REVINE ANUL 1941 SAU CUM ZIARUL UCRAINEAN „BUKOVYNA” BATE CUIUL LUI PEPELEA ÎN CASELE ROMÂNILOR

Pe la finele lui noiembrie s-a zvonit că două ziare de limbă ucraineană din ţinutul nostru intenţionează să apară cu câte o pagină în română. Iniţiativa acestora n-a apărut din senin, din mare grijă sau dragoste pentru cititorul de limbă română. Această „fericire” a căzut pe capul românilor din regiunea Cernăuţi odată cu vestea tristă că ziarul „Zorile Bucovinei” lipseşte din catalogul de abonare pe 2020, şi că nu se vor mai putea abona la publicaţia care pe parcursul a aproape 8 decenii a luminat în casele lor. Până la finele anului cititorii noştri au tot nutrit speranţa că se va găsi o soluţie, că nu se poate să nu apară salvarea din partea Patriei istorice, a României. Însă, drept răspuns la aşteptările lor, a sărit ziarul ucrainean „Bukovyna” („Буковина”) să le compenseze golul lăsat de încetarea apariţiei „Zorilor Bucovinei” în formatul clasic (pe hârtie) preferat de mii de cititori. Amintim că „Буковина” este succesoarea ziarului „Радянська Буковина” („Bucovina sovietică”), care apărea şi în versiunea românească până în aprilie 1967, când dublajul românesc s-a desprins de la redacţia ucraineană, devenind un ziar exclusiv românesc, cu titlul de „Zorile Bucovinei”. Adică, până la 1967 în limba română apărea doar ceea ce se publica în varianta ucraineană şi prezenta interes pentru populaţia ucraineană. Având, asemenea tuturor minorităţilor naţionale din imperiul sovietic, un frate mai mare, ziarul românilor a avut şi o soră mai mare. Or, colegii de la „Радянська Буковина”, cu orice prilej le reproşau celor de la „Zorile Bucovinei” că trăiesc pe spezele lor, că ei „îi hrănesc”, cu toate că ambele publicaţii erau finanţate de organele de stat. De fapt, gazeta ucraineană avea un buget mult mai mare, deşi raportat la numărul populaţiei, tirajul „Zorilor Bucovinei” nu rămânea în urma „surorii mai mari”. Astăzi am senzaţia că se întoarce anul 1941 cu regimul totalitar. Doar, ca şi în trecut, în limba română poate să apară numai tipăriturile ţinute în frâu şi plătite de cei interesaţi să le furnizeze românilor informaţia tradusă din ucraineană. Spunând acestea, nu intenţionez să arunc piatra în „Bukovyna” de astăzi, căci e treaba ziarului în ce format şi în ce limbă mai apare. Însă nici motiv de bucurie nu există, mai ales că din cele câteva numere care conţin câte o pagină în română (materiale traduse), în special ultimul din 2019 şi primul din 2020 n-am găsit lucruri de interes vital pentru comunitatea românească din regiune. Involuntar, mă bate gândul că paginile traduse în română din „Bukovyna”, la momentul încetării apariţiei „Zorilor Bucovinei” şi în timp ce limba română este exclusă din învăţământ, sunt o mare păcăleală, având menirea de a le injecta conaţionalilor noştri iluzia grijii pentru necesităţile lor spirituale.

Maria TOACĂ