19 februarie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

E UN MARE PĂCAT LEPĂDAREA DE NEAM ŞI LIMBA MATERNĂ

17 aprilie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Pentru a rezista în aceste timpuri avem nevoie de modele spirituale. Pentru noi, românii înstrăinaţi, nu există un alt protector mai de nădejde decât Mihai Eminescu. Uniţi în jurul clasicului literaturii noastre, putem învinge obstacolele ce ne îndepărtează de limbă, credinţă şi tradiţii. Românii întotdeauna au fost loiali faţă de alte naţii. Iată ce scria Eminescu în 1876: „...lipovenii fug din Rusia şi trăiesc nesupăraţi în cultul lor pe pământul românesc, apoi armenii, calvinii, protestanţii, evreii, toţi sunt de faţă şi pot spune dacă guvernele româneşti au oprit vreo biserică sau vreo şcoală armenească, protestantă sau evreiască...”.

Din păcate, astăzi nu avem parte de reciprocitate, nu suntem respectaţi cu aceeaşi măsură de care dăm noi dovadă. Ar trebui să ne amintim cum ne-am apărat şcoala, limba şi credinţa prin anii 90. Atunci am învins pentru că am fost uniţi, lucru ce ni se cere şi în prezent. Să ne gândim la viitorul copiilor noştri, să avem grijă ce zestre spirituală le vom lăsa urmaşilor. Avem un grai, o credinţă sfântă păstrată din moşi-strămoşi, pe care nimeni nu poate să ni le fure.

Din datorie, noi acceptăm şi învăţăm limba de stat, însă tot mai dragă ne este româna noastră. Or, cât de bine ai cunoaşte şi vorbi o limbă străină, mai întâi gândeşti în limba mamei. E bine cunoscut faptul că, cunoscând la perfecţie limba maternă, poţi învăţa mai uşor o altă limbă. Tineretul nostru vorbeşte cel puţin trei limbi şi este bine integrat în societatea ucraineană. De asemenea, tinerii români se descurcă destul de uşor şi peste hotarele Ucraineni. Aşadar, nu aici e buba cu limba de stat impusă în învăţământ. Lucrând mulţi ani în şcoală, cunosc problema în profunzime.

Aşa-numitele reforme vin de sus, de la minister, de la „specialişti” bine plătiţi, care n-au lucrat nicicând cu copiii. Manualele elaborate de ei sunt atât de încâlcite, încât încurcă şi mai rău iţele, ameţindu-i pe elevi şi profesori. Totul se face pentru a stoarce din părinţi cât mai mulţi bani. Programa este sofisticată, impunându-i pe părinţi să plătească pentru ore suplimentare. Pe contul părinţilor se fac reparaţiile şi serbările şcolare. Pentru a face faţă cheltuielilor de şcolarizare a copiilor mulţi părinţi sunt nevoiţi să plece la muncă în străinătate. Rămaşi fără supraveghere părintească, puţini elevi rod cartea. Profesorii nu sunt în stare să le înlocuiască mama, să poarte grijă unui sat întreg de copii. Ar fi bine de-i orientat pe elevi spre o profesie chiar după ciclul primar, să se facă o selecţie între cei apţi să urmeze studii superioare şi cei care doresc să însuşească o meserie. Orientându-i pe copii spre anumite specialităţi, şcoala ar trebui să fie dotată cu utilajul necesar. Doar economia naţională are nevoie de tehnicieni, de diferiţi meseriaşi. Asemenea profesii sunt solicitate şi peste hotare. Desigur, muncitorii calificaţi trebuie bine plătiţi, ca să nu rămână ţara fără lucrători şi copiii fără de părinţi.

Nu cred că guvernanţii noştri nu înţeleg acest lucru, însă nu întreprind nimic pentru a schimba situaţia critică. E mai convenabil pentru ei ca cetăţenii apţi de muncă să plece şi să trimită bani în ţară. Realizarea unor reforme eficiente cere responsabilitate de la fiecare, începând cu simpli cetăţeni, primar, director de şcoală şi terminând cu guvernatori şi şeful statului. De la toţi se cer fapte, dar nu vorbe goale, întocmai cum scria poetul iubit al ţărănimii, George Coşbuc: „Alţii vor veni să-l facă?/ Să vă spuie ce-au de spus/ Eh! Să nu dea Cel-de-Sus/ Cei siliţi să tacă!/ Nu hodorogiţi în vânt/ Într-un parlament de clacă”.

Domnica MIHALESCU LUCHIANIUC, corespondentă netitulară,  s. Ostriţa, raionul Herţa