31 martie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CA SĂ RĂMÂNEM STĂPÂNI PE MOŞIA NOASTRĂ

16 septembrie 2019 р. | Categorie: Golgota neamului


HREAŢCA HERŢEI – LOCUL UNDE ÎNGERII PLÂNG, IAR PIATRA VORBEŞTE PENTRU POSTERITATE

„Nu trebuie să-i plângem pe eroi, ci să-i lăudăm în cântece pentru ca slava numelor lor să trăiască în legende” (Regina Maria)

Urmează să dezvăluim tot adevărul ca urmaşii urmaşilor noştri să ştie cum au murit eroii pentru Neam şi Ţară, dar nu să stăm doar şi să le plângem de milă, căci astfel nu le reîntoarcem nici numele, nici slava. Dureri avem, multe persistă şi în prezent, trebuie să facem lumină în amarul trecutului, să ne cinstim cum se cuvine eroii răstigniţi pe crucea suferinţelor Neamului în „Siberii fără de sfârşit”, în stepele pustii ale Kazahstanului, în lagărele muncii, foametei şi morţii de pe ţărmurile lacului Onega, masacraţi la Lunca şi Fântâna Albă, doar pentru singura vină că îşi iubeau şi preţuiau Patria spre care îşi îndreptau speranţa.

Cu vibrante cântări duhovniceşti, cu „Tatăl nostru”, mirul evlaviei înălţându-se cu cel al tămâii spre icoana sufletului, menţinând cu dragoste continuitatea credinţei, cu dragoste faţă de cele sfinte ale neamului, sub oblăduirea protectoare a Sfinţilor Arhanghel Mihail şi Gavriil, cu binecuvântarea cucernicului paroh Constantin Petro, gospodari din româneasca vatră Hreaţca, raionul Herţa, în duminica premergătoare Înălţării Sfintei Cruci, s-au rugat şi au aprins o lumânare în memoria martirilor căzuţi pe câmpul de luptă, dar şi a celor deportaţi şi dispăruţi fără vină în timpul dictaturii staliniste, liturghia fiind oficiată de un sobor de şase feţe bisericeşti – părintele Pavel Dumitru, protopop de Herţa, protoiereii Constantin Petro, Ioan Carauşu, Vasile Tululiuc, Ioan Petro, Artemie Chibac – la monumentul simbol al eroilor satului,înălţat şi prin osârdia dl Ilie Popescu, preşedintele Societăţii Regionale „Golgota”, locul unde s-a contopit legământul cu veşnicia, sfinţind placa comemorativă în nemurirea martirilor, instalată  prin aportul savantului.

Înălţătoare de suflet, momentele de reculegere la crucea-simbol din curtea bisericii locale din Hreaţca ce poartă însemnele durerii şi le ţine vie localnicilor credinţa,  pe care, graţie preşedintelui „Golgotei” Ilie Popescu, a fost instalată o placă comemorativă în memoria jertfelor deportate de regimul totalitar sovietic, au continuat cu cuvântul preoţesc al protopopului de Herţa Pavel Dumitru, bunelul căruia a fost dus cu forţa la munci silnice la Onega, fiindcă a fost ştiutor de carte, dascăl la biserică: „Ne-am adunat să-i pomenim în rugăciuni pe acei care au pătimit mult, au fost deportaţi, au sfârşit în chinurile foametei în lagărele morţii de pe ţărmurile lacului Onega, dar cu multă răbdare au suportat  calvarul. Suntem un popor modest, bun, creştin şi răbdător. Avem o istorie bogată, dar zbuciumată, avem cu ce ne mândri. Toţi cei care au căutat să ne ocupe au avut un singur scop: să distrugă frumoasele noastre sate  româneşti, să nu mai fie acest popor, dar n-au putut s-o facă. Să rămânem mai departe iubitori de Credinţă, Biserică, Neam şi Limbă, pe care ni le-a lăsat Dumnezeu, să le păstrăm cu sfinţenie şi în această credinţă să murim. Cât trăim să-i pomenim ca să ştie toată lumea că avem un neam, o credinţă, o istorie pe care n-au putut nimeni să le distrugă”.

Un cuvânt de mulţumire consătenilor pentru că păstrează vie memoria eroilor care au murit pe front, deportaţi în neagră străinătate, fără morminte şi lumânări la căpătâi, dar şi diplomatului român Edmond Neagoe, preşedintelui Ilie Popescu, cucernicilor părinţi pentru înălţătorul serviciu divin, a avut şi dna Emilia Matei, primarul satului.

Impresionat de pitorescul comunei Hreaţca, „un sat situat pe meleagurile de baladă ale Herţei”, remarcând activitatea neobosită a preşedintelui Ilie Popescu, diplomatul român Edmond Neagoe, ministru consilier la Consulatul General al României la Cernăuţi, a depus un superb coş cu flori tricolore la monumentul martirilor neamului românesc, adresând un cuvânt de mulţumire şi din partea Excelenţei Sale, dnei Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, conştientizând că cinstirea martirilor neamului este un moment de pioasă rugăciune, de valorificare a trecutului, prezentului şi viitorului nostru.  Iar slujba divină, înălţată spre ceruri, într-o zi cu semnificaţii deosebite,  are mare putere pentru acei care nu din vina lor au plecat în veşnicie – părinţii, buneii, străbuneii noştri, care prin jertfa lor au ajuns la sfânta dreptate: „Faptul că a-ţi ridicat acest monument şi-i pomeniţi pe eroi are mare însemnătate pentru ei, cei care  au fost şi sunt. Dreptatea de care au fost lipsiţi a fost făcută aici, pe pământ. Ei sunt partea noastră de cer, de mântuire”.

