29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

SUFLETUL NOSTRU – LIMBA ROMÂNĂ – A OBŢINUT STATUT DE LIMBĂ REGIONALĂ ŞI LA TEREBLECEA

13 septembrie 2013 р. | Categorie: Actualități

O rază de bucurie a răzbătut anevoios din nou printre negurile timpului ce ne apasă, aşternându-se ca o picătură de balsam pe rănile noastre sufleteşti – Limba Română a obţinut statut de limbă regională şi la Tereblecea, raionul Hliboca, veche vatră românească, atestată pentru prima dată documentar în  1446, cu 567 de ani în urmă.  La 22 mai a.c., la sesiunea ordinară a Consiliului Sătesc, la propunerea colectivului pedagogic al şcolii medii din localitate, din partea căruia a luat cuvântul profesorul Dorel Panciuc, pe ordinea de zi a fost inclusă şi chestiunea privind acordarea limbii române a statutului de limbă regională. Astfel, 15 din cei 19  deputaţi prezenţi la sesiune au votat „pentru”, iar 4 – s-au reţinut, ne-a informat  Elena Belciuc, secretara primăriei.

Or, Tereblecea e cea de-a 14-a localitate sătească din ţinut, alături de Tărăsăuţi, Mahala, Boian, raionul Noua Suliţă; Iordăneşti, Voloca, Oprişeni, Suceveni, Dimca, raionul Hliboca (Adâncata); Pătrăuţii de Sus, Ciudei, Igeşti, Crasna, Ropcea, raionul Storojineţ; şi raionul Herţa, care a implementat Legii Ucrainei „Cu privire la principiile politicii de stat în domeniul limbilor”.

 Ne-a mai luminat Providenţa cu o bucurie – la şcoala din Ropcea, unde se deschise, cu doi ani în urmă, 2 clase cu limba ucraineană de predare, anul acesta, graţie deşteptării părinţilor, care nu şi-au înstrăinat odraslele de rădăcini, ci şi-au dat copiii în clasa românească, cea cu limba ucraineană de predare n-a fost deschisă, în pofida străduinţelor răuvoitorilor. Totuşi,  nu s-a găsit  un singur micuţ ca cea ucraineană să funcţioneze. Bravo ropcenilor!  Să le urmăm exemplul.

Speram că măcar la Marea Sărbătoare a Neamului, „Limba Noastră cea Română”, care  de-acum a devenit a românilor de pretutindeni, ne vom regăsi mai împliniţi şi împăcaţi, apropiindu-ne mai mult cu inima de durerile şi problemele ce ţin ca într-un cleştar Sufletul Românului înstrăinat –  Limba Română,  căci nu prea avem motive de cântec joc şi voie bună, când graiul strămoşilor e în pericol. Cu atât mai mult eram convinsă că, în sfârşit, vom stărui asupra a tot ce ne doare,  ce ne distruge ca neam, cu cât mai promiţătoare păreau intenţiile preşedintelui Vasile Bâcu de a elabora un proiect de rezoluţie pentru cea mai mare Sărbătoare a Românilor, răpiţi de la sânul Ţării, însă nici la Conferinţa „Limba Română – azi”, organizată de conducerea Societăţii „M. Eminescu” în acest scop cu o săptămână înainte, nici duminica precedentă, la „Limba Noastră cea Română”, propunerile societăţilor naţional-culturale din ţinut, în particular, cele ale Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, înaintate de preşedintele Nicolae Toma, n-au fost aduse spre cunoştinţă publicului prezent la manifestare. Ne întrebăm atunci: „Cu ce scop şi pentru cine s-a iniţiat acest joc „de-a Baba Oarba”? Să demonstrăm cât de mult muncim, cât de mult „ne jertfim” pentru limba română? Sau poate la sfatul unora  şi pentru acei, care se străduiesc să ne preseze, să ne ţină în continuă frică şi intimidare?

Dubioasă şi neînţeleasă pentru mine a rămas şi bucuria unor lideri ai societăţilor noastre culturale că româna se va studia şi în şcolile ucrainene din raionul Hliboca. Ce-i drept, ca limbă străină. Dar unde? În şcolile noastre româneşti ucrainizate? Nici nu sunt sigură că acei care şi-au înstrăinat copiii de graiul mamei vor dori acest lucru. Până ce şi această „bucurie” a unora rămâne doar o iluzie, un paravan ce ascunde reala faţă a adevărului –  tot mai multe şcoli sunt intenţionat ucrainizate. Dar, nu dă, Doamne, să ajungem să trăim „bucuria” când o şcoală românească se ucrainizează, iar româna se va studia, la alegerea şi dorinţa părinţilor, ca limbă străină.

Să mai avem oare prilej de laudă, veselie şi bucurie, când suntem impuşi să ne cerşim Graiul? Ce lăsăm urmaşilor?

Felicia NICHITA-TOMA