16 septembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DIN BINECUVÂNTATA-I VEŞNICIE, IRACLIE PORUMBESCU A PRIMIT RECUNOŞTINŢA BOIANULUI

3 iunie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Niciodată n-aş fi crezut că e posibil într-un răstimp atât de scurt să se înfăptuiască un lucru nemaipomenit de mare. Dar am văzut minunea cu ochii proprii, în duminica de 2 iunie la Boian, în curtea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, întocmai ca în cele mai frumoase basme ale românilor, când în trei zile şi trei nopţi se întâmplă miracole cereşti. Cu puţin înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti, gospodarul Vasile Botă ne-a anunţat că şi-a pus în gând să realizeze visul moştenit de la regretatul profesor Vasile Bizovi: să înalţe în faţa Bisericii bustul lui Iraclie Porumbescu, ca semn de recunoştinţă preotului care a apărat sfântul locaş ctitorit de vornicul Ion Neculce şi credinţa ortodoxă a boincenilor. Avea deja de partea sa susţinerea primarului Gheorghe Demenciuc, acordul şi binecuvântarea părintelui Vasile, parohul Bisericii.

L-am văzut posedat de dorinţa fierbinte să înceapă cât mai repede lucrarea, profitând de norocul de a-l avea de nepot pe tânărul sculptor Cristian Botă. L-a tot grăbit pe băiat: „Cristi încolo, Cristi încoace, trezindu-l cu noaptea-n cap să meargă cu el după piatră în regiunea Ivano-Frankivsk, să caute imaginea cea mai potrivită a personalităţii lui Iraclie Porumbescu...”. De fapt, tânărul sculptor, care până acum i-a bucurat pe românii din Oprişeni cu primele sale creaţii – statuia lui Ştefan cel Mare şi bustul regretatului lor consătean, publicistul Dumitru Covalciuc, în satu-i natal nici nu trebuia mânat din urmă. Deşi face parte dintr-o generaţie care cunoaşte durerile neamului doar din cărţi şi de la bunici, Cristian a fost crescut vertical de părinţii Ion şi Rodica, de bunicii Dumitru şi Paraschiva, de tot neamul său cu inima doldora de dragoste pentru valorile româneşti. Unchiul şi nepotul, sunt una şi-o bucată, întregind pleiada bravilor bărbaţi ce fac cinste Boianului. Datorită lor, boincenii, primii şi unicii dintre români, i-au adus un omagiu atât de pios părintelui care a dăruit culturii româneşti un geniu al muzicii.

De obicei, asemenea lucrări durează destul timp. Se caută sponsori, se anunţă colecte, se adună bani de la donatori... Vasile Botă n-a mers pe această cale, toate cheltuielile fiind suportate de familia sa, plus munca gratuită a tânărului sculptor. Ştiu că n-a făcut-o de dragul laudelor şi că mai mult decât banii asemenea fapte necesită inimă curată, „unire în cuget şi simţiri”, cum scria celebrul Ciprian Porumbescu, fiul preotului readus, după 160 de ani de la părăsirea Boianului, în mijlocul enoriaşilor de astăzi ai Bisericii Adormirea Maicii Domnului. Vasile Botă s-a bucurat de unirea „în cuget şi simţiri” cu membrii familiei sale, cu nepotul Cristian, primarul Gheorghe Demenciuc, preotul Vasile Nicoriuc, deputaţii consiliului sătesc, care i-au aprobat şi încurajat lucrarea. 

După câteva săptămâni de zbucium şi emoţii răvăşitoare, a venit şi Duminica mare a dezvelirii şi sfinţirii bustului, văzut până acum doar în vis. Aşa cum e primit la bunii creştini, sărbătoarea a început cu slujba divină şi cu rugăciune. Părintele Vasile a slujit mai întâi la sfântul altar şi enoriaşii s-au închinat la icoane, cu sufletele înnobilate de lumina liturgică a Sfintei Mănăstiri Voroneţ, prin prezenţa preacuvioaselor stavrofora Irina Pântescu, proinstareţa, şi stavrofora Gabriela Platon, stareţa sfintei ctitorii a lui Ştefan cel Mare. Cântările coriştilor, dirijaţi de Elena Ignatiuc şi mâna ei dreaptă Angela Ilaş-Grosu, s-au contopit cu vocea cristalină a stareţei Gabriela. La slujba de dimineaţă, a respirat alături de boinceni şi Suceava, din cetatea de scaun a Sfântului Voievod fiind prezenţi dna Maria Olar, preşedinta fundaţiei „Leca Morariu”, împreună cu soţul Ion Olar, scriitoarea Doina Cernica, unificatoare a Bucovinei prin verbul măiestrit rotunjit şi demersurile culturale.

