13 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„CÂNT TOT DE DRAGUL LIMBII ROMÂNE”

26 noiembrie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Evident, dascălul e persoana care poate marca cel mai mult destinul tinerilor, deşi şcoala rămâne modul decisiv de formare a lor. Desigur, partea leului revine şi celor şapte ani de-acasă, familiei, dar influenţa majora asupra discipolilor vine de la profesor. De la modul cum îi înţelege, căci esenţialul în pedagogie e  comunicarea, dacă dascălul găseşte cheiţa fermecată la sufletul elevului.

De-a lungul carierei sale didactice de peste 57 de ani, Învăţătorul Emerit al Ucrainei, rapsodul, folcloristul şi poetul Nicolae MINTENCU, Cetăţean de Onoare al comunei Voloca, raionul Hliboca,  a instruit zeci de generaţii de elevi, altoindu-le dragostea faţă de limba română, de cântecul şi portul popular, de folclor, dăruindu-se cu trup şi suflet pedagogiei. Acum, când toamnele vieţii îi vin cu rodul împlinirilor în prag aniversar, profesorul continuă să-şi poarte paşii grăbiţi spre Şcoala din Voloca, unde îl aşteaptă cu drag discipolii pentru a prinde în nimbul aureolat al toamnelor profesorului iubit un vers de Eminescu, pentru a sesiza  Luceafărul răsărind peste bruma anilor.

La vârsta-i venerabilă de 77 de ani e la fel de energic, cu sufletu-i încărcat de elan tineresc, de cântec, vis şi poezie, Nicolae Mintencu, preşedintele filialei din Voloca a Societăţii „Mihai Eminescu”, membru activ al Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, participă întotdeauna, cântându-ne dorul şi aleanul, la  mai  toate manifestările naţional-culturale, înscenează, împreună cu elevii, poemul „Luceafărul”, cu care s-au prezentat atât pe scenele raionului, Cernăuţiului, cât şi la TV Cernăuţi, la festivaluri şi concursuri din România. E în efervescenţa creaţiei. La ceas aniversar, l-am provocat la sinceritate.

- Dle Nicolae Mintencu, pe când puteaţi alege să cântaţi pe o scenă mare, devenind, graţie calităţilor vocale, un mare cântăreţ de muzică populară sau crainic la Radio Chişinău,  ce v-a determinat să deveniţi profesor de limba şi literatura română?

- Dragostea  pentru verbul matern. Or, limba română e  Mama noastră. Trebuie s-o iubim precum pe propria mamă, s-o păstrăm şi s-o perpetuăm. Desigur, puteam să devin cântăreţ de muzică populară, dragostea de cântecul popular românesc moştenind-o de la mama, care avea un glas de înger, cânta foarte frumos cu vocea-i dulce de privighetoare. Ce-i drept,  cântece triste, căci vremurile erau grele. Şi unchiul Procopie Mintencu, în timpul cositului, cânta doine şi balade de răsuna satul, se auzea din Buda până-n centru. Am fost invitat să lucrez crainic la Radio Chişinău, dar n-am putut s-o las singurică pe mama, de aceea am rămas la baştină. Dar nu regret. Dacă au existat şi alte dorinţe, tendinţe în drumul meu în viaţă, busola mi-a fost limba şi literatura română. Am fost şi crainic la postul de radio „Aici, Cernăuţi” şi Ucraina Internaţional. Mi s-a conferit chiar categoria I-a la Moscova.

- Profesia de pedagog e o misiune nobilă, dar dificilă, pentru că trebuia să vă formaţi, să fiţi susţinut, căci singur nu aţi fi ajuns să aveţi o mulţumire ce astăzi vă înnobilează. Când şi unde v-aţi început cariera didactică?

- În 1962, în satul meu natal, Voloca, după ce am absolvit Şcoala Pedagogică. La început am activat ca  învăţător de clase primare, iar după ce în  1972 am absolvit Universitatea Cernăuţeană, am obţinut ore de limba şi literatura română.

- Cum credeţi, care e rolul unui dascăl în educaţie, în deosebi a unui profesor de română?

- De a-l încuraja pe elev, chiar dacă acesta nu se ridică la aşteptările profesorului. Indiferent de cunoştinţele copilului, profesorul este acela care urmează să găsească firul transparent ce îl leagă pe elev de sufletul lui, îi dă curaj şi îndrăzneală. De a da elevului cunoştinţe, de-a altoi dragostea faţă de limba maternă, de graiul strămoşilor, de-a altoi la discipoli cea mai frumoasă şi valoroasă calitate umană – omenia.

- Sunteţi un model pentru mulţi profesori de limba şi literatura română, fiind conştient că aveţi obligaţia să vegheaţi permanent la vitalitatea graiului matern. Dar cine a  fost model pentru dumneavoastră?

