MASACRELE DE LA LUNCA ŞI FÂNTÂNA ALBĂ RĂMÂN O RANĂ DESCHISĂ, LACRIMA EI PLÂNGE ÎN SUFLET ŞI DOARE

2 februarie 2019 р. | Categorie: Social

Malul de Prut cântă durerea noastră,

Glonţ îngheţat ne trece prin coastă,

Prunc nenăscut din durere şi iască,

Murim seceraţi de alegerea noastră,

Ni-s fraţii plângând de a sorţii năpastă.

Îngheţaţi de durere ne-ntoarcem acasă,

Pe ruguri de cer, prin ceţuri şi gheaţă.

Pe frunze de fagi prea târziu se revarsă

Pe maluri de Prut în lumina albastră,
Şoptind peste timp istoria noastră.

(„Maluri de Prut”)

 Pe această undă plină de tristeţe din versurile diplomatului român Edmond Neagoe am mai răsfoit o pagină înlăcrimată din cartea neagră a martirilor masacraţi la Lunca şi la Fântâna Albă, care s-au sacrificat la altarul de jertfă al Neamului ca să avem vrednicia de a ne apăra Limba, ființa  națională. Conferinţa „Masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă:  78 de ani – 1941-2019”, eveniment de impresionantă vibraţie românească, organizat de Societatea „Golgota” a Românilor din Ucraina, desfăşurată în cafeneaua "Bucureşti" din centrul Cernăuţiului şi  inaugurată de  preşedinte Octavian Bivolaru, a început cu imnul asociaţiei „Reaprinde-ţi candela”, versuri de Grigore  Vieru, muzică Ion Aldea-Teodorovici.

Evocând faptele înregistrate în palmaresul Societății pe parcursul a peste două decenii, preşedintele Octavian Bivolaru a anunţat că, la 31 martie curent, asociaţia pe care o conduce va încununa 28 de ani de activitate. Am avut prilejul să auzim şi laude la adresa ziarului ”Zorile Bucovinei” pentru oglindirea veridică a evenimentelor organizate de Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina. Continuând gândurile preşedintelui Octavian Bivolaru, Maria Toacă,  vicepreşedinta Societăţii Publice „Golgota”, redactor-şef adjunct al ziarului „Zorile Bucovinei”,  a conştientizat că nu ştie  dacă mai există vre-un ziar care elucidează atât de desfăşurat evenimentele organizate de Societatea „Golgota” precum "Zorile Bucovinei", dar, ca şi calul care trage, mai suntem şi criticaţi. Dacă aruncăm o privire retrospectivă la lumea în care trăim, totul e învăluit în mit. Oamenii aveau o dragoste atât de mare pentru Limbă şi Ţară, încât au preferat moartea înstrăinării şi robiei. Acum, când mulţi îşi fac paşapoarte româneşti doar pentru a se plimba prin  Europa, dragostea de neam se vinde şi se cumpără, copiii îşi dau în şcoli ucrainene şi nu numai, mai fac propagandă pentru a deschide clase cu limba ucraineană de predare. Îi mobilizează pe părinţi să-şi înstrăineze odraslele de Grai şi Neam, un caz real  avem în satul Ropcea  - persoana cu paşaport românesc, care are şi business în România, umblă prin sat şi adună cereri de la părinţi pentru deschiderea clasei ucrainene. E o dramă cu mult mai distrugătoare de neam, chiar şi decât măcelul de la Fântâna Albă.

Cu profundă sinceritate, Octavian Voronca a dezvăluit evenimentele zguduitoare din 27 spre 28 ianuarie şi 6 spre 7 februarie de la Lunca şi din 1 aprilie 1941de la Fântâna Albă, când sute de români fără vină din satele Mahala, Boian, Ostrița, Horecea, Ceahor etc. au ars ca o lumânare cu gândul la pământul, la vatra străbună unde s-au născut, aflându-se într-o stare de desperare în consecinţa ruşinosului şi perfidului pact Ribbentrop-Molotov,  încercând  să fugă în România, peste Prutul înghețat, prin nămeți și un ger năprasnic, au fost însă trădați de cozile de topor vândute grănicerilor sovietici, care i-au așteptat la graniță, măcelărindu-i. Mulţi au căzut în apele învolburate de sânge ale Prutului, seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici doar pentru simplul motiv că îşi iubeau Limba, Neamul şi Ţara, masacre planificate cu scopul deznaționalizării şi distrugerii neamului românesc doar pentru faptul că erau patrioţi, doreau să trăiască liberi în Ţara lor. Puţini dintre ei au reuşit să ajungă în România. Cei masacraţi au fost aruncaţi în 3 gropi comune. Mulţi au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte.

Ministrul consilier Edmond Neagoe, diplomat la Consulatul General al României la Cernăuţi, sprijină manifestările de comemorare a victimelor regimului totalitar sovietic, fiind prezent la mai toate acţiunile „Golgotei”. Referindu-se la faptul ca istorici români şi ucrainenei să efectueze o cercetare mai amplă pentru identificarea martirilor faţă de care avem această sacră datorie de a nu le uita jertfa pentru care  s-au sacrificat, dl Edmond Neagoe a adresat conducerii "Golgotei" un mesaj de mulţumire din partea misiunii diplomatice române, a Consulului General Irina-Loredana Stănculescu, specificând că este o datorie de onoare să-i comemorăm an de an pe martirii căzuţi la Lunca şi la Fântâna Albă. Or, tragedia românilor masacraţi nu ne poate lăsa în linişte”, dând citire unui vers din propria-i creaţie – poemul  „Maluri de Prut” – "un modest omagiu adus martirilor noştri",   omorâţi la Lunca şi Fântâna Albă.

