06 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎNCĂ NU E TÂRZIU…

17 septembrie 2013 р. | Categorie: Limba noastră cea română

Iată, a mai trecut un început de septembrie, cu un nou început de an școlar și cu încă o sărbătoare a limbii materne. Și, din păcate, ca și în anii precedenți, țopăiturile și chiuiturile stridente ale unor participanți la manifestarea care în acest an a avut loc în Teatrul Academic din Cernăuți, a lăsat multora un gust amărui și o tristețe greu de retușat.

În primul rând, se pare că organizatorii (coorganizatorii) au uitat care a fost scopul acestei manifestări. Or, după primele clipe înălțătoare, prilejuite de corul „Dragoș Vodă” și de talentatul Dumitru Caulea, mi s-a creat impresia că o parte dintre cei  care urcau pe scena celui mai important lăcaș de cultură din regiune, uitaseră, sărmanii, pentru moment, unde se află și la ce au venit  acolo. Deci,  nu-i mai interesa problema limbii noastre materne, a degradării ei și a reducerii ariei  de funcționare,  problema școlilor românești din ținut, numărul cărora se împuținează cu fiecare an… Pentru  ei  principalul era să fie văzuți, să se știe cine sunt  („leaderi”  cu merite în fața națiunii!), lăudându-se și prezentându-se reciproc, folosind pentru aceasta cele mai pompoase cuvinte. Iar limba română… Problema privind starea în care se află îi doare în cot, deoarece, sărmana, va trăi și fără grija lor. Cum, de altfel, trăiește și acum în casele țăranilor, ale profesorilor școlari, intelectualilor care pun copeică la copeică pentru a mai procura o carte în limba română. Și nu în regiune, fiindcă aici nu există nici o librărie, nici un chioșc unde să cumperi un ziar sau o revistă de cultură din România sau din Moldova, ci prin alte părți.

Marginalizarea scriitorilor până la eliminarea lor completă, brutală din cadrul sărbătorilor organizate în ultimii ani de Societatea pentru cultură românească „M. Eminescu”, a multor intelectuali și oameni de suflet românesc, care timp de  decenii au militat pentru limba română, pentru cultura noastră și păstrarea identității noastre naționale  pe aceste plaiuri ștefane, inclusiv a foștilor președinți ai Societății,  face parte, probabil, dintr-un plan bine regizat și pus la punct de patronii actualilor  ei conducători. Căci altfel cum se explică faptul că  de vreo 15 ani la sărbătorile în cauză vorbesc unii și aceiași inși guralivi, care evită să atingă problemele noastre reale, aruncând praf în ochii spectatorilor, încercând, vorba ceea,  să ne îmbete cu apă rece?

La sărbătoarea din 8 septembrie curent lucrurile puteau fi corectate dacă actuala conducere a Societății ar fi ținut cont de înțelegerile la care s-a ajuns în prealabil, cu vreo 3 săptămâni în urmă, când se știa deja că oaspete de onoare al sărbătorii va fi inegalabilul interpret și om de suflet românesc Tudor Gheorghe, invitat de conducerea Comunității Interregioanle  a societăților românești cu concursul Institutului Cultural Român. Înțelegerea era ca după deschiderea solemnă a sărbătorii, în scenă să urce doar câțiva oameni de cultură  și reprezentanți ai instituțiilor de stat pentru prezentarea mesajelor de salut și un colectiv-două de artiști amatori, iar după vreo oră microfonul urma să fie pus la dispoziția lui Tudor Gheorghe. Atunci, cu siguranță marele cântăreț nu și-ar fi întrerupt atât de brusc recitalul dedicat limbii române. Însă când a văzut că unii spectatori au început să părăsească sala, după vreo 4 ore de concert,  maestrul a pus punct  brusc recitalului său, amintindu-ne doar că poate la o viitoare întâlnire  va interpreta și cântece pe versurile lui M. Eminescu. Dar, unul Dumnezeu știe când va avea loc acea viitoare întâlnire…

…Oare când  ne vom civiliza măcar cât de cât, pentru a demonstra conaționalilor, oaspeților invitați la asemenea manifestări că organizăm acțiunile culturale nu pentru a ne lăuda reciproc, nu pentru a arăta cât de deștepți și de frumoși suntem, amintindu-le mereu că au în față niște „leaderi” naționali, ci pentru a discuta în mod serios despre problemele cu care se confruntă comunitatea noastră? Ce ar zice Mihai Eminescu sau Nichita Stănescu, pe care îi cităm atât de des când vorbim despre limba română, dacă ar vedea comportamentul unora dintre noi în momente decisive pentru salvarea culturii naționale, a limbii și identității noastre? Sunt  întrebări care așteaptă răspunsuri cât încă  nu e  prea târziu…

Ilie Tudor ZEGREA