23 martie 2023
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

AR FI FOST O SĂRBĂTOARE A SUFLETULUI ROMÂNESC…(Ziua Românilor de Pretutindeni, sărbătorită la Cernăuţi)

28 mai 2019 р. | Categorie: Cernăuți

La 26 mai curent, la Cernăuţi s-a  desfăşurat conferinţa dedicată Zilei Românilor de Pretutindeni, sărbătoare organizată de Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale, Uniunea societăților românești pentru integrare europeană din Regiunea Cernăuți,  Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina" (UICRU), în parteneriat cu Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, cu susţinerea Consulatului General al României la Cernăuţi, sprijinită financiar de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni”, instituție aflată în subordonarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Desigur, ne-am fi dorit s-o marcăm cu tot neamul la un loc, într-o sală mare, dar n-am îndrăznit să încălcăm regulile organizatorilor. De aceea, cu toate că ni s-a telefonat seara, în ajunul manifestării şi ni s-a spus să venim doar o persoană, am considerat că despre Ziua Românilor de Pretutindeni, sărbătorită la Cernăuţi, urmează, chiar dacă nu sunt invitaţi, să afle toţi cititorii ziarului „Zorile Bucovinei”. Vorba lui Ion Botoş, preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”,: „un jurnalist trebuie să fie prezent la toate evenimentele”.

De altfel, încerc să fiu cât mai obiectivă. A fost o conferinţă desfăşurată în sala de protocol a restaurantului „Palazzo” din Cernăuți, desigur, foarte importantă, cu teme relevante, actuale, vizând istoria, cultura şi învăţământul în limba română, păstrarea şi conservarea identităţii, s-a opinat pentru învăţământul 100%, nu doar 20% (din clasa a 5-a, conform legislaţiei ucrainene) în limba maternă în şcolile minorităţilor naţionale, în cazul nostru, al românilor autohtoni, în limba română, moderată de Aurica Bojescu, secretara UICRU şi inaugurată cu rugăciunea „Tatăl nostru”, înălţată de copilaşii din Băhrineşti, raionul Hliboca, îndrumaţi de părintele paroh Constantin, de prelegerea ex-deputatului poporului Ion Popescu, preşedintele Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina", cu discursuri ale unor personalităţi nu mai puţin importante ca Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, însoţită de ministrul consilier Ionel Ivan, Marian Olaru, Institutul „Bucovina” al Academiei Române, Vasile Tărâţeanu, preşedintele Centrului Cultural „Eu. Hurmuzachi din Cernăuţi, Ion Botoş, preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, Eugen Tovarniţchi, directorul Liceului „Mihai Eminescu” din Carapciu, continuată cu un excepţional spectacol, susţinut de dăruita cu har cântăreaţă din Maramureşul istoric, Elena Botoş, de membrii ansamblului din comuna Mahala, raionul Noua Suliţă, care împreună cu primarul Elena Nandriş au înălţat Tricolorul cu un potpuriu de cântece patriotice, de eleve de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, care au recitat versuri din creaţia poetului jubiliar Mircea Lutic. „Bucovină, raiul meu”, cel mai mic artist, Dumitru Paulencu din Voloca, localitate pur românească, acompaniat la vioară de sora Maria, ne-a purtat prin fineţea plaiului de dor al Ţării de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare, iar Corala  Bisericii “Trei Ierarhi” din Ciudei. cu talentata ei solistă Diana Velea, ne-a picurat în suflete o lacrimă din cetina falnicilor Carpaţi cu semeția dacică.

Că România urmează să susţină mai substanţial comunităţile istorice numeroase de români din jurul Ţării, dar nu un român-doi din statele prospere din lume, a opinat Ion Botoş, Ziua Românilor de Pretutindeni încheindu-se la Cernăuţi cu pitoreştile dansuri ale înflăcăraţilor dansatori ai Ansamblului Etnofolcloric „Mugurel” din Pătrăuţii de Jos, conduşi de Larisa Chedic şi Natalia Balan, cu înmânări de diplome de excelenţă.

Am spicuit, navigând pe Internet, doare câteva din cele aproximativ 40 de comentarii ce au stârnit o polemică diversă privind celebrarea acestui important eveniment la Cernăuţi:

