05 aprilie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎNCERCAŢI DE VREMURI

19 august 2013 р. | Categorie: Istoria neamului

Toate stăpânirile ce au huzurit pe aceste locuri, după ce prădau totul ce le cădea în cale, căutau să-şi completeze haremurile cu fetele noastre, băieţii erau duşi în tabere speciale pentru a-i pregăti luptători devotaţi, restul erau luaţi în robie.

În perioada moldovenească situaţia s-a schimbat. Năvălirile străinilor încetează. Moldova îşi avea armata sa proprie, alcătuită din boierime şi orăşeni. În oastea regulată intrau şi detaşamentele de mercenari (nemţi, munteni, cazaci ş.a.). Toată oastea domnească era pe cai (cavalerie). În timp de război toţi boierii trebuiau să se prezinte în faţa domnului cu un anumit număr de ţărani înarmaţi (suliţe, arcuri, ghioage, furci, cârlige etc.). Aceştia formau infanteria, sarcina supremă a ei fiind dezordonarea înaintării duşmane. Supravieţuitorii ca răsplată primeau pământ şi erau eliberaţi din robie.

Pe timpul stăpânirii Imperiul Otoman se introduce din nou luarea băieţilor pentru pregătirea militară – ieniceri. Anume ei s-au proslăvit prin cruzimea şi sălbătăciunile lor. În istoria românilor sunt cazuri, când unele mame şi-au recunoscut fiii printre aceşti ieniceri, nu în zadar poporul nostru îşi are atâtea legende şi doine, legate de acele evenimente tragice.

În perioada stăpânirii Austro-ungare au fost introduse legi mai europene, printre care şi serviciul obligatoriu în armată. Dar deoarece Ducatul Bucovina era un ţinut nou pentru imperiu, încorporaţii bucovineni erau înrolaţi în regimentul 41-Bucovina. Gradaţii din acest regiment, de obicei, erau galiţieni, care cunoşteau limbile germană şi ucraineană, şi unguri transilvăneni, care ştiau germana şi româna. Demobilizaţii din armata austriacă au avut un rol pozitiv în progresarea Bucovinei. Pe aceste persoane se sprijinea conducerea austriacă.

În timpul primului război mondial în Bucovina se fac mari concentrări. Numai din Suceveni au fost duşi pe frontul italian 88 de bărbaţi, dintre care se întorc numai fraţii Vasile şi Silvestru Frataucean, zişi ai Pachiţei, Vasile Iluţan al lui Petrean şi Ion Sucevean (Nicuţă) al Foiului.

Secolul al XX-lea pentru Bucovina a fost cel mai zbuciumat din toate perioadele. În timpul când stăpânirile se perindau cu fiecare generaţie (până în 1918- austriacă, din 1919 şi până în 1940 – română, din 1940 şi până în 1991 – sovietică, în prezent – ucraineană. Şi fiecare stăpânire, dorită sau nedorită, căuta să ne modeleze după chipul şi asemănarea sa. În deosebi aceasta au simţit-o cel mai dureros flăcăii, care erau obligaţi să-şi dea jurământul în armatele respective. N-au făcut excepţie nici sucevenenii.

Bunăoară, Ion (Nicuţă) Sucevan al Foiului, încorporat în armata austriacă şi dus pe frontul galiţian, cade prizonier la ruşi. Trece prin diverse lagăre şi, folosindu-se de hărmălaia acelor timpuri din Rusia, fuge şi se întoarce în sat spre sfârşitul războiului.

Fiul său, Ilie, face armata la români, în unităţile Vânători de Munte. În 1944 e trimis pe frontul ungar, dar apare o lege ce cerea ca toţi bucovinenii şi basarabenii să fie lăsaţi la vatră. Astfel se întoarce în sat.

Ion, fiul său şi nepotul lui Nicuţă al Foiului, îşi face datoria de militar la ruşi, în regiunea Arhanghelsk. Ajunge sergent superior. După demobilizare a fost recomandat în organele de miliţie, de unde se şi pensionează. În prezent locuieşte în satul natal.

Oleg, fiul lui Ion Sucevan, nepotul lui Ilie şi strănepotul lui Nicuţă al Foiului, face armata în unităţile de grăniceri ale Ucrainei.

Andrian, nepotul lui Ion Sucevan şi strănepotul lui Nicuţă al Foiului, răsfoind albumul familiei mereu se întreabă: dar eu cui şi în ce limbă voi da jurământul?

Todor NICOLAEVICI, s. Suceveni, raionul Hliboca