23 martie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DE MĂRŢIŞOR ARTERELE CERNĂUŢIULUI AU PULSAT CU SÂNGE ROMÂNESC (VIDEO)

2 martie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Luna Mărţişorului a intrat deja în toate drepturile ei. Mărţişorul toarce firul tradiţiilor, dăinuirii noastre prin limbă şi datini. Dăruim şi primim Mărţişoare ca să ne aducă noroc, prosperitate şi sănătate. Obiceiul de a dărui şi a primi Mărţişoare în prima zi de primăvară e vechi ca şi neamul românesc. N-au uitat de această frumoasă tradiţie, înrădăcinată de veacuri în sufletul românului oriunde s-ar afla, nici discipolii Şcolii de Artă „Ciprian Porumbescu” din Cernăuţi, îndrumaţi de directorul Iurie Levcic, le-au oferit cernăuţenilor, dar şi diplomaţilor români – dnei Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, miniştrilor consilieri Edmond Neagoe şi Ionel Mitea, prezenţi la sărbătoarea primăverii – Mărțişoare superbe lucrate de ei cu multă dragoste, măiestrie şi dăruite din suflet pentru suflet cu ocazia sărbătoririi primei zile a primăverii, cu urări de bine, sănătate, bucurii şi speranţe, ca să ştie şi alte popoare că avem un talisman ce ne definește ca neam şi ne protejează identitatea. Şi diplomaţii români le-au dăruit Mărţişoare - o fărâmă din soarele primăverii. Or, în această însorită zi de primăvară, arterele Cernăuţiului au pulsat cu sânge românesc - îmbrăcaţi în costume populare, copiii au împărţit la trecători şi prieteni peste 1200 de mărţişoare, confecţionate în atelierele Centrului Bucovinean de Artă.

Sărbătoarea primăverii a continuat la Şcoala de Artă, unde a avut loc un emoţionat spectacol, dedicat Mărţişorului, prezentat de tinerele talente ale Ansamblului „Perla”, unde au răsunat cântece patriotice, despre primăvara, despre Bucovina etc. Spectatorii au fost  fascinaţi de vocea fermecătoare a domnişoarei Ana Maria Calancea, laureată a mai multor concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale.

Participând la excepţionalul eveniment, dna Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi,  i-a felicitat pe toţi cei prezenţi cu prima zi de primăvară, sărbătoarea Mărţişorului, împreună cu Iurie Levcic acordând diplome de excelenţă mamelor şi bunicilor, care s-au străduit să ajute copiii la confecţionarea celor peste 1200 de mărţişoare. Cei mai mici artişti au primit în dar Mărţişoare din partea Consulatului General al României la Cernăuţi.

„Suntem români mereu”, prin cuvintele acestui cântec ce a încheiat  frumoasa manifestare, discipolii Şcolii de Artă ne-au încărcat cu o doză de optimism că, aidoma Mărţişorului, vom rezista şi vom face faţă tuturor furtunilor ce încearcă să ne smulgă graiul românesc din rădăcină.


Diana TOMA

Fotografii şi video: "Zorile Bucovinei"