Dorin POPESCU, preşedintele Asociaţiei „Casa Mării Negre”, Constanţa, România: „Celebrăm astăzi Ziua Românilor de Pretutindeni, instituită prin Lege încă din 2007 (în perioada 2007-2014, această Zi s-a celebrat la 30 noiembrie, iar din 2015 - în ultima duminică a lunii mai). Eu celebrez astăzi Românii "de Pretutindeni" (în special Românii din comunitățile istorice) cu o emoție la fel de puternică, precum va fi fost cea a întâlnirii mele directe cu ei, la Cernăuți, în perioada 2007-2011 (perioada mandatului meu diplomatic de la Cernăuți). Le-am înțeles atunci năzuințele și suferințele, crucile pe care le duc. Le-am înțeles pentru totdeauna și nu mă sfiesc să spun că pentru mine Românii "de Pretutindeni", în special cei din comunitățile istorice românești, sunt cei mai valoroși Români din întreaga lume. Pentru că ei își ASUMĂ identitatea românească (în timp ce Românii din România o exprimă doar), pentru că ei poartă crucile și suferințele asumării acestei identități, pentru că ei apără această identitate, în țările lor "adoptive", în circumstanțe de care Bucureștiul și Românii din România adesea nu au habar.
Cine vrea să înțeleagă suferințele acestora poate merge, măcar o dată, la Fântâna Albă, acolo unde mulți dintre buneii lor au ales să moară pentru Țara pe care o iubeau, în numele identității de Român. Sunt pline Siberiile de oasele celor care și-au asumat, în spațiul ex-sovietic, identitatea de român. Au gemut pușcăriile sovietice de Români care și-au iubit Țara necondiționat.  Unchiul soției mele, Nicolae Garscan, învățător din nordul Basarabiei, a fost unul dintre miile de români care și-au martirizat destinul în numele acestei identități. Însă întreaga vecinătate a României, de la Cernăuți la Ismail, de la Boian la Babele, din Timoc la Vidin, din Herţa la Hreaţca, de la Chișinău la Căuşeni etc. este plină de oasele și crucile lor. Pământul acesta geme de martiri români.
Pentru urmașii acestora Ministerele noastre de resort, care au obligația constituțională de a-i sprijini, gestionează programe fără impact și relevanță, iar mulți dintre cei ce gestionează relația Statului Român cu ei sunt sinecuriști sau vânători de jilțuri călduțe.
Am făcut întotdeauna, pentru Românii din comunitățile istorice românești (în special pentru cei din regiunea Cernăuți), tot ce mi-a stat în putință, constituțional și legal, în calitate de diplomat român, pentru a-i sprijini - adesea sacrificând și riscând liniștea mea și a familiei mele. Gândul că le-am fost (și sunt, moral) aproape este unul dintre cele mai importante temeiuri de satisfacție și mândrie ale vieții mele.
Știu că astăzi se celebrează Ziua Românilor de Pretutindeni la Cernăuți și Ismail, precum și în alte locuri emblematice ale Romanității. Nu pot participa la festivitățile respective, dar îi asigur pe prietenii și co-naţionalii mei care le organizează că inima mea bate în continuare la fel de puternic (și) pentru ei. 
La mulți ani Românilor din comunitățile istorice românești! La mulți ani Românilor de Pretutindeni! Va mulțumesc că exprimaţi și apărați identitatea noastră națională dincolo de gardurile care ne separă...”.

Dumitru CAULEA, dirijorul Corului Regional “Dragoş Vodă”, preşedintele Societăţii “Armonia”, Cernăuţi, Ucraina: E o plăcere să privesc la un proiect reușit, cu poze multe, fețe întristate pentru problemele Neamului. Întrebarea este: reușit, pentru cine???
Pentru simpli români de rând, care în ziua de ieri erau pomeniți mai des, era o grijă pentru ei mai multă, promisiuni mai reale? 
Mă întreb: câți români din dulcea Bucovină au simțit ieri ziua lor, Ziua Românilor de Pretutindeni ????Au zâmbit în plus, au scos capul din umeri mai sus, au conștientizat că nu sunt singuri pe acest pământ, cu mândrie pentru Neam, Limbă, tradiție, port ...???
Un singur anunț într-un ziar de pe net, cu 3 zile înaintea evenimentului propriu zis - Atât! De parcă intenționat nu s-a făcut mare tam-tam din acest eveniment. Așa și este - intenționat. 
Cu o ingeniozitate de invidiat ieri s-a organizat o reuniune a organizației Uniunea Interregională "Comunitatea Românească din Ucraina", prin membrii săi - Uniunea societăţilor româneşti pentru integrare europeană din Regiunea Cernăuţi, Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale și Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia "Dacia"(a lipsit Asociaţia naţional-culturală a Românilor din regiunea Odesa, "Basarabia")
Au lipsit practic toți liderii  societăților din regiune - unii au înţeles ideea manifestării și au refuzat din start, alții au refuzat, căci cu mare nesimțire au fost invitați cu o seara înainte, iar alții - cu 4 ore (ei și-au făcut treaba invitând, nu contează în ce mod). În schimb, corect invitate au fost persoanele fidele Doamnei Madam Facebook și Domnului Ion Popescu (sigur, urmează alegeri parlamentare). Ingeniozitatea constă să faci o manifestare pentru propria Uniune (Uniunea Interregională "Comunitatea Românească din Ucraina"- (UICRU), pe banii statului Român, mascând adunarea prin Ziua Românilor de Pretutindeni! Frumos! Aplauze! 
Asociația ce face parte din UICRU - Asociaţia Naţional-Culturală a Românilor din regiunea Odesa, "Basarabia" președintele Anatol Popescu ne-a dat o lecţie cum trebuie petrecută ziua Românilor de Pretutindeni – cu depuneri de flori la eroii neamului, concert minunat cu intrare liberă.... Bravo ! Tot respectul! 
Iar pentru cei ce se consideră cu o inteligență ieșită din comun, vreau sa le spun - nu sunteți singurii care și gândesc…
Rușine !!!! Măcar în Ziua Românilor de Pretutindeni să uităm de propriile orgolii, beneficii politice, câștigarea de puncte în imagine și să venim cu gândul la Adevărații patrioţi – care sau dus și la cei vii - oameni simpli, dar atât de profund trăind viața de român adevărat”.
Trăiască Neamul !!!”.

