19 februarie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA HRAMUL SFINTEI MĂNĂSTIRI VORONEŢ, CU RUGĂCIUNI PENTRU ROMÂNII ÎNSTRĂINAŢI

23 aprilie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

N-a fost un vis această divină minune: să mă trezesc în zorii dimineţii din Duminica Floriilor cu Sfânta Mănăstire Voroneţ în faţă, să văd aievea pagini vii din Scripturi, să aud pentru prima dată în îndelung prea rece primăvară cântecul cucului venind din apropiata pădure de brazi ce străjuieşte miracolul dăruit de Dumnezeu românilor – ctitoria smeritului Voievod Ştefan cel Mare. Nu pluteam în reverii, ci-mi trăiam dorita primenire sufletească prin respiraţia văzduhului pur al dimineţii, cu roua picurată din crenguţe de salcie sfinţite sâmbătă seara, la slujba de priveghere oficiată de soborul de preoţi şi de măicuţele Mănăstirii în Biserica Marelui Mucenic, sfântul martir purtător de biruinţă, patronul şi ocrotitorul lui Ştefan cel Mare.

N-am avut parte până acum de un mai frumos şi mai fericit preludiu la sărbătoarea Învierii. Însă astfel pot spune şi pelerinii care au mai fost, care vin în fiecare primăvară la praznicul hramului Mănăstirii Voroneţ. Or, prin osârdia obştii monahale, la Voroneţ, înălţătoarele momente duhovniceşti de cinstire a Sfântului Gheorghe sunt de fiecare dată o sărbătoare a Învierii, aşa cum şi martirajul Marelui Mucenic este un rod al Învierii Domnului. Sărbătorit la 23 aprilie, în această primăvară proinstareţa, stavrofora Irina Pântescu şi stavrofora dr. Gabriela Platon i-au invitat pe creştini la Hramul Mănăstirii în Duminica Sfintei Intrări a Mântuitorului în Ierusalim. Or, astfel le îndrumă orânduirea bisericească: dacă Ziua Sfântului Gheorghe e în Săptămâna Patimilor, cum s-a întâmplat în acest an, în mănăstiri se sărbătoreşte în Duminica Floriilor.

La nevoi şi la năpaste grabnic apărător

Aşa a rânduit Dumnezeu ca măicuţele, împreună cu invitaţii şi toţi pelerinii, unii sosiţi de sâmbătă seară, să se bucure de căldura soarelui şi aroma florilor înainte de intrarea în cernita tristeţe a săptămânii patimilor lui Hristos Mântuitorul. Retrăind mângâierea acestei Duminici, citesc şi recitesc cuvintele înscrise pe steagul de luptă al lui Ştefan cel Mare, cuvinte ce aveau să fie rostite de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen Suceveanul în contextul liturgic al slujbei oficiate în fruntea soborului de preoţi: „O îndelung răbdătorule şi de biruinţi purtătorule, Marele Mucenic Gheorghe acela ce la nevoi şi la năpaste eşti grabnic apărător şi fierbinte ajutător şi celor întristaţi bucurie nespusă, primeşte de la noi şi această rugăciune a smeritului robului tău, a domnului Io Ştefan Voievod...”. După cum vedem, viteazul Domnitor, şi l-a luat pe mucenicul Gheorghe de ocrotitor, cu puterea acestui sfânt şi smerenie în faţa lui Dumnezeu transformându-şi înfrângerile în biruinţă asupra păgânilor.

Şi parcă într-un glas cu Ştefan cel Mare, rostind în gând odată cu ÎPS Pimen cuvintele înscrise cu litere de aur pe flamura păstrată în tezaurul românesc ca una din cele mai scumpe relicve, s-au rugat pelerinii – oaspeţi dragi în casa măicuţelor. Într-o îmbrăţişare simbolică s-au recules sute de credincioşi, adunaţi în faţa podiumului împodobit cu cetină de brad, flori vii şi trandafiri magnifici pe covoarele, ţesute de meşteriţa populară Victoria Platon, mama care i-a dat viaţă stareţei Gabriela.

Aidoma unui crâmpei de rai, pentru liturghia fiecărui praznic al hramului măicuţele înzestrează o scenă în curtea locaşului numit de preţuitorii frumosului „Capela Sixtină a Estului”. Până la începerea sfintei slujbe, am avut răgaz pentru reculegere în singurătate, ca apoi să mă alătur alaiului pornit în întâmpinarea Înaltpreasfinţitului Pimen. Am mai avut timp să urmez îndemnul prietenelor sosite de la Suceava, Doina Cernica şi Alis Niculică, de a aprinde o lumânare şi lăsa o crenguţă de salcie la mormântul lui Petru Comarnescu din cimitirul mănăstirii. Scriitorul şi istoricul de artă Petru Comarnescu a preţuit şi iubit atât de pătimaş acest loc încât a dorit să rămână pe veci la Voroneţ, străjuit la căpătâi de o statuie, opera sculptorului George Apostu. Din cimitir ne oprim la o altă „statuie” vie – o firavă mlădiţă de magnolie, cu doar o singură timidă floricică. „E magnolia maicii Elena (monahia scriitoare Elena Simionovici, ghid al Voroneţului)”, aflu de la Doina.

