06 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

NE MAI ÎNTREBĂM: „DE CE ?”

3 septembrie 2013 р. | Categorie: Limba noastră cea română

„Vai de cel care se odihneşte la umbra

copacului sădit de strămoşul altuia”

Nichita Stănescu

Organizată şi moderată de Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii „Mihai „Eminescu”, şi scriitoarea  suceveană Doina Cernica, Conferinţa „Limba Română – azi”, la care se intenţiona elaborarea proiectului de rezoluţie pentru Sărbătoarea Naţională „Limba Noastră cea Română”, s-a axat mai mult pe „RESPIRĂRI”. PRELUDIU  LA  LIMBA  NOASTRĂ  CEA  ROMÂNĂ”, căci, invitaţii de a-şi exprima opiniile au fost foarte puţini la număr.

Printre puţinele asociaţii, care au înaintat diverse propuneri, la iniţiativa preşedintelui Vasile Bâcu, pentru elaborarea  proiectului de rezoluţie la  sărbătoarea noastră naţională de suflet „Limba Noastră cea Română, s-au numărat Fundaţia de Binefacere „Casa Limbii Române” şi Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi.

Propuneri ale Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi pentru a fi puse la vot participanţilor la Sărbătoarea „Limba Noastră cea Română”:

1. În scopul implementării Legii Ucrainei „Cu privire la principiile politicii de stat în domeniul limbilor”, participanţii la Sărbătoarea „Limba Noastră cea Română”, societăţile naţional-culturale româneşti din ţinut, să se adreseze către fracţiunea majoritară din Consiliul Regional şi cele raionale Hliboca, Storojineţ şi Noua Suliţă, din consiliile de orăşel şi săteşti, cu propunerea ca la sesiunile următoare, prin intermediul deputaţilor români, Limbii Române să i se acorde statutul de limbă regională  în localităţile în care 10% şi mai mult o constituie românii.

2. A se adresa conducerii DMAI  a Ucrainei în regiunea Cernăuţi cu rugămintea de a face lumină şi de a publica în presa din ţinut rezultatele cercetărilor vandalizării bustului lui Mihai Eminescu din centrul raional Hliboca, conform cărora crima săvârşită a fost calificată ca fiind doar „un act banal de huliganism”, numele vandalilor şi ce pedeapsă vor primi vinovaţii. Publicarea în presă a rezultatelor anchetei va fi de învăţătură pentru alţi răufăcători, ca asemenea cazuri criminale să nu se mai repete.

Ziua de 31 august a fost declarată „Ziua Limbii Române”. Dna Denisa Gabor, viceconsul la misiunea diplomatică română la Cernăuţi, a dat citire mesajului de felicitare, cu ocazia acestei sărbători de suflet, adresat spiritualităţii româneşti din ţinut de dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi.

Cu evlavie şi dragoste în suflet pentru limba română, maica Elena Simionovici, autoarea celor mai valoroase cărţi, consacrate  sclipitoarei ctitorii voievodale, Mănăstirii Voroneţ, înălţate din porunca „Apărătorului creştinătăţii” – lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi-a ales ca temă, referitoare la Măria Sa, Cuvântul,  „Fascinaţia cuvântului rostit în limba maternă”, subtilizând importanţa cuvântului, care e o punte între veacuri dintre generaţiile ce s-au perindat. Monahia s-a destăinuit că, în răgazul dintre slujbele divine, şi-a transpus frumoasele gânduri despre mama sa, despre ochii ei albaştri şi azurul de Voroneţ,  într-un volum întitulat „Mireasmă pe albastru”. Or, după cum a sensibilizat, „nici o mireasmă în lume nu e mai blândă, mai caldă şi alintătoare decât ochii mamei, care avea ochii albaştri ca cerul Bucovinei voastre şi ca cerul Bucovinei noastre”.

Prelegerea susţinută de maica Gabriela Platon – „Sfinţii Părinţi şi înţelepţii antici în pictura exterioară a Bisericii Sfintei Mănăstiri Voroneţ” –  ne-a transferat spiritual în oaza de farmec şi miracol a frescelor somptuosului locaş medieval. Or, ambele măicuţe-scriitoare sunt demne reprezentante ale obştii Mănăstirii Voroneţ, laureate ale Premiului Eminescu „Teiul de Aur”.

După cum a specificat dna Doina Cernica, manifestarea de sâmbăta precedentă nu întâmplător a fost întitulată „Respirări”, ci după un titlu al poetului român Nichita Stănescu.

 Prezent la mai toate manifestările noastre culturale, Mircea Irimescu a venit de data aceasta la Cernăuţi nu doar în calitate de preşedinte al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, ci şi în ipostaza de autor al unei valoroase cărţi – „Societatea  pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (1862-2012) la 150 de ani”, lansarea căreia s-a desfăşurat sub bagheta criticului literar Ştefan Hostiuc, care a apreciat, pe un ton major, meritele autorului, inginer de profesie, care prin rezultatele palpabile, s-a dedicat cu trup şi suflet culturii. A fost primul care a scris o carte sub auspiciile respectivei societăţi ce creează o imagine reală a vieţii comunităţii româneşti din Bucovina în timpul dominaţiei austriece. „Cartea e o sursă foarte semnificativă, extrem de valoroasă, a istoricului acestei asociaţii, monografia e structurată în două părţi – e o trecere cronologică în revistă a evenimentelor ce ţin de viaţa respectivei Societăţii şi realizările ei”, a accentuat istoricul literar..

