28 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

COMEMORAREA LA ROŞA A ROMÂNILOR VICTIMIZAŢI DE REGIMUL TOTALITAR – NE VOM PLÂNGE MORŢII CU LACRIMA LIMBII UCRAINENE ( VIDEO)

14 octombrie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Trecuţi prin  ciurul şi sita şcolii de rezistenţă a mai multor cârmuiri, românii bucovineni  nu s-au turcit, nici germanizat, nici rusificat, însă mai continuă să sufere consecinţele ruşinosului pact Ribbentrop-Molotov ce a despărțit inima Bucovinei în două, separând-o de Ţară şi pe românii băştinaşi de fraţi şi părinţi, deportându-i în neagră străinătate şi nimicindu-i prin foamete, muncă silnică şi geruri aprige, ca să li se piardă urmele. O mărturie elocventă ne sunt crucile şi monumentele simbol, înălţate spre neuitare în amintirea celor victimizaţi, care nu şi-au trădat  Neamul, Limba Maternă, ci, în pofida timpurilor nefaste, au avut îndrăzneala să-şi păstreze nealterate rădăcinile şi să rămână români. Ce-i drept, istoria se repetă şi negurile se aştern tot mai negre peste pământul vechii Dacii, peste Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare, peste românul înstrăinat de Ţară şi supus la grele încercări, iar rândurile celor care în prezent opun rezistenţă împotriva presiunilor perfide de asimilare, spre regret, continuă să se rărească.

O comunitate de vrednici români din suburbia cernăuţeană Roşa, tot mai descrescută numeric, dar unită în lacrima limbii române prin cuvântul duhovnicesc al preotului Ioan Blaga, păstrează perpetuu memoria sângerosului nostru trecut, mărturisind continuitatea iubirii faţă de cele Sfinte ale neamului. Or, oamenii dragi pe care-i pomenesc la serviciile divine în faţa altarului, îi comemorează la monumentele funerare în memoria celor nimiciţi de regimul barbar sovietic, au trăit şi au murit cu limba română pe buze, s-au sacrificat  pentru  Ţară, pentru neamul românesc.

De altfel, suburbia Roşa, cea mai veche aşezare românească, mai veche chiar  decât Cernăuţiul, atestată documentar cu  peste 800 de ani în urmă, de când cetatea Ţeţina a fost demolată, iar din materialul de construcţie au fost înălţate  casele locuitorilor, la 14 octombrie, în înălţătorul praznic Acoperemântul Maicii Domnului,  şi-a comemorat martirii, care au sfârşit în chinuri cristice departe de casă, în amară străinătate, aduşi la vatră cu 26 de ani în urmă doar prin numele incrustate pe monumentul simbolic din curtea sfântului locaş de închinare, Biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli  Mihail și Gavriil.

Adunaţi în jurul dlui Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, care sprijină anual manifestările de comemorare a eroilor-martiri chiar de la data inaugurării troiţei, a dnei profesoare Maria Timcu, preşedinta filialei din Roşa a Societăţii „Golgota”,  care a osârduit la organizarea praznicului de perpetuare a memoriei celor care nu au nici morminte, nici cruci la căpătâi, alături de lideri de societăţi, intelectuali din Cernăuţi şi din Patria-Mamă – România,  românii de la Roşa, directorul şcolii locale Alexandru Rusnac, am aprins şi noi o lumânare întru  veşnica pomenire a celor martirizaţi, omorâţi pentru unica vină de a fi români.

Rugăciunile divine ale cucernicului preot Ion Blaga, cântările înălţătoare ale dascălului Iulian Cerchez și a coriştilor, evlavioşii tineri cu copii în braţe, ne-au insuflat speranţa că, la Roşa, cât va dăinui credinţa românească,  martirii vor trăi într-o continuă perpetuare a memoriei.

Prezentând oaspeţii şi aducând date concrete privind înălţarea la 3 octombrie 1992 a monumentului funerar, astfel dl Octavian Bivolaru,  președintele Societăţii ”Golgota”, a inaugurat evenimentul comemorativ,  mulţumindu-i preotului paroh Ion şi profesoarei Maria Timcu, care ţin mereu vie candela memoriei eroilor în această parte de Ţară, însufleţindu-şi conaţionalii la fapte duhovniceşti.

