23 octombrie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

волог.:

тиск:

вітер:

Parteneri media










E TRIST EMINESCU, AZI, LA CERNĂUŢI

15 ianuarie 2020 р. | Categorie: Eminesciana

Azi, 15 ianuarie, s-au împlinit o sută şaptezeci de ani de la naşterea celui mai frumos suflet poetic românesc şi a celei mai înalte conştiinţe a neamului nostru - Mihai Eminescu. Or, Eminescu e tot ce ne-a rămas neîntinat din apele, din cerul şi din pământul nostru românesc. Eminescu este întruparea cerului şi pământului românesc, vorba lui Mircea Eliade: „Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele”. Eminescu, ca nimeni altul, ne-a revelat alte zări, ne-a făcut să simţim mai pronunţat bătaia inimii, să cunoaştem lacrima dorului de Neam, Grai, ne-a adus bucuria luminată de norocul de a fi ROMÂN.

De altfel, noi, românii din dulcea lui Bucovină, rupţi de pământ şi de neam, regăsim în creaţia Marelui Geniu tot ce-au lăsat spre dăinuire vrednicii noştri predecesori – în primul rând, Limba, fără de care un popor piere, nu are viitor. Or, un neam supravieţuieşte nu doar prin istoria sa, ci prin limba, creaţiile sale. Noi, românii, supravieţuim prin Eminescu. Gloria geniului eminescian poate n-ar fi atât de semnificativă dacă Poetul n-ar fi luat parte, de peste veac, la tragedia poporului românesc, scria Eliade, adevăr foarte actual.

Noi, românii, din această parte înstrăinată de Ţară, nu prea avem cu ce ne lăuda venind din nou la Eminescu cu o floare de dor, cu toate că unii, care se consideră mari patrioţi, obişnuiesc, pentru venituri materiale, să se bată cu pumnii în piept şi să spună verzi şi uscate câte fac pentru Limba noastră, cum o „apără”. Mai dezbinată ca acum n-a fost nicicând societatea românească din nordul istoric al Bucovinei. Nu ne unesc nici durerile, nici problemele ce ca tăvălugul dau buzna peste noi, românii, nici nesiguranţa zilei de mâine. Ne putem pierde Sufletul – Limba Română.

Suntem divizați ca niciodată, unde sunt doi români, sunt trei „partide”. Ne lipseşte şi susţinerea Bucureştiului. Ieri am pierdut „Zorile Bucovinei”, mâine – Limba, poimâine – Neamul. De altfel, semnul întrebării lui Eminescu de atunci e mereu deschis şi actual, îşi are ecoul în cruda noastră realitate: „Este oare cu putinţă să faci ceva de valoare într-o ţară în care poţi fi aşa de extraordinar de nedrept judecat şi calomniat?”. Or, la fiecare nedreptate comisă faţă de o valoare este ucis, în mod simbolic, însuşi Eminescu. Deşi speranţa moare ultima, să nu uităm că Eminescu, patriot adevărat, era sigur în steaua poporului român, prin geniala-i creaţie făcând cunoscută România întregii lumi. O dovadă elocventă e şi formula sa originară de salut: „Trăiască naţia!”.  „Sus cu dânsa!”, răspundem cu cuvintele şi convingerea lui Eminescu.

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”