29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Fie ca aceşti vlăstari de viţă românească, care păstrează cu atâta pietate tradiţiile din străbuni, să-şi lase sufletul deschis şi pentru limba română (VIDEO)

8 ianuarie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

Fără troiene spulberate, dar tot cu atâta dragoste pentru sfintele datini străbune, gospodarii din Boian, comună unde 97%  dintre locuitori sunt români, în  magica seară de Crăciun pe rit vechi, şi-au lăsat porţile deschise şi luminile aprinse, aşteptând colindătorii, „Caii” şi „Căluţii”, mascaţii.

Tradiţionalul carnaval al măştilor s-a desfăşurat în centrul Boianului, la Casa de Cultură din localitate, unde participanţii la el au fost menţionaţi şi premiaţi de primarul Gheorghe Demenciuc şi întreprinzătorul Ion Semeniuc, directorul firmei „Izvoraşul”. Cu un călduros mesaj de felicitare, cadouri „dulci” şi „mulţumiri” personale în grivne, a primit colindătorii, alături de conducerea comunei, dna Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi.

Aici s-au pus pe dans şi veselie cete de colindători din toate cele 4 colţuri ale frumoasei vetre româneşti, încingându-se într-un pitoresc joc al „Cailor”, „Căluţilor” şi mascaţilor. Şi de data aceasta, în centrul comunei Boian, s-au adunat sute de oameni pentru a sesiza pitorescul carnavalului, pentru a asculta frumoasele, ineditele colinde.

Gazda, primarul Gheorghe Demenciuc, a primit cu bucurie colindătorii, mascaţii, cei patru perechi de „Cai” şi „Căluţi” din Hliniţa, Hucău, Lihăceni, Valea Târgului, felicitându-i că păstrează tradiţia străbună, Moş Crăciun împreună cu Crăciuniţa împărţindu-le cadouri „dulci” şi urându-le boincenilor sănătate.

Dea Domnul ca aceşti vlăstari de viţă românească, care păstrează cu atâta pietate tradiţiile din străbuni, să-şi lase sufletul deschis şi pentru limba română, să nu se înstrăineze de Maternă.

Diana TOMA pentru „Zorile Bucovinei”

Fotografii şi video:„Zorile Bucovinei”