HRISTOS A ÎNVIAT ÎN LACRIMA LIMBII ROMÂNE

Cedăm şi pierdem, amare ni-s zilele şi grea crucea predestinată de destin. Anul acesta pentru noi, românii din nordul istoric al Bucovinei, Hristos a Înviat în lacrima limbii române. Or, tradiţionalul pelerinaj pascal la legendarul Stejar al lui Ştefan cel Mare din faimoşii Codri ai Cosminului din lunea Luminatei Sărbători s-a desfăşurat sub semnul îndoliat al limbii române – Catedrala Sufletului Românesc, temelia căreia e zdruncinată nu doar de art. 7 al Legii educaţiei, de Legea cu privire la funcţionarea limbii ucrainene ca limbă de stat, ci, mai degrabă, de indiferenţa celor care îşi înstrăinează copiii de Maternă, de Rădăcini, fapt alarmant, sensibilizat de liderii societăţilor naţional-culturale româneşti, dar şi de alţi români de bună credinţă din România şi Republica Moldova. Cu dragoste de neam şi Ţară, românii de bună credinţă, adunaţi în acest loc de sacră amintire şi neîntrecută izbândă a vitejilor oşteni ai credinciosului Voievod, care, în octombrie 1497, pentru apărarea Ţării de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, înfruntând pretenţiile de suzeranitate ale Poloniei, au repurtat una din cele mai glorioase victorii în bătălia din Legendarii Codrii ai Cosminului, zdrobind numeroasa armată a regelui Ioan Albert, au sesizat minunea minunilor cum pogoară Lumina Sfântă în Biserica Învierii Neamului la cinstirea  strămoşilor care au luptat ca limba română, credinţa strămoşească, să răsune veşnic pe aceste meleaguri străbune.

Ca un adevărat străjer al credinţei şi dăinuirii, printr-un serviciu liturgic divin la altarul neamului, lângă  crucea ridicată din iniţiativa regretatului arborosean, scriitorului Dumitru Covalciuc, spre Înviere ne-a purtat, pe urmele martirilor ce străjuiesc acest pământ străbun, şi în acest an, ca şi în toţi ceilalţi, părintele protoiereu Ion Gorda, protopopul raionului Hliboca, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Voloca, susţinut de părintele Pavel, paroh al Bisericii din Horecea, care are grijă ca această faptă de vitejie a eroilor noştri să rămână vie în inimile generaţiei tinere şi celor care vor veni: „Dacă n-ar fi fost ei, nu ştim în ce limbă vorbeam azi. Datorită lor suntem azi români, vorbim în limba tatei şi a mamei, avem tradiţiile noastre româneşti, moştenite din strămoşi. Ei au apărat meleagurile străbune, credinţa, ca duşmanii să nu ne răpească libertatea şi bogăţiile dăruite de Dumnezeu. Nu ştim pe-a cui oseminte calcăm, dar aici au fost date lupte crâncene pentru apărarea Ţării Româneşti. Ştefan cel Mare cu vitejii săi arcaşi întotdeauna porneau la luptă făcându-şi semnul sfintei cruci”.

Că după moarte vine Învierea, “Hristos a Înviat, cu moartea pe moarte calcând!”, a doua zi de Paşti,   prin mirul evlaviei şi cântările creştine, ne-au amintit  coriştii de la Biserica din Voloca, dirijaţi de Ion Bodnar, avându-l susţinător pe faimosul trandafir de la Voloca, artistul de operă, cunoscutul cântăreţ Ion Paulencu, înălțând slavă şi eroilor ce s-au jertfit pentru  Ţara Românească. Aceeaşi dragoste de Neam şi Ţară a vibrat şi în cântecele membrilor corului din comuna Mahala, dirijat de primarul Elena Nandriş.

Un pios cuvânt de pace şi cinstire a eroilor neamului a venit din partea Consulatului General al României la Cernăuţi. L-a adus, cu o superbă coroană Tricoloră, ministrul consilier Edmond Neagoe, diplomatul român evocând importanţa victoriei şi izbânda vitejilor arcaşi, calităţile de apărător al creştinătăţii şi unificator al Ţării ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, că, în prezent, ca şi atunci, exista un mare pericol al islamizării Europei.

La Unire, „să ocrotim al nostru ideal” a răsunat chemarea membrilor Corului Regional „Dragoş Vodă”, dirijaţi de maestrul Dumitru Caulea, susţinuţi de talentata conducătoare a „Fetelor din Bucovina”, Luminiţa Demianic, avându-i solişti pe veselul şi fericitul Gică Puiu şi severul Gheorghe Onofreiciuc. Dacă nu le vom urma apelul, nu vom fi sinceri cu noi înşine, nu vom lupta  cu întreaga fiinţă, ne vom înstrăina de tot ce e românesc, strămoşesc, nu ne vor mai salva „declaraţiile” de ochii lumii, adresate la Strasbourg şi în altă parte.

Felicia NICHITA-TOMA