19 februarie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Şi românii, la fel ca şi deţinuţii lagărului Auschwitz, au avut de suferit după răpirea nordului Bucovinei de către sovietici

1 februarie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

La împlinirea a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare şi de exterminare de la Auschwitz (un complex de lagăre de concentrare și exterminare al Germaniei naziste unde, din mai 1940 până în ianuarie 1945, cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte, dintre care peste 90% au fost evrei (Wikipedia), Ministerul rus de Externe acuză UE că ignoră rolul trupelor sovietice în eliberarea, la 27 ianuarie 1945, a celui mai mare lagăr de exterminare nazist.

După cotropirea Poloniei, armata germană a preluat, sub conducerea ei, cazărmile orașului Oswiecim, transformându-l în cel mai mare complex de lagăre al perioadei naziste. Din vara anului 1940, Auschwitz a fost declarat lagăr model, singura măsură aptă să asaneze această lume de elementele ei precare. La momentul construirii, lagărul a fost încercuit cu garduri de sârmă ghimpată, sub tensiune electrică, cu ziduri imposibil de trecut și turnuri de observație dotate cu pistoale mitralieră. Doi ani mai târziu, capacitățile de "cazare" ale lagărului Auschwitz I nemaifiind încăpătoare, s-a procedat la construirea altor două asemenea lagăre, respectiv Birkenau (Brzezinka și Auschwitz II). Aceste două noi capacități de ucidere în masă și-au arătat foarte curând productivitatea, dimensiunile crimelor din această perioadă, depășind orice limită.  Deportații aduși cu forța în lagărele respective cu trenuri de marfă, că niște vite, erau dispuși în rânduri compacte și sortați pe peroane. Bătrânii și copiii erau despărțiți de grupurile apte de muncă, pregătindu-se să facă ultimul drum al vieții lor, către camerele de gazare, ascunse sub forma unor dușuri. Deportații apți de muncă, după ce erau tunşi, au fost încartiruiți în așa-numitele spații de carantină. Batjocoriți și înfometați, își pierdeau încetul cu încetul personalitatea. Cel care supraviețuia carantinei urma să se integreze într-o grupă de muncă, care-și avea sediul la Auschwitz III, lagăr situat în afara complexului, în localitatea Monovitz. Deportații munceau în industria de apărare, în condiții inimaginabile, în mod special pentru concernul IG-Farben, la care era asociată și firma Degesch. Această întreprindere producea gazul de luptă Ciclon B, care, după 1941 a fost intens folosit în lagărele de concentrare, în vederea gazării deținuților sub binecunoscută metodă. Efectul gazului se face simțit numai după 20 de minute și provoacă o moarte în chinuri groaznice. Odată cu anul 1941, la numărul existent al deținuților s-a adăugat și un număr din ce în ce mai mare de deportați provenind din rândul armatelor aliate. Numai în toamna acelui an intraseră prin această poartă a morții un număr de 12.000 de soldați ai Armatei Roșii, ca nouă luni mai târziu, la apel, să răspundă numai 150 de oameni înfometați, loviți, restul fiind otrăviți, împușcați, maltratați. Femeile și copiii serveau ca și cobai de experiență a doctorilor SS, care aveau sediul în renumitul bloc 10. Celor uciși li se extrăgeau dinții de aur iar părul lor era folosit în industrie. În ianuarie 1945, pentru a șterge urmele acestor masacre colective, conducătorii naziști ai acestor lagăre au hotărât să distrugă orice urmă a crimelor lor, prin raderea de pe fața pământului a lagărelor. Multe dintre barăci au căzut pradă incendiilor, altele, construite din cărămidă, au fost distruse prin explozie. Datorită faptului că armata sovietică a înaintat mai repede decât se așteptau naziștii, o parte a lagărului de la Auschwitz, cu cele 39 de incinte ale sale, a rămas nedistrusă, constituind mărturia tragismului acestor locuri.

În iulie 1947 Seimul Poloniei a hotărât transformarea lagărului de concentrare în muzeu. Sculptori italieni și polonezi, ajutați de comitetul internațional Auschwitz, au ridicat un monument impresionant, dedicat victimelor holocaustului. Nemăsurata durere ce se consuma între pereții barăcilor, unde mai mult de 1000 de persoane erau înghesuite ca animalele, nu poate avea nici o interpretare actuală a evenimentelor ce s-au petrecut acolo. Pentru ca asemenea atrocități să rămână vii în amintire, iar victimele terorii naziste să nu fie uitate niciodată, UNESCO a declarat lagărele de la Auschwitz, în 1979, ca parte a moștenirii culturale universale a omenirii.

În declaraţia diplomaţiei ruse cu ocazia comemorării a 75 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare de la Auschwitz, oficiată în Ierusalim de către președinții celor trei instituții principale ale UE, Comisia Europeană, Consiliul European și Parlamentul European, se precizează că „anumiți reprezentanți ai Occidentului” urmăresc din nou o politică de „dublu standard”, atunci când evocă nevoia de a ne reaminti de victimele nazismului și de cei care și-au sacrificat viața acolo (informează „Zorile Bucovinei”).