18 septembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA „ZORILE BUCOVINEI”, CU DRAGOSTE ŞI CREDINŢĂ SLUJIM STĂPÂNEI NOASTRE – LIMBII ROMÂNE

1 septembrie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Luându-l de însoţitor în căutarea adevărurilor pe protectorul nostru spiritual Mihai Eminescu, de la care ştim că „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”, putem spune fără pic de îndoială că ne-a fericit Dumnezeu cu cea mai demnă şi frumoasă slujire. Lucrăm cu nemărginită dragoste în cuvânt şi pentru Măria Sa Cuvântul, nu acceptăm restricţii, nu admitem nici un compromis în calitatea de ziarişti-slujitori ai limbii române. Este crezul nostru preluat de la predecesorii care au păstrat-o, au apărat-o, ca pe cea mai de preţ comoară, sub stăpânirea austriacă în Bucovina, punându-şi la bătaie prosperitatea materială, jertfind din averi şi propria lor bunăstare pentru ziare şi reviste în limba română, deschiderea de şcoli şi instituţii culturale în serviciul românilor.

Ne bucurăm de prieteni bogaţi cu duhul

Astăzi trăim alte timpuri, când bogăţia materială nu se potriveşte cu cea spirituală, dar ne bucurăm că „Zorile Bucovinei” are devotaţi prieteni, bogaţi cu duhul, care ne onorează cu prezenţa, cu harurile lor sufleteşti la sărbătorile organizate de mini-colectivul de ziarişti, condus de redactorul-şef Nicolae Toma, preşedinte al Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi.

Pentru Ea – Limba Română – „la Putna clopot bate”, undulează „văi cu spic de aur pline”, cum a scris poetul Grigore Vieru şi cântă atât de sensibil „Fetele din Bucovina” conduse de Luminiţa Demianic, pentru Ea ne strângem de câţiva ani la rând „la o masă a onoarei” la „Zorile Bucovinei”, după cum a relevat distinsul literat Mircea Lutic, colegul şi îndrumătorul nostru în dăltuirea măiestrită a cuvântului. Gazda şi moderatorul evenimentului, Nicolae Toma, a evidenţiat că ne onorăm această datorie, continuându-ne rolul de iniţiatori ai sărbătoririi Limbii Române împreună cu tot neamul românesc, adică la 31 august, Ziua oficializată în România, când pretutindeni unde există respiraţie românească se aduc omagii maternei noastre. Dar mai întâi a anunţat un moment de reculegere pentru de curând dispărutul dintre noi, Octavian Bivolaru, cel care a condus Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina, fiind nelipsit la toate manifestările organizate de „Zorile Bucovinei” şi Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi. La propunerea dlui Mircea Lutic am păstrat minutul de pioasă tăcere şi pentru regretatul profesor de limba română Gheorghe Micailu din Ciudei. Pe aceeaşi undă a tristeţii pentru irecuperabile pierderi suferite de elita intelectualităţii române din nordul Bucovinei ne-a readus şi dna Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, care, referindu-se la aniversarea a 30-a a Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, i-a evocat pe preşedintele fondator, savantul şi poetul Grigore Bostan, preşedintele de onoare, scriitorul Vasile Leviţchi, precum şi alte personalităţi ce ne veghează din cerul eternităţii.

Umbra lacrimii pentru cei care ne-au lăsat un drum de lumină a fost îndepărtată de „Valsul limbii române” – cântec în premieră dăruit de binecunoscuta interpretă, profesoara de la Liceul de Arte din Cernăuţi, Maria Dovghei. 

Nu e prima dată când prietena şi îndrăgita noastră interpretă îşi lansează noile numere artistice la sărbătorile de la „Zorile Bucovinei”. Acum ne-a bucurat cu o inspirată creaţie în colaborare cu un tânăr poet, cunoscut mai întâi în reţeaua de socializare, pe Facebook. De fapt, Vladimir Robu din Buda Mare, căci despre el e vorba, este proaspăt absolvent al Facultăţii de Geografie, profesor la şcoala din satul natal. Prinzând curaj după ce şi-a auzit cântate versurile, ne-a mărturisit că are încercări poetice din copilărie, însă abia acum a cutezat să le citească în public, dând glas uneia din poeziile consacrate graiului matern şi încredinţându-ne-o spre publicare.