După împărtăşania copilaşilor ce-şi primeau cuminecătura cu lumânările aprinse în mânuţele firave, enoriaşii s-au reţinut în curtea Bisericii, unde părintele Vasile a săvârşit „slujba luminilor” – ritualul sfinţirii mici a apei. Ca lacrimile de bucurie ale Sfintei Născătoare din ceruri au căzut stropii aghesmei pe feţele luminate de aşteptarea unui miracol. Şi soarele le-a zâmbit în trei culori boincenilor din înalturi când cei doi nepoţei ai lui Vasile Botă, Sebastian şi Elizaveta, cu bunicul şi tânărul lor unchi Cristian, au dezvelit chipul preotului readus în mijlocul urmaşilor enoriaşilor de odinioară, pe care cucernicul Iraclie Porumbescu i-a îndreptat pe drumul dreptei credinţe.

Parohul de astăzi a evocat timpurile de restrişte şi rătăcire a sătenilor, când în cei doi ani de slujire la sfântul altar (1857-1859), Iraclie Prumbescu i-a salvat de convertirea la greco-catolicism, ajutându-i să nu-şi trădeze credinţa şi neamul, să rămână români demni, aşa cum ne-a menit Dumnezeu să fim pe acest pământ. Părintele Vasile n-a trecut peste faptul, ce străbate ca un reproş din veacuri, că vrednicul preot şi patriot român a fost nevoit să ceară superiorilor reîntoarcerea la huţulii din Şipote, din cauză că murea de foame la Boian. Sincer, fără înconjor, a recunoscut: „Trebuie să ne fie ruşine pentru aceasta”. Despre temeinicia celor doi ani de slujire a lui Iraclie Porumbescu la Boian, care au trasat destinul românesc al consătenilor săi, a vorbit primarul Gheorghe Demenciuc, de rând cu mulţumirile adresate gospodarului Vasile Botă, declarându-se mândru că sculptorul Cristian i-a fost elev. Cel spre care se îndreptau toate laudele, a mărturisit că mulţumirile le merită în aceeaşi măsură preotul şi primarul pentru că l-au susţinut, un cuvânt bun valorând mult când porneşti la drumul mare, iar visul plămădit de vreo 30 de ani, împreună cu profesorul Vasile Bizovi, astăzi e „Lucrarea lui Dumnezeu la Boian”. Întorcându-se la acei ani când ideile au fost semănate, iar acum au dat o frumoasă rodire, Nicolae Toma, redactorul-şef al ziarului „Zorile Bucovinei”, a lansat către primar propunerea să i se confere lui Vasile Botă titlul de cetăţean de onoare al Boianului, el însuşi fiind învrednicit cu câţiva ani înainte de această onoare din partea consătenilor.

Participând în acea zi şi la comemorarea martirilor români, victime ale deportărilor staliniste, la Herţa, ministrul-consilier Edmond Neagoe a împărtăşit alături de comunitatea românească din ţinut atât durerea, cât şi bucuria. Mesajul transmis de Consulul General al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, dl consul Edmond Neagoe l-a însoţit de propriile consideraţii pentru străduinţa boincenilor de a-şi cinsti înaintaşii. Consemnând momentul istoric pentru marele Boian, a revelat că a răsfoit monografia Boianului, scrisă de profesorul Vasile Bizovi şi îngrijită de Dumitru Covalciuc, găsind în paginile ei o suită de personalităţi, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, cu care ne mândrim, aşa cum ne mândrim cu celebrul fiu al preotului omagiat, compozitorul Ciprian Porumbescu, autorul imnurilor de proslăvire a neamului şi primei operete româneşti – „Crai nou”. Numele creatorului răscolitoarei „Balade” a fost readus şi de dna Maria Olar, care a dăruit comunităţii monografia lui Leca Morariu „Iraclie şi Ciprian Porumbescu”, menţionând că patronul fundaţiei conduse de dumneaei a înfiinţat la Suceava muzeul „Ciprian Porumbescu”. Peste puţin timp, conduşi de cercetătorul în istoria Cernăuţiului, Dragoş Olaru, oaspeţii suceveni aveau să trăiască momente de superbă bucurie, amestecată cu durerea pierderii, în faţa casei nr. 46 de pe strada Karmeliuk, unde a locuit reputatul bucovinean Leca Morariu.

