29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ETERN RĂSCOLITOARE, DULCEA, DURUTA DRAGOSTE MIHAI EMINESCU - VERONICA MICLE

18 ianuarie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

După două zile de retrăire a miracolului eternei iubiri eminesciene la Viena şi o zi la Iaşi, duetul actoricesc Iurie Gologan - Daniela Burlacu (Teatrul studio GenezaArt, Chişinău) a poposit cu „Floarea albastră” la Cernăuţi. Verva spectacolului ce reaprinde flacăra dragostei mistuitoare dintre marele poet şi „dulcea sa amică”, înzestrată şi ea cu harul divin al creaţiei, a vibrat cu emoţii şi mai intense în oraşul adolescenţei lui Eminescu, având ca piedestal corespondenţa şi lirica acestor de-a pururi nemuritori romantici. O legătură sentimentală aparte cu Cernăuţiul are şi Daniela, bunicii ei pe linie paternă fiind înmormântaţi în pământul Bucovinei.

Deşi în sala de festivităţi a Gimnaziului nr. 6 „Alexandru cel Bun”, unde s-a jucat reprezentaţia, se adunase un public cunoscător în profunzime al liricii de dragoste eminesciene şi destinului de nenoroc al iubirii Poetului pentru Veronica, recitalul actorilor a fost urmărit cu respiraţia întretăiată, iar la final am văzut ochi în lacrimi. E meritul acestui fericit cuplu nedespărţit pe scenă şi în viaţă. Preşedintele CCR „Eudoxiu Hurmuzachi”, Vasile Tărâţeanu, sub egida căruia s-a desfăşurat acest eveniment cultural, a menţionat contribuţia dnei Laura Hant, preşedinta Societăţii „Mihai Eminescu” din Viena, şi a managerului Ateneului din Iaşi, Andrei Apreutesei, ambii prezenţi în sală, iar actorii şi-au îndreptat recunoştinţa către primarul Iaşului Mihai Chirică, mulţumind şi gazdei primitoare, directorului gimnaziului, Ion Ignat.

Scurtă plimbare prin Cernăuţiul lui Eminescu le-a tensionat emoţiile, însufleţindu-i pe actori să redea atât de sensibil şi de creativ lanţul întâmplărilor de fericiri care nu i-au făcut fericiţi pe Eminescu şi Veronica, începând de la prima lor întâlnire la Viena şi idila de sub teiul din Copou, până la împletirile de intrigi din partea unor „prieteni” la Bucureşti ce le-a apropiat tragicul deznodământ. Tulburătoarea, dulcea minune, revitalizată de actori a durat parcă o clipă, însă dintre acele ce rămân înscrise în veşnicie. Mereu rătăcitori pe pământ, despărţiţi de răutatea oamenilor, îndrăgostiţii şi-au găsit fericirea dincolo de moarte, cutremurătorul final al interpretării actorilor lăsându-ne cu întrebarea dacă mai există în lumea noastră loc pentru atâta iubire.

Maria TOACĂ