17 noiembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„TÂRNAUCA. PAGINI DE ISTORIE”

29 octombrie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

La sediul Societăţii „M. Eminescu”, a avut loc un eveniment editorial de excepţie – prezentarea monografiei „Târnauca. Pagini de istorie”,moderat de Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii regionale respective, scrisă de preotul, originar din sat, Vasile Molodianov,  ce a apărut recent la Tipografia „Glagol” din centrul regional, lucrare ce-a văzut lumina tiparului cu un tiraj de 200 de exemplare, graţie ajutorului financiar acordat de către Victor Culiuc, deputat în CTU Ceahor.

Ambele ediţii ale acestei lucrări, apărute în anul curent, constituie de fapt, în ordine cronologică, a treia monografie a celor două sate vecine – Proboteşti şi Târnauca, ce fac actualmenteparte dintr-o unică primărie.  E vorba de cartea lui Gheorghe Pavel „Proboteşti, un sat martir din ţinutul Herţa”, apărută în 2007, şi volumul lui Dumitru Aioanei „Târnauca. Chemarea vetrei strămoşeşti” ce a văzut lumina tiparului în 2007. Asupra celor două ediţii din anul curent s-a muncit timp de trei ani,deoarece coautorii au urmărit de la bun început îmbunătăţirea şi îmbogăţirea cunoştinţelor istorice şi culturale pe baza documentelor de arhivă, datorită cărora generaţia următoare are la dispoziţie prima atestare documentară a satului Târnauca – 7 septembrie 1585 – precizare acceptată în rezultatul investigaţiilor înfăptuite de Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova.

În timpul prezentării, preotul Vasile Molodianov a ţinut să menţioneze contribuţia la reeditarea lucrării a unui grup de prieteni, iubitori de istorie şi cultură din Târnauca şi Proboteşti – profesorii doctori, care au redactat şi prefaţat  lucrarea respectivă – Vasile Pavel şi Dumitru Apetri din Chişinău , consătenii – primarul Ion Pantea, profesorul de istorie Alexandru Platonov, regretatul director şcolar Iacob Posteucă,care au înfăptuit chiar şi unele cercetări geologice pentru a afla adevărul istoric, actualul director al ŞM din Târnauca Ion Cibotaru, ş.a. Merită atenţie şi străduinţa sponsorului Victor Culiuc de a vorbi doar în limba română, cu toate că stăpâneşte mai bine limba de stat, deoarece e originar din comuna  Ceahor, dar are la origini sânge părintesc românesc.

La eveniment au participat lideri ai societăţilor naţional-culturale româneşti din regiune, reprezentanţi ai presei româneşti din ţinutul bucovinean.

T. Nicolae

Foto:”Zorile Bucovinei”