Urmaşi ai unui neam răstignit de imperii, în suferinţă, în durere şi-n bucurie, românii au nevoie de un copac, la umbra căruia să-şi modeleze devenirea. La umbra unui asemenea arbore viguros precum e savantul Ilie Popescu, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din regiunea Cernăuţi, dăruit cu forţa magică de a regenera memoria urmaşilor, speranţa se transformă în astru luminos, cu harul de a face lumină în durerea trecutului, deschizând orizonturi pentru sufletul de mâine. Deci, Mâine este Altarul Neamului, ieri – Jertfa, astăzi – Amintirea. Or, prin jertfa martirilor se înalţă azi Neamul. De altfel, cunoscând pe viu drumul spinos al Golgotei neamului românesc, dl Ilie Popescu este dintre acei care nu numai că îşi trăiesc cu sufletul amarul şi durerile trecutului, ci fac ca vălul cenuşiu al uitării să nu şteargă amintirea celor dragi şi scumpi care au fost şi sunt, victimizaţi în anii de teroare comunistă, care au rămas să trăiască în amintirea noastră, precum vii sunt de-a pururi în inimile urmaşilor, care s-au sacrificat pentru idealurile naţionale, fără jertfa supremă a cărora astăzi n-am fi putut să ne păstrăm Limba română, credinţa, să dăinuim pe aceste meleaguri străbune.

O dramă personală a dl Ilie Popescu aduce o parte de adevăr pentru cerul nostru de sfinţi.

Evocând momentul cutremurător al deportării familiei sale – a mamei cu cei 8 copii, preşedintele Societăţii „Golgota” a accentuat că toate tragediile neamului nostru îşi au începutul din ziua de 28 iunie 1940, când nordul istoric al Bucovinei a fost „eliberat” de călăii sovietici, mărturisind că ceea ce nu te omoară, te întăreşte. A supravieţuit calvarului deportărilor, foametei, ajungând la 80 de ani să facă istoria neamului nu doar „cu pana, dar şi în piatră”: „Invazia comunistă venită de la răsărit a fost cel mai puternic cutremur ce a zguduit suflarea românească, eliberându-ne de pământ, de ce am avut mai de preţ, iar legile lor draconice i-au impus pe români să-şi lase căsuţele plângând şi să-şi îndrepte cugetul şi paşii spre Ţara de origini – România. Or, masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă sunt doar câteva din tragediile Neamului”.

Spre Patria-mamă, unde românii înstrăinaţi de Ţară îşi vedeau salvarea şi eliberarea, a pornit şi tatăl dlui Ilie Popescu, în consecinţă cei rămaşi la vatră – soţia şi cei 8 copii, dl prof. având doar 6 anişori, au fost deportaţi în stepele pustii ale Kazahstanului, unde au îndurat foame, lipsuri şi nevoi. „Se cutremura cerul de durerea copiilor înfometaţi, care aşteptau măcar o fărâmă de pâine, când mamele cu mâinile întinse spre cer se rugau. S-a organizat foamea, copiii trebuiau omorâţi, stârpiţi, căci dacă doreşti să scapi de-o naţiune, omoară copiii. Oamenii vârstnici poate aveau careva păcate, dar ce vină aveau copiii?”.

Evocând paginile negre ale zbuciumatei noastre istorii, preotul protoiereu Constantin a adresat mulţumiri primarului, care a fost şi este întotdeauna alături, cu o mână de ajutor, de problemele bisericii, dlui Ilie Popescu, graţie căruia, în înălţătoarea zi şi-au amintit de martirii satului.

Au adus din plin prinosul la masa parastasului de pomenire preotul paroh Constantin şi dna Larisa Miron, directoarea şcolii locale, profesoară de română, care a pregătit bucatele alese şi delicioase.

Deşi a fost un moment de evocare a trecutului, evenimentul comemorativ ţine mai mult de viitor. Să nu-i uităm pe acei care şi-au pus viaţa pe altarul Neamului, să nu uităm că ceea ce este sfânt se păstrează prin sacrificiu.

Cu pana sa încărcată de culoare şi de fior patriotic, Alexandru Vlahuţă scria: „Vijelii cumplite au trecut peste noi. La toate acestea am ţinut piept şi nu ne-am dat, ş-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt. Şi-am rămas stăpâni pe moşia noastră. Ştie numai bunul Dumnezeu cu cât sânge ne-am plătit noi pământul acesta, scump tuturor românilor, scump pentru frumuseţile şi bogăţiile lui…”. Avem nevoie de multă demnitate pentru a ne apăra Limba, credinţa românească pentru care s-au jertfit eroii neamului, ca să rămânem „stăpâni pe moşia noastră”.

Felicia NICHITA-TOMA