16 iunie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Dezvoltarea cooperării la nivel administrativ dintre localități din România și Ucraina

21 martie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

20 martie 2019 timp de trei zile, în regiunile Cernăuţi şi Lviv din Ucraina se află în vizită de lucru un grup de operatori turistici, jurnaliști, primari și cadre didactice, sub conducerea profesorului Ioan Iţco din Câmpulung Moldovenesc, fondatorul revistei „Dulce Bucovină” și a Institutul de învăţământ, cercetare şi consultanţă în turism “IPI Bucovina”.
Prima întâlnire din programul vizitei a fost la Consulatul General al României la Cernăuți, unde delegația din România a fost primită de Consulul general al României la Cernăuți, doamna Irina Loredana Stănculescu.
Profesorul Ioan Ițco a vorbit despre preocuparea sa în vederea promovării informaţionale a turismului activ prin organizarea unor excursuri în Bucovina, atât în partea ucraineană cât și în cea românească. De asemenea, un accent aparte a fost pus pe dezvoltarea cooperării la nivel administrativ dintre localități din România și Ucraina, încheierea de acorduri de înfrățire, de parteneriate în diferite domenii de activitate, care să contribuie la dezvoltarea și consolidarea relațiilor dintre România și Ucraina.
Consulul general al României la Cernăuți, doamna Irina Loredana Stănculescu a mulțumit pentru această vizită și a subliniat importanța unor astfel de contacte la nivel social și uman între România și Ucraina, pentru o mai bună cunoaștere reciprocă, pentru deschiderea de noi paliere de colaborare între popoarele noastre.
În afara vizitării unor obiective turistice și istorice din regiunea Cernăuți, vizite în localități cu populație românofonă, delegația din România va participa la Târgul internațional AGROPORT West Lviv-2019.
Pe perioada vizitei, oaspeţii din țară sunt însoţiţi de prof. Iurie Levcic