26 septembrie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

TREI ZILE ÎN PARIS

23 august 2013 р. | Categorie: Noutăţi

„Să  vezi  Parisul  şi  să  mori...”

Aş prefera să mai trăiesc şi să am posibilitate de a reveni la Paris pentru a  contempla încă o dată  minunile arhitecturale ale celui mai fascinant municipiu din lume, supranumit şi „Oraşul Iubirii”. Or, capodoperele istorice şi  arhitecturale – aceste frumuseţi sclipitoare ce îţi farmecă privirile, îţi taie răsuflarea şi îţi captivează inima - fac din capitala Franţei cel mai dedicat şi vizitat oraş de pe mapamond, căci Parisul – „Oraşul mereu tânăr” – are peste 3.800 de monumente istorice, multe aparţinând Patrimoniului Mondial UNESCO.

Pot spune că sunt fericită că mi-am realizat un vis ce mă obseda din tinereţe. Graţie şi drepturilor internaţionale de ultimă oră de care se bucură jurnaliştii – obţin vize pe gratis şi vizitează gratuit muzeele şi monumentele istorice din lume – am avut parte de o vacanţă de vis în inima Europei – Dresda (Germania), Paris (Franţa), Praga (Cehia), Cracovia (Krakow, Polonia). Impresionanta noastră călătorie, luându-şi zborul din una din perlele Germaniei –  Dresda,  cunoscută prin frumuseţile sale arhitecturale, capodoperele artistice unice, prin bogatele colecţii, vernisate în vestita Galerie din Dresda, unde se păstrează 350 de tablouri şi unde am contemplat picturile lui Rafael şi Rembrandt, ale altor artişti plastici ai umanităţii, a continuat spre inima Franţei – Parisul.

 Cele trei zile, petrecute în divinitatea paradisului parizian, s-au perindat ca o clipă, ca o părere de rău că s-au dovedit a fi prea scurte şi necuprinzătoare  satisfacerii visului, obsedat de gândul de a sezisa toate minunăţiile Metropolei Iubirii.  Adevărul e că am fi avut nevoie de cel puţin o săptămână pentru a contempla pe săturate grandorile Parisului. Şi Ivan Ivanovici, ghidul nostru din Paris, fost actor rus, originar din estul Ucrainei, care ne-a însoţit prin locurile memorabile ale capitalei Franţei – Bulevardul. Champs-Élysées, Place de la Concorde, Piaţa Stelei, Arcul de Triumf,  Turnul Eiffel, Piaţa Bastiliei, Grădinile Tuileries, Cartierul Montmartre, Basilica Sacre Coeur, Cartierul Latin,  Pantheonul, unde îşi dorm somnul de veci cele mai mari personalități aleFranței, faimoasa Universitate Sorbona, fondată încă în Evul Mediu, Grădinile Luxembourg, Catedrala Notre-Dame, Domul Invalizilor, Muzeul Louvre, Podul Alexandru al III-lea etc. –  s-a dovedit a fi peste aşteptările noastre, o personalitate erudită şi un bun cunoscător al istoriei, artei şi literaturii franceze.

În timpul superbei excursii prin capitala Franţei, am trecut cu autocarul prin tunelul de sub podul  Pont de l’Arma din Paris, unde, la 31 august 1997, a avut loc accidentul rutier, în care şi-au găsit moartea prinţesa Diana, în vârstă de 36 de ani, fosta soţie a prinţului Charles, moştenitorul tronului britanic, şi mama prinţilor William şi Harry, şi iubitul ei Dodi Al-Fayed, cu care aceasta era logodită, fiul omului de afaceri  egiptean Mohamed Al-Fayed. Accidentul a avut loc după ce cuplul îndrăgostiţilor a părăsit Hotelul Ritz, fiind urmăriţi de paparazzi pe motociclete. Singurul supravieţuitor a fost bodyguard-ul lui Dodi. Şoferul şi Dodi Al-Fayed  au fost declaraţi morţi la locul accidentului, în timp ce prinţesa Diana a murit mai târziu în spital.

Conform anchetei, s-a stabilit că paparazzii, lipsa centurilor de siguranţă şi faptul că şoferul băuse alcool, au dus la tragedie. Presa engleză însă scrie că Scotland Yard dispune de noi informaţii cu privire la decesul tragic al Lady  Dy, potrivit cărora prinţesa şi iubitul său ar fi fost ucişi de un membru al armatei britanice.
Clipe de neuitat,  în adevăratul  rai  pământesc

A doua zi şi în cea următoare, pe o căldură dogorâtoare de aproape 40 de grade, am rătăcit, până aproape de miezul nopţii, împreună cu soţul Nicolae şi amica Maria Dovghei, prin labirintele „Oraşului Luminii”, fascinaţi de măreţele splendori pariziene. Să fiu sinceră, cred că n-am  umblat pe jos atât de mult în viaţa mea, parcurgând astfel zeci de kilometri, fără să simţim oboseala.

