratele idealuri ale Domnitorului luat ca vârf de catarg în strategia de contracarare a mişcării unioniste în Moldova. La sigur că le este cunoscut şi acest text, publicat la 1840 în Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, Petersburg: „Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor, care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună; au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!”.

Scriind aceste rânduri, desigur, nu mi-am pus scopul să-i combat pe Dodon şi istoricii care-i toarnă apă la moară, victimizându-l pe Marele Ştefan în promovarea „moldovenismului”. Dar mă gândesc la simplii „moldoveni” din jurul nostru, şi la cei de mai departe (regiunea Odessa), care îi urmează orbeşte, ajutându-i, fără nici un câştig pentru propria lor persoană, să „dezbine şi să stăpânească”.

Maria TOACĂ