29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Ovidiu Burduşa - noul secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

19 decembrie 2019 р. | Categorie: Noutăţi

Ovidiu Burduşa, primul consilier județean din Diaspora, a fost numit, miercuri, secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, fostul minister desființat de liberali, printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban, publicată în Monitorul Oficial.

Ovidiu Burdușa deţine o afacere hotelieră în Italia. „Locuiesc în Italia de aproape 17 ani. În ultimii ani, am vrut să întorc ţării mele, judeţului Vrancea din care provin şi oraşului natal Panciu o parte din experienţa dobândită în Europa. De aceea, m-am decis să mă implic în schimbarea de acasă, candidând pentru un post de consilier judeţean în Vrancea, în 2016. Astfel, am devenit primul român din Diaspora ales într-un Consiliu Judeţean în ţară şi mi-am luat misiunea foarte în serios…Vă invit să-mi fiţi alături în proiectul meu şi al colegilor mei de a pune mult mai bine în valoare diaspora românească - o misiune în care nu putem reuşi decât dacă rămânem uniţi întru cauza binelui comun”.

De asemenea, noul - secretar de stat al Departamentului a precizat că se va folosi de toată experienţa pentru a aduce un plus acestui departament şi pentru a-i ajuta pe românii de peste graniţe.