Dacă pe lespedea monumentului funerar au fost incrustate numele a 85 de martiri, în realitate au fost peste o sută, a conştientizat dna Maria Timcu, cea care de ani de zile coordonează la Roşa manifestările de comemorare a eroilor, evocând numele preoţilor care au pus bazele simbolicului monument al victimelor deportate în Siberia, Kazahstan, Karelia, arcănite şi duse la munci silnice în lagărele morţii de pe ţărmul lacului Onega – Victor Cazacu, Andrian Acostachioaie, Vladimir Saftencu împreună cu fiicele Maria şi Ana, mirenii Nicolae Olaru, Ion Scripcaru, Gheorghe Pavel, referindu-se şi la monografia suburbiei Roşa, rămasă în manuscris ( 2 volume, 600 de pagini), după decesul subit al regretatului istoric şi scriitor Dumitru Covalciuc: „Nicolae Iorga afirma că un popor care nu-şi cunoaşte istoria este ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii. Cu părere de rău, în şcolile noastre cu limba română de predare nu se studiază istoria românilor. Tot mai puţini elevi cunosc tragediile trecutului nostru. Spre regret, Roşa, care este mai veche  decât Cernăuţiul, are peste 800 de ani, nu are încă  o istorie a localităţii. Răposatul Dumitru Covalciuc a muncit mult în arhive, studiind documentele referitoare la istoria suburbiei, dar a plecat la ceruri şi ar fi bine ca cineva să finalizeze lucrarea, să editeze monografia suburbiei Roşa”. Dna Maria Timcu a adresat  sincere mulţumiri românilor cu suflet mare din Roşa, care au contribuit la organizarea mesei de pomenire a martirilor victimizaţi de regimul barbar sovietic, protoiereului Ion Blaga şi familiei sale, dirijoarei corului Galina Timcu, enoriaşilor Veronica Iriciuc, Domnica Iriciuc-Andrieş, Eufrosina Vitrescu şi fiicei sale Virginia, Eleonora Fediuc şi nepoatei Anastasia Ştefaniuc,  familiei Maria şi Vasile Cojocaru, Petru David, Ecaterina Grosu, Maria Cerchez-Bordian etc.

Recunoştinţa şi preţuirea Patriei, spre care românii vitregiţi de Ţară, cu credinţă şi speranţă în suflet  îşi îndreptau nu doar privirile, ci şi paşii, s-a simţit prin prezenţa şi piosul omagiu al diplomatului român,  consulul Edmond Neagoe,  prin coroana depusă la simbolica cruce din partea Consulatului General al României la Cernăuţi, Consulului General Irina Stanculescu:  „Astăzi s-a oficiat un parastas în memoria martirilor acestei localităţi, care au fost luaţi cu forţa de la casele lor, de lângă familiile lor, deportaţi în perioada 1940-1944, duşi la munci silnice. Ne închinăm în faţa destinului lor. Fără jertfa lor poate nici nu eram astăzi pe aceste meleaguri. Buneii, părinţii dumneavoastră i-au iertat demult pe călăii lor, însă este necesar ca martirii să fie identificaţi, să li se facă o cruce creştinească, să fie pomeniţi, ca să primească dreptate în ceruri, dacă aici pe pământ nu li s-a dat. Această biserică este un loc sfânt pe care s-a rezemat întotdeauna spiritualitatea etnicilor români din Roşa”.

