19 noiembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

AMAR NE-A FOST TRECUTUL, ŞI MAI AMAR NI-I PREZENTUL...

6 februarie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Pornind de la acest titlu, sub care încerc să-mi adun gândurile, în mod firesc, ar trebui să continuu cu întrebarea: „Dar ce ne aşteaptă înainte, cum ne va fi ziua de mâine?”. Sunt, însă, un om de vârstă înaintată, cu un buchet de boli trupeşti... Abia îmi ajung puteri să mă lupt pentru a supravieţui ziua de azi, căci numai unul Dumnezeu ştie dacă voi ajunge şi la cea de mâine. Mi-am pierdut sănătatea încă din tinereţe, în timpul serviciului militar. Recrutat sănătos, am fost demobilizat din armata sovietică cu grupa II de invaliditate, dar fără de pensie militară.

Întors la vatră, în pofida sănătăţii şubrede, a trebuit să muncesc, să înfrunt toate nelegiuirile aduse pe pământul forţat „eliberat” şi rupt din trupul Patriei mamă de puterea sovietică. Am trecut prin foamete, am răbdat samavolnicia „stribocilor”, am plătit birurile impuse de stat. Îmi amintesc că după moartea lui Stalin, prin 1955-1960, viaţa ţăranului începu puţin să se îmbunătăţească faţă de greutăţile şi suferinţele, mai ales suportate de români, din perioada dictaturii staliniste. Se mai îmblânziseră timpurile şi faţă de credinţă. Bisericile nu mai erau distruse sau închise. Oamenii erau îndemnaţi să muncească fără precupeţire pentru un viitor luminos, promiţându-li-se că vor trăi în comunism.

Într-adevăr, dacă comparăm viaţa de azi cu cea din timpul lui Brejnev, găsim o părticică de adevăr în promisiunea conducătorilor comunişti. A venit apoi Gorbaciov cu „perestroica” şi ne-am trezit la o viaţă nouă. Am crezut cu sufletul înaripat de speranţă că destrămarea imperiului sovietic şi cucerirea independenţii de către Ucraina vor aduce schimbări îmbucurătoare pentru tot poporul ucrainean, inclusiv pentru români. Dar vedem că mergem înapoi ca racul. Avem deja al cincilea şef de stat, ne apropiem de noile alegeri prezidenţiale. Toţi ca unul, prin faptele lor, ne aduc aminte de înţeleapta vorbă românească „Corb la corb nu scoate ochii”. Începând cu administraţia lui Kucima, când s-au desfiinţat colhozurile şi a luat amploare privatizarea bunurilor statului, cei de la conducere se îmbogăţesc, iar poporul sărăceşte. Când s-a mai pomenit să avem atâţia milionari şi miliardari în posturi înalte de stat?! Organele de drept, procuratura, judecătoriile, – toate stau în slujba puterii. Găurile din buget, datoriile imense luate din străinătate, tot ce fură cei împuterniciţi să ne conducă trebuie să le recupereze populaţia, suportând preţurile enorm de mari la gaze, electricitate, medicamente, produse alimentare şi alte mărfuri de primă necesitate.

Oligarhii, inclusiv cei din Cabinetul de Miniştri, îşi pun banii la adăpost în băncile din Occident, iar pe bieţii cetăţeni îi hrănesc cu iluzii şi promisiuni deşarte. Una dintre acestea, menite să ne sustragă atenţia de la problemele economice, este obţinerea Tomosului de către Ucraina, adică separarea de Patriarhia Moscovei. Nu mă voi pronunţa în această privinţă, căci ştim cât rău ne-a venit de la Kremlin şi cum ne-a fost prigonită credinţa. Să nu uităm numai că, după cum ne învaţă Sfânta Scriptură, Biserica e înfiinţată de apostoli şi capul ei este Iisus Hristos Mântuitorul. Biserica noastră ortodoxă ne cheamă la credinţă curată în Dumnezeu şi la iubire faţă de aproapele. Putem spune că diriguitorii ţării au dragoste faţă de aproapele, că respectă cuvântul şi poruncile lui Dumnezeu? Ei, mai curând, fac cârdăşie cu hoţii, îmbogăţindu-se pe seama poporului oropsit. Ar fi bine ca, înainte de a se închina la icoane prin biserici, să citească Sfânta Scriptură, unde sunt multe pilde despre păcatul îmbogăţirii necinstite.

În momentul de faţă, deja a început o luptă înverşunată pentru fotoliul de Preşedinte. Toţi candidaţii ne promit un trai mai bun. Însă chiar cei care se declară înverşunaţi adversari ai corupţiei, cum este bunăoară Oleg Leaşko, în parlament votează în interesul oligarhilor. Aşa procedau şi comuniştii în perioada lui Ianukovyci. Înghiţim noduri amare când o auzim vorbind pe „doamna-moarte” Suprun despre „realizările” reformei medicale. Cel mai mult ne-am dori să vedem cum ar supravieţui ea şi alţi miniştri cu pensia noastră de 1500-1600 de grivne.

Conducătorii noştri ar trebui să ţină seama de faptul că răbdarea poporului nu-i fără sfârşit. Am prins din copilăria mea o poveste bună de învăţătură pentru ei. Cică, pe timpul boierescului, un moşier îşi bătea joc rău de tot de lucrătorii săi. Pentru siguranţă, şi-a înconjurat conacul cu două garduri, şi-a pus santinele. Exploataţi fără milă, oamenii au năvălit peste primul gard, cerând să iasă boierul. Santinelele i-au transmis cerinţa supuşilor, iar boierul nu i-a luat în seamă, spunând că-s nişte proşti. Muncitorii au răsturnat şi al doilea gard, sărind cu măciucile la paznici. O santinelă a reuşit să-l preîntâmpine pe stăpân că acei „proşti” sunt mulţi şi sunt înarmaţi cu măciuci. Atunci a ajuns şi la mintea boierului că răbdarea omului muncitor e până la un timp şi are un capăt.

Poate Dumnezeu va lumina şi minţile guvernanţilor noştri, care vor înţelege că ţara nu poate fi bogată dacă poporul e sărac. De fapt, acestora de astăzi puţin le pasă de ţară şi popor.

Ion BOACĂ, s. Culiceni, raionul Herţa