Astfel, turul celui mai scump şi frumos oraş din lume l-am început, desigur,  cu nucleul Parisului – insula din inima oraşului – Île de la Cité, unde sunt situate cele mai somptuoase monumente arhitecturale – impresionantul Palais de Justice, unde a fost judecată regina Maria-Antoaneta, care a fost decapitată prin ghilotină, și  faimoasa Notre-Dame de Paris, considerată una dintre cele mai splendide catedrale din lume în stil gotic, unde, la 18 august 1572, a avut loc ceremonia  cununiei lui Henric de Bourbon, prinţ de Béarn, moştenitorul coroanei Navarei, cu Margareta de Valois, sora regelui Carol al IX-lea, şi unde,  la 27 februarie 1594, este încoronat ca rege al Franţei, devenind Henric al IV sau cum mai era numit în popor – Nenric cel Mare, iar mai târziu, la 2 decembrie 1804, aici a fost încoronat ca împărat al Franţei Napoleon Bonaparte, care pe atunci cucerise aproape întreaga  lume.

 Fascinanta noastră călătorie a continuat pe cel mai frumos bulevard parizian –  Champs-Élysées, prin Piaţa Concorde spre Arcul de Triumf, unul din cele mai importante obiective turistice şi simbol al Parisului, înălţat din porunca împăratului Napoleon Bonaparte, după victoria sa de la Austerlitz, repurtată de către acest  „Cuceritor al lumii”,  mare strateg şi excepţional comandant de oşti, numit în gradul de general la vârsta de doar 24 de ani, care a cucerit aproape toată Europa, a purtat 59 de bătălii, în mai 1814 impus de armatele aliate să abdice, este exilat în insula Elba, revenind în Franţa pentru 100 de zile, după înfrângerea trupelor sale la 18 iunie 1815 de la  Waterloo, Belgia, fiind din nou  exilat de englezi pe insula Sfânta Elena, unde la 5 mai 1821 şi-a găsit sfârşitul, la vârsta de aproape 52 de ani, presupunându-se că a fost otrăvit. Istoricii afirmă că victoriile Napoleon I le datorează minţii sale agere de strateg, iubirii şi devotamentului cu care îl tratau şi-l urmau cu elan în atac ostaşii săi, în mijlocul cărora se afla zi şi noapte în timpul campaniilor militare –  mânca şi dormea alături de ei –  generalul şi împăratul Bonaparte, care întotdeauna era de partea poporului. Chiar nici funcţionarilor de rang înalt nu le permitea, prin lege, să se afle în funcţii mai mult de 10 ani, convins că după un serviciu de două decenii ei încep să fure cu nemiluita ţara. Napoleon nu a fost doar un genial comandant militar, ci şi un om de stat, care a pus temeliile noii Franţe, a marcat o epocă şi a schimbat o lume. Savanţii consideră că înfrângerile-i au fost cauzate de cea mai mare greşeală, comisă de împărat, când acesta a declarat război Imperiului Rus. Chiar la începutul campaniei militare, împăratul Aleksandr I a spus, convins de victoria armatei ruse: „pentru noi vor lupta două ţări puternice – drumurile şi clima”. Iar cel, în faţa căruia se închinau cei mai temuţi regi şi împăraţi ai lumii, avea să primească prima lovitură fatală în 1812, în bătălia de la Borodino, de lângă Moscova. Îndemnat,  în timpul aflării sale în surghiun,  să scrie un roman despre cele aproape 60 de războaie, purtate de el, Bonaparte a spus: „Ce roman? Bătăliile  sunt însăşi viaţa mea!”.

Arcul de Triumf a fost finalizat abia după moartea lui Napoleon I, în timpul domniei regelui Ludovic-Filip, care a readus în Franţa cenuşa împăratului, iar la 15 decembrie 1840, rămăşiţele pământeşti ale celui mai mare geniu militar francez, Napoleon Bonaparte (1769-1821), în drum spre ultimul său loc de veşnică odihnă – Domul Invalizilor, au fost trecute pe sub Arcul de Triumf şi apoi înmormântate în respectivul locaş de închinare, unde i-am vizitat mormântul, realizat din porfir finlandez roşu, având o bază din granit verde ce se află sub cupola Cathedrale Saint-Louis des Invalides, unde sunt şi mormintele membrilor familiei împăratului, precum şi a multor eroi militari francezi. Domul mai adăposteşte  Musee de L’Armee (cel mai mare muzeu militar din lume) şi Biserica, unde sunt expuse steagurile Franţei din toate timpurile şi cele ale duşmanilor, acaparate pe câmpurile bătăliilor. Însă pentru a ajunge la Domul Invalizilor am traversat Grădinile Tuileries, construite în stil italian, înfrumuseţate cu statui din marmură şi fântâni arteziene; Podul Alexandru al III-lea, decorat cu felinare, îngeri şi nimfe.