Istoria zbuciumată a acestui pământ înstrăinat de Ţară, cu rănile ce încă sângerează, n-a lăsat pe nimeni indiferent. A  trăit pregnant, dominat de acest sentiment, şi autorul cărţii, Mircea Irimescu, sentiment major ce i-a marcat lucrarea, recunoscând că volumul al II-lea, ”într-un fel, este un parastas, sunt trecuţi oameni care au trăit drame esenţiale. Tragediile n-au lăsat aproape pe nimeni neatins. Oameni simpli, care nu cunoşteau carte, şi profesori, alături de elita bucovineană, se pot vedea din perspectiva unei organizaţii ce i-a unit pentru neam, limbă, pentru demnitate naţională”.

Dnul profesor Ilie Luceac le-a oferit monahilor câte o medalie şi câte o carte, editată cu ocazia celor 200 de ani de la naşterea savantului şi patriotului român Eudoxiu Hurmuzaki, în memoria familiei căruia, anul precedent, la 29 septembrie, a fost organizat un simpozion.

Inveteratul arhivist Dragoş Olaru, colaborator ştiinţific la Arhiva Regională de Stat Cernăuţi, a descoperit, cu vreo doi-trei ani în urmă, că instituţia respectivă păstrează un fond referitor la Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina ce conţine 226 de dosare, documente inedite, la care până nu demult nu toţi aveau acces, fiindcă erau secrete, şi care în prezent i-ar putea interesa pe mulţi, fiindcă documentele fondului se referă şi la proprietăţile societăţii amintite.

Fiind membru al Comisiei independente pentru învăţământ, dna academician Alexandrina Cernov, vizitând vreo 10 şcoli din ţinut, a finalizat o lucrare despre învăţământul în limba română. Alarmată de situaţia în care se află românii din Ucraina, a constatat cu regret că nu suntem ca ungurii din regiunea Transcarpatică, care „au facultate pedagogică cu predarea tuturor disciplinelor în maghiară, au institut în care se predă şi în ucraineană, şi în maghiară,  au colegiu de medicină cu predarea în limba maghiară etc.”. „De ce ungurii au, dar noi nu avem?”, se întreabă dna Cernov.”De ce românii îşi duc copiii la şcoli ucrainene?”.

Intuindu-i retorismul, Nicolae Şapcă, vicepreşedintele Societăţii „Mihai „Eminescu”, a specificat: „Sindromul trimiterii de către părinţi a copiilor în şcolile ucrainene persistă. Principalul motiv pe care îl cunosc, cel puţin în raionul Hliboca, este că după absolvirea şcolii copiii vor pleca la Universitate şi vor pierde un an-doi  până vor înţelege ce vorbeşte profesorul de biologie, chimie etc. Cu părere de rău,  avem şi unele şcoli unde se deschid clase ucrainene, iar perspectiva este că peste câţiva ani ele se vor transforma în ucrainene, iar profesorii de română vor rămânea fără serviciu. Sunt şi cazuri când clasele ucrainene au suferit eşec şi s-au închis, fiindcă n-au avut numărul necesar de copii. Situaţia ce s-a creat în Ucraina poate fi salvată doar de profesori şi părinţi. Nu putem spune că astăzi cineva-i influenţează pe părinţi. Ori, poate-i influenţează, însă nu direct. Nici un demnitar nu va veni la şcoală să-i spună profesorului sau directorului: „Dacă nu scrii în catalog în ucraineană, te împuşc!”. Profesorilor noştri, cu părere de rău, după ce au scris în cataloage vreo 3-4 ani în ucraineană, le este lene să traducă în română”.

 Ce-i drept, nu le pune nimeni pistolul la tâmple, însă le „recomandă” frumos să deschidă clase ucrainene, iar directorii şi profesorii noştri sunt ascultători,  unii au uitat chiar româna sau poate nici n-au ştiut-o, de aceea şi scriu în cataloagele de clasă în limba ucraineană, chiar şi profesorii de română. Nemaivorbind de faptul că informaţiile de pe panourile şcolilor sunt aproape toate în ucraineană, cu toate că ne „protejează” legea privind funcţionarea limbilor în Ucraina. Da, spre regret, nu suntem ca ungurii... Problemele noastre persistă. Şi ne mai întrebăm: „De ce?”.

Dragi conaţionali! Am învăţat şi încă mai învăţăm atâtea de la fraţii mai mari – ruşi, ucraineni. Haideţi, să învăţăm şi de la unguri cum să ne apărăm drepturile, cum să ne iubim Ţara şi Neamul, cum să ne preţuim valorile şi să ne păstrăm identitatea naţională. Mai puţin să dansăm, să cântăm şi să ne veselim, dar mai vârtos să ne apucăm de treabă, mai insistent să ne rezolvăm problemele, ca apoi să nu fim nevoiţi, să ne odihnim la umbra copacului sădit de strămoşul altuia”.

Avem despre ce discuta la „Limba Noastră cea Română”.

Felicia NICHITA-TOMA

Foto Nicolae HAUCA