05 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎNSETAŢI DE ADEVĂR ŞI DREPTATE, CU RECUOȘTINȚĂ AM POMENIT VICTIMELE FOAMETEI

25 noiembrie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

La Cernăuţi, ca şi la Bucureşti, ca şi în întreaga Românie, în aceste zile, mai mult ca altădată, tot ce avem bun şi frumos în suflet poartă blazonul Marii Uniri. Încărcată de sugestive manifestări a fost ziua de 24 noiembrie, care începu cu una din cele mai negre pagini din istoria nordului ocupat al Bucovinei – foametea din anii 1946-1947. „Oare n-am vorbit destul până acum despre foametea de la care au trecut mai mult de 70 de ani, cât se mai poate?”, se întreabă unii sceptici trăitori doar cu ziua de azi. Îşi au şi aceştia dreptatea lor, însă nimeni nu se întreabă de ce mai trebuie să mâncăm seara, dacă am dejunat pe săturate... De aceea şi pledează preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, dl Octavian Bivolaru, ca să nu se întrerupă firul conferinţelor consacrate victimelor foametei organizate de regimul totalitar sovietic pe teritoriul regiunii Cernăuţi, anii 1946-1947, şi în Ucraina, anii 1932-1933. După cum a menţionat la deschiderea conferinţei, el a sperat că în acest an ne vom aduna la sediul Societăţii „Golgota” (trebuia să fie dat în folosinţă încă la finele primăverii), inaugurarea fiind tărăgănată din cauza firmei executoare. Aşteaptă acest moment şi sponsorul din străinătate, generosul român stabilit în prezent în Germania, care a donat bani pentru sediu, susţinând material și alte activităţi.

Astfel prezentându-se situaţia, conferinţa s-a desfăşurat la Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti, ai cărui copii din ansamblul „Perla” au aprofundat mesajul emotiv cu Imnul Societăţii și melodii patriotice. Prezenţa lor, precum şi cuvântul de binecuvântare rostit de paroh bisericii din Movila, Igor Andronachi, cel mai tânăr preot din ţinut, vin să ne spună că n-a dispărut necesitatea de a nu uita dezastrul uman provocat de ocuparea ţinutului în 1940 şi suferinţele neamului nostru în consecinţa fărădelegilor săvârşite atunci, dar cu bătaie lungă până astăzi. Or, deşi au trecut 85 ani de la foametea din Ucraina şi şapte decenii de la genocidul românilor din ţinutul nostru prin înfometare, şi astăzi se moare din cauza foamei. Statistica difuzată de ONU este îngrozitoare. În ultimii zece ani, numărul oamenilor care suferă din cauza subnutriţiei deviază de la un miliard la 800 milioane de persoane, dintre acestea 1 milion 200 mii fiind din Ucraina.

Acum, la împlinirea a 85 de ani de la Holodomor, Ucraina este inclusă în lista ţărilor sărace, ai căror cetăţeni suferă din cauza lipsei de alimente, aşa cum sunt Afganistan, Bangladesh, Burundi, Congo... După cum vedem, foametea, asemenea corupţiei este de neînvins. Dar există o deosebire esenţială între foametea din timpurile noastre, provocată în principal de conflicte militare, de cataclisme naturale, şi suferinţele românilor din perioada de după 1940, 1944, când înfometarea a fost intenţionat declanşată, pentru a-i nimici pe cei mai buni, mai cinstiţi. Asupra acestor momente s-a accentuat la conferinţa „Golgotei”, axată pe cartea „Martiri români din infernul foametei”, volumul fiind editat, de asemenea, pe mijloacele donate de sponsorul din Germania. Semnificativ a întregit cele scrise în carte şi dezvăluite la recenta conferinţă, dna Maria Haisan, originară din Boian, evocând copilăria marcată de refugiul în România, de anevoioasa întoarcere la vatră în casa-i pustiită mai întâi de străini, apoi şi de ravagiile foametei: ”În primăvara anului 1947 casa ne era goală, căci mama a dus totul „la Polonia”, aşa numeam noi Galiţia, regiunea Ivano Frankovsk, unde românii înfometaţi mergeau să-și schimbe bunurile pe o felie de pâine. A dat totul pentru a ne salva de la moarte. O ajutam şi noi, copiii... Strângeam spice de pe mirişte, dar acasă veneam numai cu vânătăi, rareori aduceam câteva bobiţe. „Stribocii”, dacă ne prindeau, ne snopeau în bătaie...”. De la soţul ei, doctorul Nicolae Haisan, născut la Forosna, dna Maria a preluat trista istorie a nenorocirilor din teritoriul basarabean al regiunii: „Foametea a fost însoțită de epidemia tifosului. Soţul, pe atunci un copil de 12 ani, făcea parte din aşa-numita echipă a groparilor. Umbla cu dascălul bisericii şi încă vreo doi băieţi prin sat şi scotea morţii din case. Dacă nu erau urme prin zăpada din curte, înţelegeau că n-a rămas nimeni viu în acea gospodărie. Scoteau scânduri din garduri şi făceau sicrie, înspre primăvară nu rămăsese nici un gard la Forosna”. La cele mai sensibile victime ale foametei, la suferinţele copiilor, s-a referit consulul Aurelian Rugină. Prezent cu un mesaj din partea dnei Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, a evocat perioada când se afla la post în capitala Republicii Moldova: „Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău a montat un spectacol special, „Copiii foametei”, bazat pe mărturiile celor care au suferit în 1946-1947. Actorii povestesc despre ororile prin care au trecut basarabenii”. Domnul consul a sugerat ideea ca acest răscolitor spectacol să fie adus şi la Cernăuţi, amintind şi de monumentul „Lumânarea Recunoştinţei”, înălţat la Soroca, pe malul Nistrului, care veghează memoria românităţii.

Despre cotele insuportabil de mari, impuse țăranilor români de guvernul sovietic, principala cauză a declanşării foametei din 1946-1947, a vorbit Octavian Voronca, membru al conducerii Societăţii „Golgota”, completat de Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii „Mihai Eminescu”. Cu unele precizări şi chemarea de a ne cunoaşte istoria adevărată a intervenit Ştefan Broască, vicepreşedinte al Societăţii ştiinţifico-pedagogice „Aron Pumnul”. Invitaţii din România – soţii Cristian şi Marinela Marculescu de la Turnul Severin, Ioan Iţco de la Câmpulung Moldovenesc, Vălică Barbazan, cunoscut ca Valy Hudeşti, au fost prezentaţi de vicepreşedintele Societăţii „Golgota”, Vasile Răuţ, ca membri ai Axei cultural-istorice Cernăuţi-Botoşani-Turnu Severin-Timoc. Octavian Bivolaru a menționat parteneriatul rodnic cu ”Zorile Bucovinei”, activitatea preşedintei filialei de la Roşa, dna Maria Timcu, ajutorul financiar de la Administraţia Regională de Stat, reprezentanții Alexandru Grigorişin şi Miroslav Midvidi fiind prezenți la toate manifestările.

Probabil, marele scriitor Sadoveanu puţin cunoştea sufletul românilor bucovineni, mai ales al celor lăsaţi sub cizma stalinistă, atunci când spunea că Bucovina este a amintirilor şi a morţilor. Da, Bucovina este a morţilor de care nu uităm, mulţi având martiri în familie. Dar mai întâi de toate este a celor vii, căci noi, moştenitorii durerilor, perpetuăm credinţa, menținem memoria celor sacrificaţi pentru adevăr şi dreptate.

Maria TOACĂ