Amintiri frumoase din această românească vatră, de la şcoala veche din Roşa, unde  a învăţat cu peste 50 de ani în urmă,  a evocat criticul literar Ştefan Broască, vicepreşedintele Societăţii „Aron Pumnul”: „Aici, la Roşa, tradiţiile sunt foarte vechi. Pe timpul lui Alexandru cel Bun, când Cernăuţiul  încă nu exista, aici se afla unitatea administrativă ocolul Ţeţina. Îmi pare bine că fiinţa noastră românească mai continuă la Roşa, deşi cu multe pierderi, în special în ultimii ani. În urma pactului Ribbentrop-Molotov unii imperialişti au cedat o parte din statul nostru existent atunci altor imperialişti, sovieticilor, şi am avut de suferit în primul rând noi, românii, căci trebuiau rărite aceste locuri de români şi au fost duşi în 1940 în Siberia, Kazahstan, în 1944 – la Onega, au rămas să zacă în morminte comune, fără cruci, fără slujbe, fără pomenire. Ar trebui să susţinem şi şcoala românească, căci în ultimul timp se încearcă să ni se fure limba, istoria. Şi îmi pare rău când merg la grădină cu autobuzul şi la club urcă copilaşi ai românilor, mamele lor vorbesc între ele româneşte, iar copiii – ucraineşte. Trăim timpuri foarte tulbure, dar trebuie să ne păstrăm rădăcinile, să nu ne înstrăinăm de neamul românesc”, a menţionat Ştefan Broască, gânduri continuate şi de pedagogul Octavian Voronca şi el fost elev la şcoala veche din Roşa, care s-a referit la istoria înălţării troiţei în memoria  celor 110 martiri români, deportaţi la 28 iunie 1940 şi în 1944: „Trebuie să vă mândriţi cu istoria veche a localităţii, că pe aici, spre cetatea Ţeţina, a trecut, cu 160 de ani în urmă,  Mihăiţă Eminovici. Rădăcini aveţi, trebuie să turnaţi cât mai multă apă, căci fundamentul nostru este limba română, ca să fie vorbită şi în şcoală, şi în biserică, şi în autobuz, peste tot”. Bloggerul. Vasile Răuț, vicepreședinte al Societății ”Golgota”, a evocat tragedia familiei sale – deportarea bunelului în lagărul muncii de pe ţărmul lacului Onega şi foametea îndurată, când cei din surghiun mâncau doar coji de cartofi şi cozi de peşte.

Cu ochii înrouraţi, Cornelia Medvedi, profesoară la şcoala nr.10 din Roşa, originară din Ţinutul  Herţa,  îşi aminteşte de rudele  după mamă, familia Suveică din Hreaţca,  deportate în Siberia, unde au şi rămas. Iar cu vreo 15 ani în urmă, o fiică de-a lor,  a venit cu avionul să-şi ia ţărână de pe sfântul pământ strămoşesc. Ce a impresionat-o cel mai mult e că şi-au păstrat limba, vorbesc foarte bine româna, chiar şi nepoţii. Anume ea le-a povestit despre viaţa grea a  familiei după deportare în Siberia de gheaţă, când taică-său, pentru ca odraslele să nu moară de foame, prindea păsări în pădure  ca să le hrănească.

Cu dorul de locurile natale ale buneilor după mamă,  Gheorghe şi Victoria Dabija, a sosit la Roşa, în căutarea rudelor, în sfânta zi de duminică, la comemorarea eroilor, şi inginerul Bogdan Constanda din Bucureşti. Bunicii săi şi mama Domnica,  botezaţi în Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Roşa, s-au refugiat în 1940 la Iaşi, apoi la Târgu Jiu, stabilindu-se cu traiul în Bucureşti.

Făcând o tangenţă între problemele cu care se confruntă românii în prezent şi tragediile trecutului, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”, Nicolae Toma, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, a conştientizat că „unde este credinţă este şi limba română, că vor trece şi greutăţile cu care se confruntă românii privind  limba română. Dar să învăţăm şi să vorbim în română”.

Deşi a fost un eveniment de evocare a trecutului, simbolul manifestării ţine de viitorul românilor, perpetuarea fiinţei noastre naţionale. Atâta timp cât ne comemorăm martirii, cât în biserică rugăciunile se înalţă cu binecuvântarea cerească în credinţă românească, înseamnă că n-am murit cu totul, dar nu se ştie câţi şi cum vom reuşi să supravieţuim ca neam, dacă va fi promulgată legea ce pune cruce  pe limba română în şcoli, pe ziarele şi revistele noastre în limbă română, pe însăşi fiinţa naţională.


Dragi conaţionali, lideri de societăţi, să ne adunăm să protestăm paşnic împotriva odiosului proiect de lege, votat în Rada Supremă în prima lectură ce ne privează de dreptul de a vorbi, de a scrie şi învăţa în limba maternă, până încă n-a fost promulgată legea, de altfel ne vom plânge morţii cu lacrima limbii ucrainene şi ne vom ruga în biserici într-o limbă străină strămoşilor noştri!

Felicia NICHITA-TOMA

Foto şi Video: „Zorile Bucovinei”

Nicolae PAULENCU