Astăzi, în sala de festivităţi a Gimnaziului nr 6
”Alexandru cel Bun” din Cernăuţi, a avut loc inaugurarea festivă a etapei a
IV-a a celei de-a V-a Olimpiade panucrainene la limba şi literatura română,
organizată de Departamentul Învăţământ
şi Ştiinţă a Administraţiei regionale de Stat. Evenimentul a fost deschis,
printr-un cuvânt introductiv de Oxana Paliiciuk, directoarea acestui organ de
stat. Doamna Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi,
însoţită de ministrul consilier Edmond Neagoe, în calitate de oaspete de onoare
al evenimentului, a transmis un mesaj de
felicitare organizatorilor, a mulţumit profesorilor pentru munca depusă la
pregătirea elevilor participanţi, dorindu-le succese la această competiţie de
verificare a cunoştinţelor la limba maternă. Iar Lora Bostan, preşedintele juriului,
i-a informat pe participanţi că subiectele incluse nu sunt complicate,
ţinându-se cont şi de faptul că ei şi-au manifestat dorinţa să fie introdusă şi
tema liberă, le-a mărturisit celor prezenţi că membrii juriului vor fi maximum de obiectivi la acest examen de
cunoştinţe al Neamului, urându-le tinerilor ca acest copac viguros să sporească
cu ramuri şi frunze verzi, demonstrând astfel că suntem un popor tolerant şi
multicultural ce are viitor.
După prezentarea celor 12 elevi participanţi la Olimpiadă
– 6 din regiunea Transcarpatică – Aliona
Volos, Anuţa Popse, Ilona Cozub, ŞM Apşa
de Mijloc, raionul Rahiv, Iurie Borca, ŞM Apşa de Jos, raionul Teaciv, Felicia
Petraş, ŞM Biserica Albă, Iustina Butaş, Plaiuţ, raionul Rahiv, şi 6 din
regiunea Cernăuţi – Mariana Opaiţ,
Adriana Costinean, Cristina Eremco, Liceul „Mihai Eminescu”, Carapciu , Ana-Renata
Dulger, CIE Cupca, raionul Hliboca, Alina Catan, ŞM Draniţa, raionul Noua
Suliţă, Maria Costaş, Gimnaziul nr.6 „Alexandru cel Bun” – pentru cei prezenţi
au fost prezentate numere artistice cu care s-au evidenţiat Carina Balan,
Studioul „Mria”, Ana-Maria Calancea, Universitatea Cernăuţeană, Ansamblul coregrafic
„Mugurel”din Pătrăuţii de Sus, raionul Storojineţ.
T. NICOLAE
Fotografii: ”Zorile Bucovinei”