Judecam mai sus despre bogăţia materială şi cea a duhului. Nu ştiu ce avuţie materială a adunat la anii săi tânărul muzicant, născut la Mahala, acordeonist de elită, Gheorghe Gostiuc. Însă avere spirituală are cu vârf şi îndesat, etalând-o la sărbătoarea noastră. Pe cont propriu şi-a adus la Cernăuţi mai mult de zece tineri instrumentişti ai popularei orchestre „Mărţişor” din Voloca, pe care o dirijează cu aleasă vocaţie. Înnobilat cu modestie, dirijorul n-a vorbit despre succesele colectivului său, dar despre laurii culeşi (trofee, premii la diverse festivaluri) a amintit rapsodul Nicolae Mintencu, el însuşi prezentându-se cu cântecul, cu cele „trei cuvinte de aur” – mama, graiul şi neamul – ca în floarea tinereţii, deşi ne-a „speriat” că va cânta pentru vârsta a treia. Cu mândrie şi-a admirat elevii viorişti, care fac parte din orchestră, şi profesoara Şcolii de Muzică din Voloca, Luminiţa Demianic, conducătoarea ansamblului „Fetele din Bucovina”. Cea mai firavă, mai mică din respectiva orchestră, dar impresionant de virtuoasă, Patricia Ivaneţ, ne-a fascinat cu trilurile naiului. Ferice de părinţii care au o asemenea fiică, laudă străduinţei lor de a-i stimula desăvârşirea talentului! De fapt, toţi unul ca unul – vioriştii (Erica Penteleiciuc, Elena Glopina, Maria Paulencu, Anastasia Golovaci, Vladislav-Ilie Bodnar), trompetiştii Fabian Ştefureac şi Marius Ursuleac, acordeonistul Maxim Paulencu – armonizează sufletul orchestrei. Reverenţele noastre respectuoase se îndreaptă către adjuncta directorului SM Voloca, dna Maria Onofreiciuc, care ne aduce de fiecare dată florilegiul de tinere talente cultivate în această prosperă şcoală, adevărată pepinieră de artişti, printre care şi propria-i fiică, Andrea-Sofia, care a intensificat dialogul lirico-artistic cu versurile eminesciene „La Bucovina”.

Şi dacă tot am ajuns la solemnul nume Sofia, nu putem să n-o aplaudăm (pentru a câta oară!) pe cântăreaţa şi poeta căreia neîncetat îi cântă cucul, iar sufletu-i sălăşluieşte mereu în regatul primăverii – Sofia Roşca de la Marşineţ. Fără cea mai frumoasă avere a sufletului, care-i este limba română, doamna Sofia a mărturisit melancolic că s-ar simţi ca un prunc fără de mamă. Semnificativ că chiar în acea zi a Limbii Române a fost botezată nepoţica ei Iulia, la care se grăbea fericita bunicuţă. Să-i fie sănătoasă şi să crească fericită în leagănul de noroc al sărbătorii! Aceeaşi urare o avem pentru toţi copiii noştri, născuţi în orice zi a anului: să crească şi să se bucure de vorba românească, de „scrisul latin, venit din stele”, aşa cum ne-au îndulcit inimile cântarea „Fetelor din Bucovina”, cu versurile lui Grigore Vieru „Răsai”. Şi ne-am mai dori să dispară tristeţea, să nu ne mai plângă inimile după Bucovina, jelită în cântecul lor „Leano”. Fericiţi am fi să reapară Bucovina aşa cum a văzut-o Vasile Alecsandri „o veselă grădină”, de care ne-a amintit recitalul Veronicăi Andrieş, deja elevă la şcoala primară a Gimnaziului „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi, iar frăţiorul ei Teodor, până va învăţa poezii în grupa românească din noua grădiniţă se lasă „instruit” de bunica Veronica Hriţcu din Ceahor (lector universitar cu bogată experienţă), care ţine minte poezii româneşti ce-o învăţa mama sa în copilărie. Sperăm că nu-şi va uita debutul artistic la „Zorile Bucovinei”, dna Natalia - Camelia Proţiuc, cu melodia „În limba ta”, pe versuri de Grigore Vieru (aranjator Vladimir Cernov). Îi dorim să-i fie de bun augur, să i se împlinească aspiraţiile, precum şi cuvintele adresate nouă: „Să ne întâlnim încă mulţi ani înainte”.