Avându-i susţinători pe soţia Aliona şi ful Marius, care  a interpretat la saxofon o serenadă în memoria acelora pentru care soarele a apus pentru totdeauna  în Lunca Prutului şi la Fântâna Albă, Vasile Rauţ, vicepreşedinte al Societăţii „Golgota”, a menţionat că asociaţia are  suporteri şi în România,  în persoana dl Cristian Marinescu,  preşedintele Axei Dacice Cernăuţi-Botoşani- Turnu Severin-Timoc, dar şi în Italia, pe profesorul, poetul Ion Cojocaru, bucovineni de-ai  noştri.

AU TRĂIT ŞI S-AU JERTFIT PENTRU LIMBA ROMÂNĂ, PENTRU FIINŢA NAŢIONALĂ

 Cele mai negre momente ale existenței noastre, masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă, sunt răni încă deschise ale neamului nostru şi după aproape 80 de ani  vor sângera  încă mult timp până nu vom şti cu adevărat numele tuturor celor care au murit acolo. Deşi, după cum a conştientizat Ştefan Broască,  după independenţa Ucrainei, din 1991 până în prezent, s-au scris numeroase articole, s-au editat zeci de cărţi, dar aşa şi nu s-au completat cu date noi, „totul a rămas la nivel de mituri şi legende”, dar, de date reale din arhive, documente care să elucideze toate împrejurările masacrelor respective,  spre regret, nu dispunem, nu cunoaştem nici numele tuturor celor care au fost omorâţi nevinovaţi în condiţii atât de tragice, există diverse interpretări, exagerări. Când ne referim la numărul celor  împuşcaţi la Lunca şi Fântâna Albă ar trebui să privim lucrurile cu suspiciune, să nu exagerăm. Mitizăm evenimentele şi nu încercăm să le abordăm într-o manieră realistă, ca istorici. De ce autorităţile ucrainene nu deschid arhivele, ţin ascunse aceste informaţii, reiese că protejează regimul sovietic? E puţin probabil că vom şti vreodată tot adevărul, căci arhivele sunt ferecate, documentele referitoare nu sunt accesibile.   Nu vom putea elucida adevărul fără a face împreună demersuri şi la Kiev, şi la Moscova, pentru a se deschide arhivele să aflăm cât mai mult adevăr, să ne fie oferite toate datele privind respectivele masacre, să fie înălţat spre veşnica lor pomenire un monument, pe care, implicit, să fie scrise numele  tuturor martirilor care au pătimit. Iar noi să-i cinstim, să nu-i uităm şi să-i pomenim, căci jertfa lor a fost din suflet.

O pagină înlăcrimată  din romanul memorialistic „ Adusu-mi-am aminte”, autoare Aspasia Oţel Petrescu, frânturi din suferinţele  tragicului eveniment din Lunca Prutului din iarna anului 1941, a dezvăluit arhivistul şi cercetătorul Dragoş Olaru, care a dat  citirii unor pagini memorabile din respectiva carte a durerii. Asupra imperativului editării unei  cărţi,  în copertele căreia să fie inserate mai multe date privind măcelul de la Fântâna Albă, de a studia istoria veridică pe baza documentelor de arhivă, a opinat dl Ion Broască, preşedintele Societăţii Medicilor Români „Isidor Bodea”.

Tragediile „eliberării” Ţării de Sus a Moldovei de către armata sovietică, care a frânt atâtea destine,  au fost evocate de Ion Criliuc din Hliboca, profesorul Ion Gaină, jurnalistul Vasile Carlaşciuc, iar Nicolae Costaş, profesor de limba şi literatura română la Şcoala nr.13 din Cernăuţi, a prezentat la conferinţă  noi dovezi privind destinul dramatic  al românilor masacraţi la Lunca şi Fântâna Albă –  condica morţilor  din care am aflat despre cele 7 persoane de la Horecea şi de la Ostriţa, care  în seara de 26 ianuarie 1941 s-au pornit din casa gospodarului Voronca să treacă clandestin frontiera, vânduţi şi trădaţi chiar de oameni apropiaţi, au fost  împuşcaţi în Lunca Prutului, iar în noiembrie acelaşi an toţi au fost aduşi şi înhumaţi în cimitirul Bisericii „Înălţarea Domnului” din Horecea, unul din trădători, din cozile de topor care i-au însoţit în acea seară de 26 ianuarie, fiind Gheorghe Florea, stabilit apoi cu traiul la Bucureşti.

Masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă rămân o rană deschisă,  lacrima  ei plânge în suflet şi doare. Datoria noastră e să iertăm, dar și să nu uităm jertfa lor ce sapă încă dureros în rănile sângerânde ale memoriei. Precum e menirea fiecărui creştin, avem nevoie de mai multă vigoare sufletească şi demnitate pentru  a ne apăra limba şi credinţa românească, pentru care au  trăit, au suflet şi au murit martirii noştri. Întru credință românească avem datoria de a ne ridica deasupra neputinței și a învinge,  de a nu uita lecția de demnitate, învățată de la martirii neamului - au trăit şi s-au jertfit pentru limba română, pentru fiinţa naţională, s-au sacrificat la altarul de jertfă al Neamului ca să avem vrednicia de a ne apăra Limba, identitatea, ca să perpetuăm ca Neam.

Felicia NICHITA-TOMA