19 noiembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

PUTEM TRĂI FĂRĂ COLOANĂ VERTEBRALĂ, DAR FĂRĂ SUFLET?

9 februarie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Până la filmuleţul din programul duminical de ştiri, difuzat pe canalul 1+1 la 3 februarie curent, care îi confruntă pe maghiarii nesupuşi din regiunea Transcarpatică cu românii loiali din nordul Bucovinei (de fapt, reporterul vorbeşte de „Bucovina”), mi-a atras atenţia o informaţie de mai departe şi cu bătaie mai lungă. Presa maghiară a difuzat ştirea că în conflictul cu Ucraina, provocat de art. 7 al Legii învăţământului, SUA şi-a schimbat poziţia în favoarea Ungariei. Într-o telegramă diplomatică trimisă la Budapesta, Ambasadorul maghiar la Washington, făcând referiri la o convorbire între ministrul adjunct de interne al Ungariei şi un ajutor al secretarului de stat american pentru afaceri europene şi eurasiatice, consemnează că SUA a promis să facă presiuni asupra Kievului. Tot acolo se accentuează că partea americană este de acord cu poziţia Ungariei referitor la atitudinea naţionalistă a Ucrainei privind excluderea limbilor minorităţilor din procesul de instruire şi că pretenţiile maghiarilor privind instruirea în limbile minorităţilor sunt legitime. De asemenea, se specifică că SUA aminteşte regulat Ucrainei despre aceasta şi speră că guvernul ucrainean va ceda.

Parcă nu e mare lucru, dar, totuşi, e un semnal care ne inspiră speranţa că nu e totul pierdut şi că nimic nu se mai poate schimba. Altă vorbă dacă vor românii, asemenea ungurilor din Transcarpatia, să-şi menţină limba maternă în procesul de învăţământ. Şi dacă românii ca şi ucrainenii se ţin de americani, apoi ar trebui să ne agăţăm cu ambele mâini de „promisiunea Washingtonului de a presa asupra Kievului” şi să nu abandonăm obiectivul de a milita mai departe pentru păstrarea limbii materne în şcolile noastre nu doar ca disciplină auxiliară, ci ca limbă de predare. Că schimbarea de atitudine a SUA în privinţa limbilor minorităţilor şi dublei cetăţenii în Ucraina nu e doar o invenţie a maghiarilor ne-o dovedeşte şi faptul că reportajul de care am amintit mai sus are ca punct de pornire poziţia de curând anunţată a Washingtonului în conflictul diplomatic dintre Ungaria şi Ucraina.

Revenind la durerile noastre pot spune că n-am văzut nimic nou sau senzaţional în ceea ce l-a impresionat atât de mult pe reporterul ucrainean în „Bucovina”, cum ne numeşte el regiunea, formată după ocupaţia sovietică. Doar pentru noi nu e o noutate că elevii din şcolile cu limba română de predare cunosc la un nivel bun limba ucraineană, că în multe şcoli, chiar din sate neaoşe româneşti cum este mândra localitate Crasna, multe obiecte se predau în ucraineană, că şi micuţii de la grădiniţă cântă şi recită în limba de stat. Fără să-şi dea seama, afirmând că în aparenţă or. Crasnoilsc prin nimic nu se evidenţiază că e populat de români, tânărul reporter a arătat cum se asimilează şi se distrug în Ucraina etniile, mai ales cele care se lasă distruse, renunţând la limba maternă.

După acest reportaj, cred că românii din ţinutul nostru merită bonusul de a fi lăsaţi în pace, de a nu mai fi trataţi drept „coloana a cincea”, care prezintă pericol pentru prosperitatea Ucrainei. De asemenea, se vede clar că studierea limbii ucrainene nu suferă din cauza celei române, dar mai ales nu există motiv de a ucrainiza forţat şcolile din satele româneşti. La Liceul din Carapciu unde toate inscripţiile sunt în limba română, copiii comunică liber în limba de stat. Dacă ar fi manifestat mai mult interes, jurnalistul ar fi aflat şi alte lucruri frumoase ce dovedesc reuşita liceenilor şi integrarea tineretului de acolo în societatea ucraineană. Însă e cert că scopul i-a fost să ne confrunte cu o altă minoritate, care (de ce n-am recunoaşte?), în aceste timpuri de cumpănă pentru minorităţile naţionale din Ucraina, a dovedit că are mai multă demnitate, mai multă tărie în a-şi apăra drepturile legitime şi o susţinere mai sigură din afară.

Maria TOACĂ