LUNCĂ, LUNCĂ, VALE ADÂNCĂ, VIN ROMÂNII SĂ TE PLÂNGĂ...

Aşa au doinit a jale, la Troiţa românilor masacraţi la Lunca, vocile fragile ale copiilor din Mahala, în unison cu glasul viguros al adulţilor, uniţi într-un cor de proslăvire a jertfei consătenilor lor. Timpul ară nemilos ţărâna ce le acoperă osemintele, semănând şi astăzi durere. În răni nevindecate se preschimbă sate întregi din ţinutul Cernăuţiului, mai ales cele care au stat la temelia coloanelor vii pornite spre România din nepotolita dorinţă de libertate.

Şi anul acesta, până a ajunge la Prutul însângerat şi a se uni cu români din alte sate, sosiţi la sfânta comuniune cu martirii de la Lunca, cei mai mulţi au ales drumul spre Mahala. Fără ca cineva să fie invitat special, la chemarea primăresei Elena Nandriş a răspuns un număr impresionant de delegaţii din România şi Republica Moldova, având în frunte primari din Parcova, Teleneşti, Dorohoi, Oneşti, Bilca, Dărăbani, Caşin... Numai din judeţul Bacău au sosit 30 de persoane. De la Bucureşti a ţinut să ajungă la baştina Aniţei Nandriş George Simion, liderul unionist, cunoscut militant al unirii României cu Republica Moldova.

Adunaţi, în duminica de 10 februarie, dor lângă dor, durere în durere, din inima satului ce şi-a adus martirii în cimitirul de acasă, plătind cel mai mare tribut de sânge atunci, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie şi cea de 6-7 februarie, oaspeţii însoţiţi de gospodarii locului au pornit într-o coloană de maşini spre Lunca. La Troiţa martirilor, primăreasa Elena Nandriş i-a invitat pe preoţi înainte, amintind de cuvintele rostite odată de părintele Vasile Covalciuc, protopopul raionului Storojineţ: „Întâi imnul Domnului, apoi cel al satului”. Slujba pentru fericita adormire a românilor masacraţi în acest loc, precum şi a celor seceraţi de gloanţe la Fântâna Albă, morţi de foame şi ger în Siberia şi alte locuri golgotice a fost oficiată de soborul de preoţi, în frunte cu Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna. Pentru vrednicul veghetor al odihnei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Putna nu există obstacole să-i stăvilească drumul spre acest jertfelnic al neamului românesc din Bucovina pentru a ne aduce din puterea jertfei Marelui Ştefan. Şi acum, protopopul raionului Noua Suliţă, părintele Gheorghe Moroz, preoţii Ion Bivolaru (tatăl şi fiul cu acelaşi nume), preotul Marin Onişciuc şi alte feţe bisericeşti au avut onoarea să ţină slujba de pomenire alături de stareţul Sfintei Mănăstiri Putna, care cu slova-i duhovnicească ne-a semănat tărie şi speranţă în suflete. Cucernicul părinte ne-a vorbit despre iertare şi datoria sacră de a nu uita, căci „a uita de ei, înseamnă a uita de noi”. Ne-a dat de grijă să nu ne lepădăm de valorile noastre de Dumnezeu menite – Patrie, Limbă, Strămoşi. Aceste sunt bunurile ce ne adună şi dacă venim la Troiţa martirilor e semn că nu ne-am trădat rădăcinile. „Văd pe feţele voastre dârzenia de a apăra adevărul şi credinţa. Să nu uitaţi că libertatea are chipul lui Dumnezeu şi că Dumnezeu l-a făcut pe om vertical”, ne-a mai îndemnat să ţinem minte Părintele de la Putna.

Un cuvânt de mulţumire şi susţinere a adresat comunităţii de la Mahala, precum şi românilor ce se strâng în jurul măhălenilor, reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuţi, ministrul consilier Edmond Neagoe, menţionând că prima filă de istorie care a învăţat-o prin prezenţa sa la Cernăuţi a fost tragedia de la Lunca: „Vă mulţumesc că nu-i uitaţi, că existaţi şi că duceţi mai departe spiritul românesc pe aceste meleaguri”. Aceeaşi consideraţie pentru oamenii cu memoria vie ne-a transmis şi din partea Consulului General Irina Loredana Stănculescu, aflată într-un turneu diplomatic la Lviv. Chemări la unitate, apărarea limbii române, la unirea ce ne face mai puternici, au răsunat din partea liderilor de societăţi naţionale, Aurica Bojescu, Vasile Tărâţeanu, Alexandrina Cernov, iar oaspeţii din Moldova şi România ne-au dorit „să ne ţinem tari, ca neamul nostru să fie întreg”.

Amar de timp martirii de la Lunca, cu excluderea celor din groapa comună identificaţi de măhăleni şi reînhumaţi creştineşte la baştină, n-au avut decât cununi în ceruri. Acum la fiecare început de februarie sunt acoperiţi de coroane, pomeniţi de conaţionali. De câţiva ani au din plin (nu doar de la măhăleni, ci şi de la bunii creştini de la Lunca, mobilizaţi de primarul Dumitru Lupu) lumină, pâine, un strop de vin – toţi cei răpuşi aici, din primul grup, decis să treacă clandestin în România în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1941 (în exclusivitate români din Mahala, Buda şi Ostriţa-Coteni), şi cei victimizaţi la 6-7 februarie. Printre sutele de români omorâţi pe malul Prutului sau înecaţi sub sloiurile de gheaţă au fost şi tineri din Boian, Ostriţa Herţei, Horecea Mănăstirii şi Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia... Când treceţi prin valea Prutului, sau pe oriunde aproape de gardul ce ne desparte de fraţi, purtaţi-vă cu grijă paşii, călcaţi cu pietate pământul. Ascultaţi cu inima şi o să auziţi din adâncuri plânsul celor născuţi în zodia nedreptăţii, a căror viaţă a fost curmată de-a lungul cordonului trasat în carne vie. Nu uitaţi că prin aceste locuri călcaţi pe oase de mucenici, ale unui bunic, părinte, ale sutelor şi miilor de tineri care n-au ajuns să îmbătrânească, să aprindă focul în căminele familiale, să nască copii, să legene nepoţi. Se spune că e tare cel care suferă. A fost tare şi mai puternic ar trebui să fie neamul nostru, purtând atâta jug şi suferinţă. Însă, mai curând rămâne să fie cum scrie un poet drag mie: „Doar Dumnezeu mai ştie până când,/ nevolnicind cu graniţa în sânge,/ cu jug pe suflet şi juvăţ pe gând, ne vom târî sub vremile nătânge!..” (George L. Nimigeanu). Un licăr de speranţă ne vine, totuşi, de la urmaşii martirilor din Mahala, copiii care la mitingul de doliu de la Lunca au depus, în versuri optimiste, jurământ de credinţă limbii materne şi identităţii româneşti.

Maria TOACĂ