„Parcă ne-ar vorbi, parcă ar ţine o predică” – această apreciere a stareţei dr. Gabriela Platon este nota maximă dată tânărului sculptor. În cinstea scriitorului, culegătorului de folclor care a fost Iraclie Porumbescu, numit şi „Creangă al Bucovinei”, a parcurs la vârsta-i venerabilă de 86 de ani drumul spre Boian prima stareţă a Voroneţului, stavrofora Irina Pântescu, dăruindu-le copilaşilor prezenţi la liturghie, dar şi părinţilor, şi bunicilor cu micuţi ce-i aşteaptă acasă, cartea memoriei sale – „Poeziile măicuţei”. Din fenomenala-i memorie i s-a revărsat – „Dreptatea lupului”, o fabulă foarte actuală pentru condiţia românilor noştri, cu morala bine înţeleasă. Maica Irina a rostit un cuvânt de preamărire pentru oamenii Boianului, unicii din întreaga românitate care şi-au amintit şi i-au adus acest gest de recunoştinţă preotului Iraclie Porumbescu, spre sfârşitul vieţii egumen la Mănăstirea Putna. Despre legătura de destin cu tatăl lui Ciprian Porumbescu a mărturisit stareţa Gabriela Platon. Rugăciunea „Tatăl nostru”, pe melodia compozitorului, cântată de monahia Onufria de la Văratic, a readus-o la Dumnezeu, i-a deschis cerul şi drumul spre viaţa de mănăstire.

N-a ajuns să se bucure Vasile Bizovi, dar a suspinat cu fiorul fericirii jumătatea sufletului regretatului dispărut – temerara luptătoare pentru dreptatea noastră, doamna Eleonora Bizovi. Vorbind şi despre alţi vrednici părinţi duhovniceşti care au păstorit în cei 181 de ani de când a fost sfinţită Biserica din Boian, dumneaei a amintit de Gheorghe Volcinschi, paroh în momente de cumpănă de până şi după primul război mondial, precum şi de neuitatul Boris Ţapu, apărător al sfântului locaş în perioada postbelică de oribilă prigonire a credinţei. Susţinând ideea lansată de jurnalistul Nicolae Toma, dna Eleonora a confirmat că Vasile Botă îşi merită titlul de cetăţean de onoare al satului şi datorită eforturilor de a renova biserica de la Arboreni, precum şi altor fapte creştineşti, una din care: „A plantat cireşi de-a lungul drumului din care se îndulcesc toţi sătenii”. Cât de largă-i este dărnicia s-au convins şi oaspeţii, invitaţi la agapa ce-a finalizat sărbătoarea de duminică.

De aceeaşi vârstă cu maica proinstareţă de la Voroneţ, dna Eleonora i se aseamănă mai ales în privinţa memoriei. Relatând detalii din viaţa personalităţii comemorate, a nuanţat că Iraclie Porumbescu a iubit muzica, florile şi copiii. La sărbătoarea dezvelirii bustului său, cinstitul preot a avut şi flori, şi muzică duhovnicească (de la maica Gabriela), şi copilaşi evlavioşi în preajmă. Boincenii n-au pentru ce trage cu obrazul, adică să le fie ruşine pentru slăbiciunile dintr-un trecut îndepărtat, atâta timp cât sunt printre ei români care înveşnicesc urmele înaintaşilor. Principalul este să nu ne fie ruşine pentru faptele noastre de astăzi. Le-am adresat din toată inima consătenilor mei aceste cuvinte, fiindu-i recunoscătoare lui Vasile Botă pentru prilejul de a-mi scoate în faţă nepoţica, dornică de a recita o poezie din creaţia lui Iraclie Porumbescu, şi a o aduce în sfântul locaş în care s-au cununat părinţii mei, s-au rugat pentru viitorul meu şi mântuirea lor, locul sfânt de unde, de prea timpuriu, i-am petrecut pe ultimul drum.

Maria TOACĂ

Fotografii: "Zorile Bucovinei"