06 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Doamne ajută-i pe toţi bucovinenii noştri români, oriunde ar fi ei

5 septembrie 2013 р. | Categorie: Din poşta redacţiei

Mă numesc Pantelie ŞOTROPA, sunt născut în Oltenia, România, acum 65 de ani, din tată bucovinean (din Brodina, judeţul Suceava), şi mamă olteancă (din Piatra Neamţ, judeţul Olt).

De ce vă scriu? Simplu, căci acum, la anii pe care îi am, stau şi citesc, apoi îmi aduc aminte de istorii, povestite, însă nescrise de nimeni, trăite aievea de oameni cinstiţi, oneşti şi, mai ales, modeşti, care nu s-au plâns la nimeni când le-a fost greu la trup şi la suflet.

Citesc de curând ziarul „ZORILE  BUCOVINEI” şi promit că de acum înainte nu voi pierde nici un număr editat de dumneavoastră. Sunteţi prea români pentru ca cineva, oricine ar fi acela care vă citeşte, să nu vă iubească sincer, să nu vă respecte cu adevărat. Să ne trăiţi întru mulţi ani cu sănătate, dar să nu uitaţi că mai suntem şi noi, câţiva, „dincoace de gard”, care, deşi nu v-am văzut niciodată, vă avem în suflet, vă iubim şi dorim cu nespusă dragoste românească să ne apropiem unii de alţii. Să dea Bunul Dumnezeu să putem trece mai întâi unii la alţii fără să stăm prea mult la „gard”, ca apoi nu-l vom mai lua în seamă, iar noi, cu toate frontierele puse de alţii, tot aceiaşi şi împreună vom fi pentru totdeauna.

Se vede că aşa am fost noi, românii, să fim „os de peşte” în gâtul imperiilor, iar în mintea lor, pentru dispariţia noastră, au încercat şi mai încearcă tot felul de nemernicii pentru a ne dezbina şi să dispărem ca naţiune, oriunde am trăi pe acest pământ. Dar noi, românii, avem o vorbă: „Până la urmă Dumnezeu nu îi va bate pe aceştia cu parul, are El grijă şi de duşmani”.

În orice caz, vă rog să mă credeţi, că, de câte ori merg la mine, la Brodina, la huţanii mei, nu se poate să nu urc pe munte, aproape de Izvoarele Sucevei, să nu privesc spre munţii „de dincolo”, gândindu-mă că poate odată voi trăi să văd şi Ceremuşul ce mi-a rămas în suflet de două ori.

O dată, fiindcă Ceremuşul este Ceremuş, iar voi ştiţi la fel de bine ca mine acest lucru, iar a doua, deoarece când eram copil, într-o vară, am văzut un film la Brodina, intitulat „Haiducul de pe Ceremuş”. Bunicul îmi povestea pe urmă de Ceremuş, de Sneatin, de Noua Suliţă, iar tata îşi amintea de timpurile când urma cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Bălţi, cum a lucrat la Crasna Ilschi, cum îi ziceau pe atunci, cum a fost incorporat în Regimentul 4 pioneri Cernăuţi, în 1940, iar toate acestea până la urmă tot o istorie sunt şi tot din ea fac parte, chiar dacă nu au fost scrise de nimeni şi nici nu vor fi, cred, scrise cândva în vreo carte. Însă, dacă mă acceptaţi, am să vă mai scriu „istorii trăite de mai înainte” şi de noi, „cei de dincoace de gard”.

În speranţa că nu am supărat pe nimeni cu cele ce am scris mai sus şi nu vreau nici măcar să fiu intrus la dumneavoastră, vă rog din suflet, dragii mei bucovineni, să-mi permiteţi să vă doresc tot binele din lume, soarele să vă fie lumină de zi veşnică, fără sfârşit pentru voi şi TOT  NEAMUL  ROMÂNESC.

Vă iubesc pe toţi!

Pantilie ŞOTROPA, or. Craiova, România