La „Zorile Bucovinei”, ca la o şcoală a limbii române

Emoţiile deosebite ce ne vibrau în suflete, precum şi motive ce ne fac mândri că suntem sub oblăduirea limbii române au fost exprimate de ministrul consilier Edmond Neagoe – prin transmiterea mesajului Consulului General al României la Cernăuţi, dna Irina-Loredana Stănculescu, dar şi propriei sale consideraţii pentru „zorişti”. Invitaţia gazdelor, onoarea de a se afla în casa limbii române a „Zorilor Bucovinei”, i-au oferit prilejul să se revadă cu oameni deveniţi apropiaţi prin activitatea lor pe tărâmul promovării valorilor naţionale. Cu aleasă atenţie, domnul diplomat i-a numit aproape pe toţi (vrednici români din Voloca, Boian, Băhrineşti, Iordăneşti, raioanele Noua Suliţă, Storojineţ, dna Alexandra Jar din Mihoreni...), menţionând prezenţa majorităţii localităţilor româneşti din regiune. Bucuros a fost să-l întâlnească pe dl Teofil Rendiuc, gătit într-o admirabilă cămaşă brodată în stil naţional, care, la rândul său, a evocat misiunea sa diplomatică la Chişinău, amintind şi de contribuţia-i la organizarea primelor sărbători ale limbii române, cu public numeros în Teatrul de Vară din grădina publică. Referindu-se la mesajul de felicitare al preşedintelui Academiei Române, Aurel Ioan Pop, dl Edmond Neagoe a punctat motivele de mândrie pentru limba română, care, potrivit criteriilor de apreciere de către savanţi străini, este clasată printre primele 15-20 limbi ale lumii. Pentru românii cernăuţeni principalul motiv de mândrie este că pe străzile străvechii urbe a păşit Demiurgul Limbii Române – Mihai Eminescu, poetul care prin întreaga creaţie şi-a purtat dragostea şi pasiunea pentru Bucovina.

Când vorbim despre Bucovina avem cu toţii în suflet şi în glas o părticică din dragostea lui Eminescu. Am simţit-o în cuvintele oaspetelui din Suceava Ciprian Bojescu (născut la Iordăneşti), care a venit cu dar de carte – o culegere consacrată regretatului nostru coleg Dumitru Covalciuc. Cu un nou „zbor de metafore” adunate în proaspătul volum „O sută şi una de poezii”, editat de Academia Română, a onorat sărbătoarea Limbii Române cel mai exigent veghetor al purităţii ei, deţinătorul prestigiosului premiu „Mihai Eminescu”, Mircea Lutic. Poezia „Pliviţi răsadul limbii, prieteni”, scrisă încă în 1967 e ca un document doveditor că lucrarea sa ziditoare întru cuvânt începe din prourul vieţii.

Cred că nu voi greşi afirmând că volumul „Drama românilor din regiunea Cernăuţi”, al doilea din colecţia „Destin bucovinean”, apărut sub egida Mănăstirii Putna şi coordonat de dna Alexandrina Cernov, se datorează şi „Zorilor Bucovinei”. E un fapt menţionat de însăşi alcătuitoarea culegerii, care consultând colecţiile ziarului nostru a conturat istoria de 30 de ani a Societăţii „Mihai Eminescu”. Doar un aliniat citat dintr-un articol semnat de preşedintele fondator Grigore Bostan ilustrează cât de important a fost ziarul, îndeplinindu-şi cu cinste menirea de fidel cronicar al deşteptării naţionale. Acest aspect l-a nuanţat cu sinceritate profesorul universitar, dr. doc. Lora Bostan, menţionând că „ venim la „Zorile Bucovinei” ca la o şcoală a limbii române, în acest sediu s-a lucrat şi se lucrează în cuvânt şi asupra cuvântului”. Rememorând cu ochi înrouraţi numele distinsului ei soţ, a mărturisit că Grigore Bostan „nopţi întregi se gândea că începem un lucru frumos, revenim la esenţa noastră...”. Continuându-i cauza, dna profesor a recunoscut că „avem câştiguri, dar şi pierderi, avem bucurii, dar şi multă tristeţe”.

De durere şi tristeţe se preocupă în mod special cercetătorul trecutului tragic Petru Grior, preşedintele Centrului de cercetări istorice şi culturale, care a editat câteva volume, dar publică şi în paginile „Zorilor Bucovinei” secvenţe din epopeea suferinţelor românilor din ţinutul nostru. Ca un fir roşu, prin toate luările de cuvânt, dar mai ales în intervenţia dlui Octavian Voronca, au trecut durerile şi problemele cu care ne confruntăm în apărarea dreptului la limba noastră maternă – în învăţământ, viaţa publică... Preşedinta Asociaţiei Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina, dna Lilia Govornean, a dezvăluit că lucrează asupra rezolvării acestor probleme arzătoare, având la activ 20 de manuale de limba şi literatura română pentru clasele V-XI.

Cititorul acestor rânduri poate rămânea cu impresia că prea puţin am acordat atenţie problemelor cu care ne confruntăm zilnic, că ne dedăm şi noi festivismului. Totodată, un cititor atent ştie şi vede că durerile, problemele sunt nelipsite în paginile ziarului. La această sărbătoare lacrima limbii române s-a petrificat, aşa ca în cântecul final al Mariei Dovghei, prins în zbor de „Fetele din Bucovina”. Vocile lor unite ne-au întărit în credinţa că şi pâinea, şi piatra, rele sau bune, sunt ale noastre. Dar numai cu lacrima n-o să obţinem izbânzile dorite.

Maria TOACĂ

Fotografii „Zorile Bucovinei”