29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

MASACRUL ROMÂNILOR DIN LUNCA PRUTULUI: SFÂRŞITUL TRAGIC AL FRAŢILOR TOADER ŞI SIMION ANTONESCU DIN MAHALA

6 februarie 2020 р. | Categorie: Noutăţi


Lucreţia Antonescu, o supravieţuitoare a deportărilor staliniste, îmi povestea de tatăl ei ca de un om foarte credincios, fără deprinderi rele. Nu avea patima tutunului şi a paharului, lipsa acestor vicii ţinându-i zilele în exilul siberian. Nu lipsea de la sfânta liturghie, cânta la biserică în strană. În puţinele clipe de răgaz copiii îl vedeau numai cu Biblia în mână. Aşa a şi murit într-o duminică pe la amiază, după ce a citit Sfânta Evanghelie. De strigat, striga la copii, îi certa şi-i speria cu fel de fel de grozăvenii, însă rar când ajungea până la bătaie. Aşa aspru şi de temut cum era, Ilie Antonescu n-a fost în stare să-şi convingă fiii minori să stea cuminţi acasă în noaptea de 6 spre 7 februarie a anului 1941, când sute de tineri măhăleni au pornit să treacă Prutul în România. Erau cruzi la minte – Toader avea 17, iar Simion 16 ani. Cel mai mic, rănit în acea noapte de pomină la Lunca, a fost omorât cu hârleţul de soldaţi sau, mai curând, îngropat de viu. Pe Toader l-au prins şi l-au băgat la închisoare. L-au judecat, deşi alţi minori au fost eliberaţi. S-a stins din viaţă nu se ştie pe unde, iar fratele mai mic Aurel, surorile Lucreţia şi Viorica, împreună cu părinţii, au fost judecaţi la 20 de ani de exil în Siberia.

Tocmai în 1955 au fost scutiţi de pedeapsa nemeritată, primind dreptul să se întoarcă la baştină. Bucurându-se de libertate, Lucreţia a semnat un contract de muncă încă pe trei ani, după care n-a mai vrut să creadă, aşa cum o asigurau şefii de acolo, că la ea în Bucovina nu umblă câinii cu colaci în coadă. Mistuită de dor, s-ar fi pornit şi pe jos acasă, lăsând acolo un câştig bun şi un bărbat care o dorea de nevastă. S-a întors la cuibul copilăriei ei, ca să-şi ducă crucea destinului, când cu bucurii, când cu mare scârbă.

I-a dat Dumnezeu partea ei de noroc: să se căsătorească cu Ionică Saincic, un meşter priceput la orice lucru, să nască un fiu la 42 de ani, chiar în ziua când soţul i-a fost judecat din cauza unor pâri meschine, să rămână văduvă după 14 ani de viaţă conjugală, dar şi să aibă nepoţi de dragul cărora a trăit o viaţă lungă, plecând la Domnul la adânci bătrâneţe.

 Maria TOACĂ