A fost odată
ca-n poveşti... A fost un profesor îndrăgit de copii, pentru că şi el îi iubea
nespus de mult, învăţându-i să vorbească frumos limba mamei, să preţuiască
înalt cartea, să-şi poarte cu demnitate numele de român. S-au scurs 20 de ani
de când profesorul a plecat în lumea umbrelor, dar cei care i-au sorbit
învăţătura în şcoală, l-au avut de sfătuitor, animator la fapte de folos
naţional, nu-l uită. Vasile Bizovi a rămas, aidoma remarcabilului Aron Pumnul,
o lumină călăuzitoare pentru învăţăcei, mai ales pentru cei de la „Zorile
Bucovinei”, redactorul-şef al ziarului, Nicolae Toma, fiind unul dintre cei mai
fideli purtători de memorie. Acum, şi în calitatea-i de preşedinte al Societăţii Jurnaliştilor
Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, susţinut de Alianţa Societăţilor
Naţional-Culturale Româneşti din Ucraina (preşedinte Dumitru Caulea), i-a
adunat pe cei ce îmbogăţesc tezaurul spiritual al regretatului profesor la un
moment comemorativ. Nu la şcoala căreia şi-a consacrat viaţa, nu în faţa unui bust
care ar merită să apară la mica Patrie a sfătosului bunic de la Boian... N-a
venit cu iniţiativa unei comemorări pentru membrul său fondator nici Societatea
„Mihai Eminescu”, al cărui membru al prezidiului a fost (cu fapte constructive)
până la ultima suflare... Dar ne-am simţit destul de bine în spaţiul oferit cu
amabilitate de preşedintele Centrului Bucovinean de Artă şi Cultură Românească,
Iurie Levcic, emblematic fiind anturajul sălii ce poartă numele lui Dumitru
Covalciuc (prieten al comemoratului întru râvna scrisului).
Înălţătoarea Rugăciune
cântată de copii din ansamblul „Perla” a revărsat o adiere de sacralitate peste
amintirile unduios moderate de Nicolae Toma. Cu excepţia tinerilor şi
ministrului consilier al Consulatului General al României la Cernăuţi, Edmond
Neagoe, în sală se aflau oameni care au trăit alături de Vasile Bizovi cele mai
semnificative momente ale deşteptării naţionale a românilor cernăuţeni. Dar şi
domnului ministru consilier îi este cunoscută virtutea de „arhanghel al limbii
române” a distinsului dispărut, el fiind prezent la Boian la marcarea a 90 de
ani de la naşterea profesorului. Atunci a aflat cât de mult îi datorează
Boianul (monumentul martirilor, bustul lui Ion Neculce, monografia
localităţii...). Cel mai apropiat întru credinţă românească, Vasile Botă, rămas
şi astăzi prieten dnei Eleonora, a evocat incomparabila-i dârzenie şi dragoste
de neam: „Mergeam la Bălţi la o manifestare, mai mulţi boinceni îmbrăcaţi în
portul naţional. Academicianul Grigore Bostan şi Vasile Bizovi păşeau în
frunte, fluturând Tricolorul. Au sărit nişte vlăjgani să le smulgă drapelul,
dar ei s-au luptat ca Făt-Frumos cu zmeul”. Scriitorul Mircea Lutic a dat
citire versurilor de adio izbucnite din craterul durerii la pierderea unui bun
prieten, exprimând regretul că Vasile Bizovi, din prea multă modestie, a
refuzat să predea la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii
Cernăuţene. „Poate astăzi aveam o altfel de catedră” – acestui gând i-a dat
glas şi docentul Ilie Popescu. Ca nimeni din cei prezenţi, Ion Timciuc din
Mahala, pe când era elev în clasa VIII, a jucat la nunta lui Vasile Bizovi cu
tânăra învăţătoare Eleonora a lui Ilie Hârca. Ion Găină (prof. la Şcoala nr. 13
Horecea Urbană) nu uită cum Vasile Bizovi i-a întrezărit vocaţia pentru sport,
menindu-i „Tu, „gobaie” trebuie o să te faci sportiv”. Momente de neuitat au
evocat jurnalistul Vasile Carlaşciuc şi pedagogul Octavian Voronca. Învăţătorul
Emerit al Ucrainei, Nicolae Mintencu, şi-a exprimat recunoştinţa pentru
experienţa preluată de la lecţiile lui Vasile Bizovi, învrednicit cu acelaşi
titlu înaintea celorlalţi profesori de etnie română. În calitatea-i de rapsod,
Nicolae Mintencu i-a dăruit eminescianul „Mai am un singur dor” şi o doină, iar
talentata sa consăteană Maria Dovghei – o răvăşitoare romanţă. Acompaniindu-şi
prietenii întru cântec, susţinând imnurile patriotice ale „Fetelor din
Bucovina” (atât de dragi regretatului profesor), Dumitru Caulea a lansat în
propria-i linie melodică „Casa părintească” (versuri Grigore Vieru) şi poemul
„Luceafărul”.
Sperăm că am rânduit momentul comemorativ întocmai cum şi-a dorit dna Eleonora Bizovi, care, din motive de sănătate ne-a fost numai cu sufletul alături, dar ne-a încredinţat organizarea, aşa cum a crezut în noi şi la editarea monografiei (deseori menţionează ajutorul jurnaliştilor Dumitru Covalciuc, Nicolae Toma, Mihai Huţcal, Felicia Nichita-Toma, Maria Andrieş). Ştim că a amărât-o încetarea apariţiei ziarului pe hârtie şi, la vârsta-i venerabilă, se străduieşte să acceseze site-ul ziarului pe Internet. Şi mai ştim că are multe vise frumoase pentru viitor. Să-i dăruiască Dumnezeu sănătate pentru a le vedea realizate, că voinţă are cu deasupra de măsură.
Maria TOACĂ
Foto Nicolae Paulencu