Anatol POPESCU, preşedintele Asociaţiei „ Basarabia”, regiunea Odesa, Ucraina:” Nu am fost invitați, pe căile de comunicare ale UICRU, la Cernăuți. Sincer - nici nu aveam cum să ajungem, noi având manifestările de la Ismail. Dar: Asociația "Basarabia" se ocupă de evenimente cu impact local/zonal/regional, cum prevede și statutul organizației. O manifestare cu impact pan-ucrainean, sub egida UICRU, ar fi fost pe măsura pretențiilor/aparențelor acesteia.
Cert este că fără sprijinul Institutului "E.Hurmuzachi" de la București Ziua Românilor de Pretutindeni în Ucraina s-ar fi sărbătorit identic: deloc.

La mulți ani, fraților! Oricum eu personal nu mă simt "de pretutindeni", iar ziua noastră, în primul rând, este 1 Decembrie 1918!!!”

Cornelia SALVAN, România: Anatol Popescu! Tot respectul pentru opinia dumneavoastră. Mă înclin în fata domniei voastre, dar dezaprob total comentariile acide şi patriotism de faţadă.
Trăiască Românismul, trăiască romanii de pretutindeni.
Şi doar aşa pentru cultura generală a unora: pentru ca românii de pretutindeni să aibă o zi a lor,au luptat ani de-a rândul alături de Congresul Spiritualităţii Româneşti domnul Vasile Tărâţeanu, domnul Ioan Popescu, doamna Aurica Bojescu”.

Maria CALANCEA, România: Despre ce unire vorbim, când o mână de oameni e animată doar de egoism, individualitate și dorința bolnavă de a anihila public orice altă strădanie care aparține "altuia"? Ipocrizia cu "Doamne-ajută!" și "Trăiască neamul!" nu ține loc de strategie inteligentă și coerentă pentru concretizarea unor fapte și idei. Oare, dacă s-ar închide robinetul finanțărilor "MeRePe", câți așa-ziși luptători pozari ar mai comunica lumii despre flacăra arzătoare din inima lor?”.

Victor Creţu, Cernăuţi, Ucraina: Dmn. Caulea, la conferinţa ce a avut loc la 26 mai 2019, la Cernauti, au fost invitaţi mai mulţi preşedinţi de asociaţii şi membri de asociaţii, dacă n-au venit este pe conştiinţa lor. Evenimentul a avut o mare însemnătate, pentru ca s-a vorbit de istorie, cultură şi limbă”.

P.S. Ar fi fost minunat dacă de această Zi semnificativă, la Cernăuţi, se bucurau toţi românii, Ziua Românilor de Pretutindeni desfăşurându-se în aer liber la Muzeul de Arhitectură Populară, el fiind arendat în acest scop, fără restaurante, dar cu evoluarea talentelor noastre consacrate ce activează în Republica Moldova – Ioan Paulencu, născut la Voloca, Maria Iliuţ, originară din Crasna, precum şi cei din Bucureşti – Grigore Gherman, de loc din Ţinutul Herţa, Ilie Caraş, originar din s. Ropcea, raionul Storojineţ, etc. Cu toate că nici noi, românii din nordul istoric al Bucovinei, nu ne considerăm „români de pretutindeni”, ar fi fost o sărbătoare a SUFLETULUI ROMÂNESC…

Felicia NICHITA-TOMA

TREZEŞTE-TE, ROMÂNE !

N-am mai avea nimic de spus, 

Când calea noastră-i oarbă...
S-au stins din viață şi s-au dus
Români de-odinioară...

Erau deştepți,erau frumoşi,
Şi iubitori de Țară,
Cu bаrbă deasă,mustăcioși —
Români de-odinioară...

Inteligenți şi respectuoşi,
Aveau privirea clară,
În pălării şi cu baston —
Români de-odinioară...

Erau bărbați cu chip frumos —
Mândrie pentru Țară!
S-au stins din viață şi s-au dus —
Români de-odinioară...

Azi, cine-a mai rămas ca ei?!—
Neputincioşi în toate,
Ni-i Țara plină de mişei
Cu fețele mascate!

Îşi bate timpul joc de noi,
Şi visele-s deşarte.
Ni-i neamul plin de trădători
Cu fețele mascate!

Suntem preocupați de noi,
Şi mai puțin de Țară.
Şi nici uniți,precum erau
Români-odinioară...

Ne vindem la străini uşor
Cu munca în afară,
Înstrăinându-ne cu dor
De biata noastră Țară...

N-am mai avea nimic de spus,
Decât atât: U N I R E !
Poate-i destul cât am distrus!..
Trezeşte-te, române!!!

ION COJOCARU