- Fostul director  al şcolii Ion Gainiceru, care scria poezii şi cânta foarte frumos romanţele lui Eminescu, Lazăr Ropcean, dirigintele de clasă, care mi-a altoit dragostea de cântec şi dans.  O aveam parteneră la dans pe colega de bancă Dina Cocea, viitoarea Artistă a Poporului din Republica Moldova. Iar în timpul studiilor universitare un excelent model de urmat mi-a fost academicianul Grigore Bostan, cel mai învăţat bărbat al neamului. Mai târziu, un an chiar, l-am înlocuit, căci era plecat la Chişinău, am predat literatura română.

- Aveţi peste 57 de ani de activitate didactică. Pentru unii acest drum ar putea fi obositor şi plictisitor, dar pentru dumneavoastră?

-NU! Şcoala e însăşi viaţa mea şi-i mulţumesc direcţiei ŞM Voloca – directorului Gheorghe Poclitar şi şefei de studii Maria Onofreiciuc că mi-au acordat posibilitatea să mai pot activa ca pedagog. Mă simt alături de copii şi colegi la fel de tânăr ca ei. Părul alb trădează vârsta fizică, dar faptele dovedite în orice clipă în relaţia cu elevii stabilesc vârsta spirituală. Aşa a fost căci, aici, la şcoala din satul natal, în mijlocul tinerilor profesori, am reuşit să recuperez timpul trecut şi iată-mă acum, la ora bilanţului, pe care aş dori să o amân pentru altădată.

- Deşi sunteţi dascăl,  sunteţi şi un om al scrisului, Laureat al Premiului literar „Olga Kobyleanska”, de peste 62 de ani activaţi şi pe tărâmul muzicii

- Până în prezent am  editat 7 cărţi –  poezii, schiţe, folclor, istorie. Îmi public articolele în ziarele din ţinut. Scriu versuri de pe când eram elev la şcoală. Din 1957 cânt pe scenele din ţinut şi din România. Cântecul popular, poezia, sunt a doua scripcă din orchestra vieţii mele sau poate chiar şi prima, alături de pedagogie. Sunt laureat al diverselor concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale. De peste 30 de ani cânt în corul Bisericii „Sfântul Nicolai” din localitate.

- Dacă aţi fi din nou la început de cale aţi alege să fiţi tot profesor de limba şi literatura română sau v-aţi dedica muzicii?

- Acesta-mi este crezul –  dăinuiesc prin vers şi cântec în fagurele de miere al limbii române. Mai scumpă ca Mama, dar Limba Română este Mama noastră, nu există nimic pe pământ. De dragul ei, prin clasa a 10-a,  am început să scriu versuri. De dragul Limbii Române am devenit profesor. Cânt tot de dragul Limbii Române.

- Aveţi un palmares impresionant de premii obţinute la concursuri naţionale şi internaţionale. În ce constă  secretul?

--Dorinţa şi perseverenţa în muncă. Am dorit să fiu într-o permanentă competiţie cu mine însumi – mâine să fiu mai bun decât astăzi. Ca interpret de cântece populare, am participat la 4 concursuri internaţionale – „Din cântecele neamului” (Cernăuţi), obţinând Premiul I, „Cântecele românilor de pretutindeni (Turnu-Severin) – Premiul II, „Cântece păstoreşti” (Târgovişte” – Premiul II, la concursul internaţional de romanţe ce a avut loc la Botoşani m-am învrednicit de Premiul III.

- Dle profesor, sunteţi printre dascălii care au lăsat o urmă evidentă în pedagogie şi nu numai. Cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru teatru?

-Am organizat cu elevii excursii în  5 ţări străine, cercul literar „Tânărul poet”, elevii talentaţi publicându-şi primele poezii în ziarul şcolii „Tânărul poet”, am pus bazele teatrului amatoricesc, punând în scenă diverse spectacole, după clasicii literaturii române. În prezent înscenăm cu elevii clasei a 10-a poemul „Luceafărul”.

Nu puţin  am reflectat asupra ideii de a crea un teatru amatoricesc şi am avut revelaţia că oricare din creaţiile literare ale marilor clasici români,  să ajungă mai uşor la inima copilului, urmează să fie puse în scenă. Deci, studiind programa de învăţământ la limba şi literatura română, am hotărât să înscenăm, cu membrii cercului „Tânărul actor”, poemul „Luceafărul”, cu care am fost premiaţi la diverse concursuri nu doar  din Bucovina, dar şi în România, Suceava, unde printre actorii amatori liceeni ni s-a conferit Premiul I, altă dată, tot la Suceava,  premiul special. Prin astfel de metode altoim elevilor dragostea de Maternă, de operele marilor creatori.

- De-a lungul anilor  aţi instruit numeroase generaţii de elevi. Puteţi să ne daţi câteva nume cu care vă mândriţi?

