13 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Ziua Naţională a României sărbătorită la Cernăuţi

2 decembrie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Ziua Naţională  a României, 1 Decembrie, împlinirea a 101 ani de la Marea Unire a Bucovinei cu România, a început tradiţional cu depuneri de flori la monumentul celui mai mare Poet român, Mihai Eminescu, cel care ne-a înveşnicit graiul în frumosul veşmânt al Limbii Române, cu înălţătoarele ode, dedicate Patriei noastre istorice prin vocile maeştrilor Corului „Dragoş Vodă”, dirijat de Dumitru Caulea. Or, trăim şi dăinuim în orizonturile pe care ni le-a lăsat Eminescu, atât de mult legat sufleteşte de Bucovina. Dincolo de orice, putem spune că hora mare am încins-o spiritual cu români din Ţară şi din Basarabia, adunaţi în jurul Consulului General Irina Loredana Stănculescu,  ministrului consilier Edmond Neagoe, consulului Ionel Mitea, pe o cale aşternută de flori de sub teii lui Eminescu până la Restaurantul „Rivoli”, unde s-a desfăşurat recepţia oficială de Ziua României,  unde florile şi mesajele de felicitare s-au revărsat ca o mare într-un ocean de profunde sentimente naţionale.

Ziua Naţională a României s-a încheiat cu un excepţional spectacol artistic susţinut de îndrăgiţii noştri artişti - Nicolae Mintencu, Sofia Roşca, Ana-Maria Calancea, Iurie Levcic, Gheorghe Posteucă, Natalia Andrieş, Patricia Ivaneţ (nai), Sabrina Palamariu şi alţi solişti ai ansamblului "Perla", acompaniaţi de orchestra "Mugurel", condusă de Nicolae Hacman, Artist Emerit al Ucrainei,   cireaşa  pe tortul Sărbătorii punând-o Ansamblul de dans "Mioriţa" din Boian, instructor Maria Basaraba,membrii Corului „Dragoş Vodă”, dirijaţi de maestrul Dumitru Caulea, şi fermecătoarele flori, „Fetele din Bucovina”, conduse de Luminiţa Demianic.

Diana TOMA