După pilda Mântuitorului obştea mănăstirii îşi reînnoieşte viaţa

Vremea frumoasă, cu har duhovnicesc, adăuga farmec anturajului liturgic, tămâiat de dangătul clopotelor, rugăciunile preoţilor, cântările măicuţelor, cuvântul de întărire şi îndrumare duhovnicească al ÎPS Pimen. După pilda Mântuitorului obştea mănăstirii îşi trăieşte viaţa cu smerenie şi demnitate. Vorbind despre puterea sacrificiului întru credinţă, Înaltpreasfinţitul a amintit despre virtutea smereniei şi demnitatea cu care maica prima stareţă Irina Pântescu a ridicat din ruine Mănăstirea Voroneţ, despre înţelepciunea ei de a fi blândă, a semăna în juru-i împăcare şi bună rânduială. A învăţat de la premergătoarea stareţa Magdalena a Mănăstirii Moldoviţa să fie maică duhovnicească, ştie să mângâie, ştie să facă pace între fiicele ei. Aşa cum părinţii lasă pe cel mai mic în gospodărie, maica Irina i-a încredinţat stăreţia unei vrednice urmaşe, stavroforei Gabriela.

În cuvântul de mulţumire adresat arhiepiscopului şi tuturor credincioşilor, proinstareţa stavrofora Irina Pântescu a mărturisit că cel care a fost şi rămâne gospodarul Voroneţului este Daniil Sihastrul, iar obştia de astăzi e unealta menită să aducă Mănăstirea Voroneţ la strălucirea de odinioară. Anunţând că printre pelerini se află închinători din Cernăuţi (ajutaţi să ajungă de inimosul român Lazăr Fialcovschi din Molodia), maica Irina a prezentat-o pe Elena Nandriş, primarul comunităţii Mahala, rostind o emoţionantă pledoarie pentru românii din nordul Bucovinei. La ceruri s-a înălţat ruga-i pentru libertatea noastră, pentru ca Dumnezeu să ne dea putere şi voinţă de a fi nu atât mândri cât demni, a ne apăra fiinţa naţională şi limba română. Ca scut ne-a oferit versurile lui Ienachita Văcărescu: „Urmaşilor mei Văcăreşti!/ Las vouă moştenire:/ Creşterea limbi româneşti/ Şi-a patriei cinstire”. Cu smerita-i putere, respectată şi admirată, proinstareţa ne îndeamnă să rămânem aşa cum ne-au învăţat strămoşii, să vorbim româneşte, această chemare fiind adresată şi tineretului din România, care se dedă la vorbe de tipul „yes”(!) în loc de „da”: „Când rosteşti „da” e o aprobare, iar englezescul „yes” înseamnă că ieşi, te duci...”, ne luminează mintea măicuţa, sfătuindu-ne să ne gândim încotro ne ducem.

Poeziile Măicuţei pentru românaşii din nordul Bucovinei

Memoria fenomenală şi dragostea slujitoarei Voroneţului pentru cuvântul artistic, împlinit cu har duhovnicesc, şi-au găsit întrupare într-o frumoasă carte, intitulată „Poeziile Măicuţei”, despre care au anunţat de pe podiumul hramului Arhiepiscopul Pimen şi stavrofora Gabriela Platon.

La agapa frăţească a continuat prezentarea acestui volum fără de asemănare prin mesajul de învăţătură spirituală, în care sunt adunate poezii dintre cele mai des recitate de maica Irina. Sunt poezii scurte pentru copii şi versuri religioase lungi, memorizate de la mama, în anii de şcoală, pe parcursul vieţii monahale. Cartea e o mărturie vie că maica stareţă Irina este o adevărată comoară duhovnicească, un dascăl foarte apropiat de universul celor mici. Ediţia îngrijită de monahia dr. Gabriela Platon şi dr. Carmen Cornelia Balan, cuprinde doar o mică parte din poezii înregistrate de la maica stareţă, păstrate în memorie, îmbogăţite şi colorate de sufletul ei şi venerabilul pictor Radu Bercea, cu rădăcini în ţinutul Cernăuţiului. „Dacă vi se pare că pe undeva lipseşte o virgulă, să ştiţi că acolo măicuţa îşi trage sufletul când recită”, spune îngrijitoarea culegerii, dna Carmen Cornelia Balan. Un dar de carte cu pagini zidite în dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni a fost transmis copiilor din Mahala. Ofranda de la Voroneţ, ca o podoabă de preţ în coşul pascal al Sfintei Învieri, va ajunge şi la alţi românaşi din nordul Bucovinei, binecuvânta bucurie a mesajului dumnezeiesc „HRISTOS A ÎNVIAT!” luminându-ne şi din „Poeziile Măicuţei”.

Maria TOACĂ