09 august 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„NOI UMBLĂM SĂ COLINDĂM…”

25 decembrie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Perpetuând tradiţia sfântă a neamului, datina colindului ce-şi are rădăcina din adânc de istorie creştină românească, din zorii constituirii sale în vatra vechii Dacii, în fiecare an, la 25 decembrie, sărbătorim Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii,aşa precum îl celebrau strămoşii noştri cu peste două mii de ani în urmă, prin liturgicul colindelor trăind bucuria Naşterii ce revarsă asupra tuturor celor care le cântă şi le ascultă lumina magică a stelei purtătoare de datină şi de viaţă.

În pofida globalizării galopante, în nordul istoric al Bucovinei colindul copiilor mai păstrează încă frumuseţea şi emoţia de odinioară. În ajunul Crăciunului le-a trăit din nou cu sufletul inocenţei şi dna Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, care, cu spiritul de dăruire a lui Moş Crăciun, a venit cu daruri împărăteşti la discipolii Şcoli de Artă din Cernăuţi. Îndrumaţi de conducătorul Centrului Bucovinean de Artă, Iurie Levcic, tinerii mesageri ai cântecului românesc, îmbrăcaţi în frumosul strai naţional, au pregătit special pentru Excelenţa Sa cele mai frumoase colinde, pe care le-au învăţat de la bunei şi străbunei.

De altfel, colindul "Bună seara-n toată casa", pe care micuţele Elisaveta Demciucena și Daria Creţu l-au cântat  cu suflet atât de frumos, dar şi celelalte cântări liturgice dedicate Lerului, au aprins luminile în pomul Crăciunului la Şcoala Populară de Artă din Cernăuţi. Pe o notă de încurajare, emoţionată până la lacrimi de frumoasa surpriză, dna Consul General le-a mulţumit profesoarelor, directorului Centrului, copilaşilor de viţă românească pentru că perpetuă tradiţia, datina strămoşească, frumoasa limbă română.

Felicia NICHITA-TOMA