- Nu-mi este greu să spun câteva nume şi, sigur, dacă le-aş spune nu aş supăra pe cineva pentru că în lecţia mea de viaţă predată copiilor invidia nu-şi are locul şi, totuşi, merită să spun numele câtorva elevi:  Valentin Hlopina, primarul Volocii,  preotul Ion Gorda, Gheorghe Poclitar, directorul şcolii, Maria Onofreiciuc, şefă de studii, Natalia Paulencu-Savoaie, profesoară de limba şi literatura română, Maria Dovghei, absolventă a Conservatorului din Chişinău, profesoară la Şcoala de Arte din Cernăuţi, Victor Pitei, doctor în ştiinţe fizico-matematice, Ion Bodnar, dirijorul orchestrei „Trandafir”, Ion Dicusar, solist la opera din Iaşi.

- Referitor la tânăra generaţie ce aţi putea spune? Observaţi schimbări radicale din punct de vedere al mentalităţii şi disciplinei?

- Sistemul nostru de învăţământ îi oferă prea multe drepturi elevului. El are drepturi mai mari decât profesorul şi părinţii. Dragostea de carte a decăzut. Conduita elevilor lasă mult de dorit. Unii se comportă şi se exprimă urât în locuri publice, la ore, nu-i stimează pe profesori, pe  cei vârstnici.

- În prezent, televizorul şi Internetul câştigă teren în defavoarea cărţii? Cum pot câştiga profesorii lupta cu noile tehnologii?

- Foarte greu. Dacă un profesor pierde în lupta cu tehnologia, înseamnă că nu a înţeles care îi este  menirea. Tehnologia creează instrumentele prin care maestrul dirijează corul. Aşadar, dacă le foloseşti cu raţiune, Internetul şi televiziunea sunt precum manualele şcolare – mijloace instrumentale didactice. Însă pe când elevul are celular de mii de grivne nu-l poţi despărţi de el. Dacă ar spicui ceva util din Internet, ar avea de câştigat, dar el caută  jocurile care-i zobesc mintea.

-Dacă aţi fi ministru al Educaţiei ce aţi face  în primul rând pentru învăţământ?

- Aş îmbunătăţi starea materială precară a învăţătorilor, în special a tinerilor profesori, aş simplifica programul de studiu ce e foarte complicat. Dacă în viitor elevii din şcolile cu limba română de predare, conform Legii educaţiei, urmează să studieze toate disciplinele în limba de stat, nivelul de cunoştinţe va scădea. Cu toate că multe şcoli cu limba română de predare au trecut deja la studierea multor discipline în ucraineană, în şcolile din Voloca şi Carapciu  predarea e doar în română.

-Şi dacă tot a venit vorba de distrugătorul articol nr.7 al Legii educaţiei ce ne scoate limba română din şcoli ce urmează să fie implementat din 2023, cum am putea să ne păstrăm graiul românesc şi după această dată dramatică pentru noi, românii înstrăinaţi de Ţară, dar şi de Limba Maternă?

- Iubindu-l. Trebuie să găsim acele pârghii prin care şcolile cu limba română de predare să-şi redobândească locul prin recuperare, dar şi prin racordare la noile încercări prin care suntem nevoiţi să trecem. Ca, în sfârşit, acele „valoroase personalităţi”, „pilonii” care „apără” limba română, care au îndrăzneala să se considere mari  patrioţi, să facă măcar ceva pentru Ea, nu numai să bată din gură de la tribună, cum că „apără” limba română, ponegrindu-i pe alţii, căci doar în unitate şi nu în duşmănie, având adevăraţi oameni valoroşi, nu spoiţi, putem ne păstra ce-i al nostru din moşi-strămoşi – graiul, neamul. Or, limba română nu trebuie apărată, ci păstrată şi perpetuată, dar pentru aceasta trebuie să avem curaj şi demnitate naţională, să fim adevăraţi patrioţi pentru care Materna  este Mama noastră. Şi, în pofida tuturor legilor adoptate, precum nu te poţi dezice de mamă, repet, la fel să avem demnitatea, curajul şi îndrăzneala să nu ne dezicem nici de Graiul Matern.

Ce le-aţi sugera tinerilor profesori de limba şi literatura română?

-În primul rând, un profesor de limba maternă, de limba română, trebuie să aibă cunoştinţe profunde ca să câştige respectul şi dragostea elevilor. Cu trup şi suflet să fie devotat Maternei. Doar atunci se va bucura de stima discipolilor. Un învăţător bun trebuie să fie un excelent inginer al sufletului copilului, un psiholog, un artist al cuvântului,  poet în suflet.

-Vă mulţumesc, dle profesor, şi vă urăm  „La mulţi ani!”  în fagurele de miere al limbii române.

A dialogat Felicia NICHITA-TOMA