06 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

AM FOST PRINTRE PRIMII SPECTATORI AI LUI IVO BOBUL

13 august 2013 р. | Categorie: Din poşta redacţiei

Sunt abonată de foarte mulţi ani la “Zorile Bucovinei”. Mai precis, din perioada când familia noastră s-a stabilit cu traiul la Cernăuţi. Împreună cu soţul, citesc cu interes şi deosebită plăcere toate articolele din acest ziar, care ne ajută să nu ne pierdem identitatea românească într-un mediu multinaţional. In numărul din 14 iunie mi-a atras atenţia interviul cu Ivo Bobul, realizat de doamna Felicia Nichita-Toma. Îndeosebi merită apreciere dorinţa şi străduinţa autoarei, precum şi reuşita ei, de a-l prezenta pe Ivo nu numai ca interpret renumit, dar şi de a-i evidenţia toate calităţile sufleteşti, omeneşti, idealurile şi visele ce l-au purtat spre realizări de valoare. Este un interviu de nota zece.

Dar nu numai interviul amintit mai sus m-a făcut să scriu aceste rânduri. Am absolvit aceeaşi şcoală-internat din Herţa, în perioada când a învăţat şi Ivo. Sunt fericită că l-am cunoscut din adolescenţă, deşi n-am fost prea apropiaţi. Cred, însă că, datorită faptului că am absolvit aceeaşi şcoală, pot să-l felicit, prin intermediul ziarului preferat, cu al 60-lea trandafir în buchetul vieţii. Mai ales că am ce spune despre fostul coleg de şcoală, devenit cunoscut în întreaga Ucraină şi peste hotarele ţării noastre. Când îl priveşti pe Ivo Bobul, îl asociezi cu un brad înalt de munte: impozant, frumos, viguros, alături de care te simţi parcă în afara oricărei primejdii. Când îl asculţi pe Ivo cântând, înţelegi că este înzestrat cu un talent deosebit. Lui îi reuşeşte cu acelaşi succes şi măiestrie orice gen de muzică. Posedă o voce puternică, inconfundabilă, pe care e imposibil s-o uiţi. Şi repertoriul îi este bărbătesc, în unison cu specificul vocii.

Îmi amintesc de o întâmplare de prin anii 90, când lucram ca şefă a bibliotecii din unitatea militară, unde îşi făcea serviciul soţul meu. În acea unitate erau instruiţi vreo 2000 de ostaşi-cursanţi din toate colţurile Uniunii Sovietice. Ne pregăteam pentru participarea la concursul: “Cântă soldaţii”. Aveam un comandant foarte inteligent –Gennadi Krutov, care l-a rugat pe Ivo să ne ajute cu repertoriul şi interpretarea vocală. Şi ce credeţi? A venit. A găsit timp, a avut răbdare şi dorinţă. N-a fost doar un gest de amabilitate din partea lui, ci, cred eu, e vorba de o trăsătură de caracter, de omenia acestui bărbat.

Ivo e prezent la toate întâlnirile de la şcoala-internat, în pofida faptului că, probabil, are un program de muncă tensionat. Vine împreună cu fraţii, pe care îi cunosc. Unul dintre ei, Dumitru, a învăţat într-o clasă cu sora mea Viorica, altul, Grigore, a fost foarte bun prieten şi a învăţat într-o clasă cu fratele meu, Dumitru, care s-a stins din viaţă acum un an. Ivo vine la fiecare întâlnire, vine de unde s-ar afla şi are amintiri tot atât de frumoase ca şi cântecele sale. E simplu, modest, prietenos cu toţi, ne cântă din suflet tot ce dorim, ne face să ne simţim bine, veseli… Am impresia că el, de asemenea, se simte ca acasă, între rude.

Scena de la şcoala-internat a fost prima pentru Ivo. Cu câte emoţii ne-a povestit şi ne-a cântat două strofe din primul cântec – pe prima lui scenă! A fost emoţionat şi deosebit de sincer. Cu multă căldură şi respect se apropie de foştii noştri profesori, fiind la fel de prietenos cu colegii de clasă. Şi noi îl iubim, îl stimăm şi ne mândrim cu el: şi cei ce au învăţat cu el într-o clasă sau înaintea lui, precum şi copiii care învaţă acuma la Liceul „Gheorghe Asachi”. Doar toţi suntem un tot întreg care te adora, Ivo, care îţi sunt cei mai devotaţi prieteni! Într-un glas cu mine îţi fac mărturisiri şi profesorii noştri.

La sărbătorirea jubileului de 50 de ani de la înfiinţarea scolii-internat, Ivo cu fraţii lui au întârziat un pic, deoarece interpretul venea de mai departe. Când a intrat în sală toţi s-au ridicat în picioare: şi colegii, şi profesorii. A fost o manifestare de respect pentru tine, Ivo, pentru tot ce faci, pentru omenia ta, pentru stima faţă de noi! Te iubim şi îţi dorim în primul rând sănătate şi încă o dată sănătate, fericire şi înţelegere reciprocă in familie. Bunul Dumnezeu te-a înzestrat cu un talent deosebit şi o să te ţină mereu în paza Sa – atât pe tine, cât şi fiinţele deosebit de scumpe inimii tale. Noi te asigurăm că întotdeauna te vom susţine, că ne interesează totul ce e legat de numele tău, căci eşti un exemplu şi nu ai dreptul să cobori de pe valurile succesului, tu trebuie întotdeauna să fii primul! Îţi dorim noi realizări, noroc şi să rămâi mereu pentru noi “Ivo al nostru”. Primeşte, cu întârziere, dar din tot sufletul, de la foştii colegi de şcoală un călduros „La mulţi ani! Fiecare zi să-ţi aducă bucurii şi mulţumire în suflet!”.

Didina IACOB-POSTEUCĂ, or. Cernăuţi