Ca şi scriitorul francez Guy de Maupassant, care considera Turnul Eiffel, pe lângă splendidele monumente de artă ce înfrumuseţează Parisul,  o urâţenie nemaipomenită, iar odată, când servea aici cina,  întrebat cum de s-a hotărât, totuşi, să viziteze „monstrul de fier”, a spus: „E singurul loc de unde nu-l văd”, n-am rămas deloc impresionată, ca mulţi alţi vizitatori, care se caţără în vârful lui, la cei 319 metri înălţime, ci dimpotrivă, mi s-a părut cea mai hidoasă atracţie pariziană, cu toate că în jurul lui se îmbulzeau la coadă sute de doritori de a îmbrăţişa bolţile cerului. Însă francezii ştiu să facă bani. Am mai aflat că Turnul îi atrage nu doar pe tinerii romantici, care îşi leagă destinele în vârful lui, ci şi pe sinucigaşi, care îşi pun capăt zilelor, aruncându-se din înălţimile braţelor de fier.

Pe dealul Montparnasse am urcat cu ascensorul, în 38 de secunde, cele 59 de etaje ale turnului cu aceeaşi denumire, de la înălţimea cărora Turnul Eiffel pare un adevărat pitic şi de unde, prin geamurile imense de sticlă ale edificiului, am admirat o panoramă spectaculoasă a Parisului. Mulţi turişti susţin chiar că este mult mai frumoasă decât cea văzută din vârful „monstrului de fier”.

Fascinante, de o grandoare şi somptuozitate deosebită sunt  Castelul şi Grădinile de la Versailles, reşedinţa Regelui Soare – Ludovic al IV-lea, unde au derulat filmările îndrăgitei pelicule artistice „Angelica”,  în deosebi, impresionabile sunt Sala Oglinzilor, apartamentele regelui Ludovic al IV-lea, ale reginei Maria-Antoaneta, decapitată în timpul revoluţiei franceze; Palatul Louvre, cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa, unde, la 24 august 1570, a avut loc sângerosul măcel din Noaptea Sfântului Bartolomeu, când au fost ucişi de către catolici peste 33 mii de hughenoţi-protestanţi, invitaţi la Paris în acest scop, masacru organizat de regina Ecaterina Medici. Printre cele 600 de mii de exponate, prezente la Luvru, se numără  celebrele picturi Venus din Milo,  GiocondadeLeonardo da Vinci etc.

„Nu  regretaţi după  ziua  şi  iubirea  pierdută”

Parisul e mai numit şi „Sărbătoarea Iubirii”, „Oraşul Îndrăgostiţilor”. O legendă spune că dacă  în timpul vizitării Jardin du Luxembourg veţi întâlni persoana iubită, dragostea nu se va stinge niciodată, rămânând în inimile dumneavoastră pentru toată viaţa. Spre regret, iubirea ne-a ocolit şi de data aceasta,  în zadar aşteptând să tresărim la atingerea uşoară s-au sărutul unui prinţ din vise. Probabil, ar trebui să vizităm „Oraşul Iubirii” şi Grădinile Luxembourg în tinereţe, când încă suntem înaripaţi de vise şi speranţe frumoase, nu de tristeţi şi păreri de rău după anii ce-au fugit în galop.  Or, în clipele pline de melancolii să ne amintim poveţele scriitorului Victor Hugo: „Nicicând nu regretaţi după ziua şi iubirea pierdută. Nu alergaţi după fericire, când fericirea sălăşluieşte în sufletele voastre”. Şi-apoi nu trebuie să trăim doar cu amintirile, căci, oricum, viaţa e frumoasă. Valul melancolic a dispărut cum numai am părăsit cel mai mare şi popular parc din Paris, preferând o croazieră cu vaporul pe Sena, unde am savurat o cină delicioasă, sub acordurile  tulburătore-i melodii clasice franceze.

Am părăsit Parisul ca să mai revin, luând cu mine o părticică din raiul parizian, iar cum numai am ajuns în Ucraina, la Lviv, apoi în trenul murdar ce mirosea urât, cu toate că am plătit bani mulţi pentru confort, am înţeles de ce romii, care s-au instalat la periferia Parisului, unde trăiesc în cocioabe şi fără comodităţi, preferă să rămână în oaza ferice a civilizaţiei şi libertăţii „Oraşului Luminii”.

Felicia NICHITA-TOMA