25 februarie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„AŞA-I DATINA LA NOI” – O SEARĂ CU PARFUM DE LER DIN INIMA ROMÂNISMULUI (Video)

16 decembrie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Ieri, la Cernăuţi, porţile cerului s-au deschis spre Împărăţia Lerului cu o ploaie de mărgăritare din comoara tezaurului folcloric românesc, aducând spiritul sărbătorilor creştine de iarnă sub semnul Datinii străbune. Adevărul e că, după cum e datina lăsată, în perioada aceasta oamenii buni primesc colindătorii, împart bucurii şi dăruiesc ce au mai de preţ în suflet.


Un cadou cu adevărat împărătesc, spiritul Crăciunului, cu farmecul sărbătorilor de odinioară, cu întreg alaiul de colindători şi urători, cu jocul frapant al Caprei, dansul greoi al Ursului şi tropăitul cu scântei în călcâi al Căluţilor, cu colaci rumeni, copţi pe vatra cuptorului de profesoara Alexandra Jar din Mihorenii Herţei, meşteriţa cu mâini de aur, care se pricepe la toate, oferindu-ne  minuni şi surprize plăcute din desaga comorilor neamului, ne-a dăruit din suflet, în prag de Sărbători, tânărul, dar consacratul artist, îndrăgitul interpret Ilie Caraş, originar din s. Ropcea, raionul Storojineţ, care nu-şi uită rădăcinile şi îşi onorează promisiunile, şi-a lansat CD recent apărut „Așa-i datina la noi”, aducând de Acasă, din Bucureşti, Acasă, la Cernăuţi, somităţi din constelaţia cântecului popular românesc precum „privighetoarea Bucovinei” Sofia Vicoveanca, Radu Ciordaș, Nicolae Datcu, şi mai tinerii interpreţi Loredana Călin, Daniel Pop, Oana Tomoiagă, iureşul dansului învârtindu-l cu foc de dor, adus din Ţara strămoşilor, Ansamblul „Plaiurile Pojorâtei”.


Formidabilul spectacol, „Așa-i datina la noi”, organizat în An Centenar graţie sprijinului Institutului Cultural Român şi Consulatului General al României laCernăuţi, în parteneriat cu Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” , printre partenerii media fiind şi ziarul “Zorile Bucovinei”, a fost moderat cu eleganţă de actrița Adriana Trandafir, suflet şi sclipire imprimându-i prin melodicitatea vocii, prin portul autentic popular, prin frumoasele şi ineditele cântece şi colinde, Ilie Caraş,  care ne-a făcut viaţa mai frumoasă, dăruindu-ne o seară excepţională cu parfum de ler din inima românismului.

Folclorul este un balsam pentru sufletul românului înstrăinat, cartea de identitate a noastră, de aceea trebuie să-l preţuim şi să-l promovăm, să educăm tânăra generaţie să se apropie cât mai mult de rădăcini, să-şi păstreze Graiul, Portul Popular, Datinile şi Tradiţiile, astfel precum o face conducătoarea artistică a Ansamblului etnofolcloric model „Izvoraş” din s. Ropcea, care, şi de data aceasta, a înălţat la porţile Lerului colinde şi urături inedite, culese cu dragoste din vatra folclorică a satului şi dăruite din suflet cu iubire publicului spectator. Îndrăgitul interpret Ilie Caraş a cules şi dor şi alean pe plaiul bucovinean anume fiind membru al acestui ansamblu cunoscut, având-o îndrumătoare pe cunoscuta interpretă Victoria Costinean, Lucrător Emerit al Culturii din Ucraina. De aici şi-a luat zborul în lumea muzicii pentru a deveni ceea ce este, mândria consătenilor şi a bucovinenilor.

Deşi trăim timpuri nu uşoare, spiritul Crăciunului ar trebui să ne motiveze să fim mai buni, mai uniţi, să împărtăşim cu cei de alături bucuriile, să împărţim  cu compasiune din ce avem mai bun, să facem acest lucru cu dăruire şi generozitate, precum Moş Nicolae, care, cu mâna darnică a Excelenţei Sale, dnei Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, şi consulului Ionel Constantin Mitea, le-a oferit tuturor copilaşilor cadouri frumoase din desaga Consulatului General al României la Cernăuţi. Dna Consul General şi dl consul  au acordat Trofeul de Excelenţă al misiunii consulare române dlui Ilie Caraş şi dnei Sofia Vicoveanca pentru promovarea prin cântec a tradiţiilor şi culturii româneşti şi Diplome de Excelenţă celorlalţi cântăreţi, adresând cu această ocazie şi un pios mesaj de felicitare.

La rândul său, dl Ilie Caraş, i-a oferit Excelenţei Sale "o trăistuţă cu cele mai frumoase obiceiuri din nordul istoric al Bucovinei".

Nestemate ale folclorului românesc autentic ne-a adus cu grijă în trăistuţa sa, trecându-le mai întâi prin filiera sufletului, irepetabila Doamnă a cântecului popular românesc Sofia Vicoveanca, „privighetoarea Bucovinei” cu rădăcinile dorului înfipte în satul de baştină Toporăuţi, în nordul înstrăinat al Bucovinei. 

Urmărind excepţionalul spectacol, când valoarea caută valoare, nu putem decât să fim mândri de această apropiere a pasiunilor pentru artă, pentru frumos, de aceşti minunaţi artişti, maeştri ai cântecului, Sofia Vicoveanca, Nicolae Datcu, Radu Ciordaş  şi de cei mai tineri, care au urcat pe scara succesului profesional, aducând sâmbătă, pe scena cernăuţeană, magia Naşterii prin autenticitatea inestimabilelor valori naţionale.

Diana TOMA


Foto şi video: „Zorile Bucovinei"