PROFESORUL VASILE BIZOVI – EVOCAT CA „O GRĂDINĂ DE FRUMUSEŢI”, CA UN ARHANGHEL AL LIMBII ROMÂNE

A fost odată ca-n poveşti... A fost un profesor îndrăgit de copii, pentru că şi el îi iubea nespus de mult, învăţându-i să vorbească frumos limba mamei, să preţuiască înalt cartea, să-şi poarte cu demnitate numele de român. S-au scurs 20 de ani de când profesorul a plecat în lumea umbrelor, dar cei care i-au sorbit învăţătura în şcoală, l-au avut de sfătuitor, animator la fapte de folos naţional, nu-l uită. Vasile Bizovi a rămas, aidoma remarcabilului Aron Pumnul, o lumină călăuzitoare pentru învăţăcei, mai ales pentru cei de la „Zorile Bucovinei”, redactorul-şef al ziarului, Nicolae Toma, fiind unul dintre cei mai fideli purtători de memorie. Acum, şi în calitatea-i de preşedinte al Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, susţinut de Alianţa Societăţilor Naţional-Culturale Româneşti din Ucraina (preşedinte Dumitru Caulea), i-a adunat pe cei ce îmbogăţesc tezaurul spiritual al regretatului profesor la un moment comemorativ. Nu la şcoala căreia şi-a consacrat viaţa, nu în faţa unui bust care ar merită să apară la mica Patrie a sfătosului bunic de la Boian... N-a venit cu iniţiativa unei comemorări pentru membrul său fondator nici Societatea „Mihai Eminescu”, al cărui membru al prezidiului a fost (cu fapte constructive) până la ultima suflare... Dar ne-am simţit destul de bine în spaţiul oferit cu amabilitate de preşedintele Centrului Bucovinean de Artă şi Cultură Românească, Iurie Levcic, emblematic fiind anturajul sălii ce poartă numele lui Dumitru Covalciuc (prieten al comemoratului întru râvna scrisului).

Înălţătoarea Rugăciune cântată de copii din ansamblul „Perla” a revărsat o adiere de sacralitate peste amintirile unduios moderate de Nicolae Toma. Cu excepţia tinerilor şi ministrului consilier al Consulatului General al României la Cernăuţi, Edmond Neagoe, în sală se aflau oameni care au trăit alături de Vasile Bizovi cele mai semnificative momente ale deşteptării naţionale a românilor cernăuţeni. Dar şi domnului ministru consilier îi este cunoscută virtutea de „arhanghel al limbii române” a distinsului dispărut, el fiind prezent la Boian la marcarea a 90 de ani de la naşterea profesorului. Atunci a aflat cât de mult îi datorează Boianul (monumentul martirilor, bustul lui Ion Neculce, monografia localităţii...). Cel mai apropiat întru credinţă românească, Vasile Botă, rămas şi astăzi prieten dnei Eleonora, a evocat incomparabila-i dârzenie şi dragoste de neam: „Mergeam la Bălţi la o manifestare, mai mulţi boinceni îmbrăcaţi în portul naţional. Academicianul Grigore Bostan şi Vasile Bizovi păşeau în frunte, fluturând Tricolorul. Au sărit nişte vlăjgani să le smulgă drapelul, dar ei s-au luptat ca Făt-Frumos cu zmeul”. Scriitorul Mircea Lutic a dat citire versurilor de adio izbucnite din craterul durerii la pierderea unui bun prieten, exprimând regretul că Vasile Bizovi, din prea multă modestie, a refuzat să predea la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii Cernăuţene. „Poate astăzi aveam o altfel de catedră” – acestui gând i-a dat glas şi docentul Ilie Popescu. Ca nimeni din cei prezenţi, Ion Timciuc din Mahala, pe când era elev în clasa VIII, a jucat la nunta lui Vasile Bizovi cu tânăra învăţătoare Eleonora a lui Ilie Hârca. Ion Găină (prof. la Şcoala nr. 13 Horecea Urbană) nu uită cum Vasile Bizovi i-a întrezărit vocaţia pentru sport, menindu-i „Tu, „gobaie” trebuie o să te faci sportiv”. Momente de neuitat au evocat jurnalistul Vasile Carlaşciuc şi pedagogul Octavian Voronca. Învăţătorul Emerit al Ucrainei, Nicolae Mintencu, şi-a exprimat recunoştinţa pentru experienţa preluată de la lecţiile lui Vasile Bizovi, învrednicit cu acelaşi titlu înaintea celorlalţi profesori de etnie română. În calitatea-i de rapsod, Nicolae Mintencu i-a dăruit eminescianul „Mai am un singur dor” şi o doină, iar talentata sa consăteană Maria Dovghei – o răvăşitoare romanţă. Acompaniindu-şi prietenii întru cântec, susţinând imnurile patriotice ale „Fetelor din Bucovina” (atât de dragi regretatului profesor), Dumitru Caulea a lansat în propria-i linie melodică „Casa părintească” (versuri Grigore Vieru) şi poemul „Luceafărul”.

Sperăm că am rânduit momentul comemorativ întocmai cum şi-a dorit dna Eleonora Bizovi, care, din motive de sănătate ne-a fost numai cu sufletul alături, dar ne-a încredinţat organizarea, aşa cum a crezut în noi şi la editarea monografiei (deseori menţionează ajutorul jurnaliştilor Dumitru Covalciuc, Nicolae Toma, Mihai Huţcal, Felicia Nichita-Toma, Maria Andrieş). Ştim că a amărât-o încetarea apariţiei ziarului pe hârtie şi, la vârsta-i venerabilă, se străduieşte să acceseze site-ul ziarului pe Internet. Şi mai ştim că are multe vise frumoase pentru viitor. Să-i dăruiască Dumnezeu sănătate pentru a le vedea realizate, că voinţă are cu deasupra de măsură.

Maria TOACĂ

Foto Nicolae Paulencu