24 august 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DE LA EMINESCU CITIRE: BUCOVINA, ASEMENEA DACIEI ÎNTREGI, ESTE ROMÂNEASCĂ

24 ianuarie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Dacă suntem români, nu se poate să nu purtăm în noi măcar o fărâmă de Eminescu, deşi ştim că aşa ca El n-au fost şi nici nu vor fi. Este picătura de apă vie, de sânge, de suflet, care ne răscoleşte şi ne ocroteşte în clipele de cumpănă, ne doare când străinii ne pângăresc valorile naţionale, ne dă curaj să ne apărăm identitatea. Avându-l pe Eminescu la Cernăuţi, suntem împuterniciţi de însăşi măduva acestui pământ cu „...dreptul de-a nu permite la orice venitură că să-şi confunde pe străbunii lor slavi şi demni de sclavie cu străbunii noştri liberi şi demni de libertate...”, după cum ne-a dat Poetul de grijă în articolul (datat 1871), scris cu prilejul apariţiei la Cernăuţi a „unei noi foi literare rutene”, „Bukovinskaia zariia”. Intenţia i-a fost să salute cu bucurie apariţia publicaţiei, dacă aceasta n-ar fi lovit, de la primul număr, în demnitatea românilor. În replica la afirmaţiile eronate ale unui redactor de la foaia ruteană, care face din Bucovina o provincie autohtonă slavă, Eminescu apelează la argumente din scrierile cronicarilor, ale istoricilor români şi străini. Prin studii profunde, documente ale căror veridicitate nu poate fi pusă la îndoială nici de străini, Eminescu publicistul dovedeşte că românii nu sunt numai conlocuitori, cum îi numeşte autorul rutean: „Ei sunt ceva mai mult. Sunt posesorii de drept ai acestei ţări...”. Iar despre rutenii ortodocşi ai Bucovinei Eminescu spune că nu sunt decât români rusificaţi şi că Bucovina, asemenea Daciei întregi, este românească: „Putut-a ea să aibă populaţiunea ruteană, ea care, din contra, a colonizat Galiţia cu români”.

Cunoscând acestea şi alte adevăruri din temeinicul studiu eminescian „Românii şi celelalte etnii din Bucovina”, ne înarmăm cu argumente întru apărarea propriei identităţi, ne ridicăm zid de rezistenţă, aşa cum a stat românul întotdeauna, tot vorba lui Eminescu:”Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...”.

Maria TOACĂ